Thelxinoe (satelit)
Thelxinoe /telk.si'no.e/, cunoscut și ca Jupiter XLII, este un satelit natural al lui Jupiter. El a fost descoperit de o echipă de astronomi de la Universitatea din Hawaii, condusă de Scott S. Sheppard în 2004, din fotografii realizate în 2003 și a primit inițial denumirea temporară S/2003 J 22.[2][3] Thelxinoe are un diametru de aproximativ 2 kilometri și orbitează în jurul lui Jupiter la o distanță medie de 20,454 milioane de kilometri în 597,607 de zile, la o înclinație de aproximativ 151° față de ecliptică (153° la ecuatorul lui Jupiter), într-o direcție retrogradă și cu o excentricitate de 0,2685. În martie 2005, satelitul fost numit după Thelxinoe, una dintre cele patru muze originale, conform unor scriitori greci, și una din fiicele lui Zeus (Jupiter) cu Mnemosyne.[4] Thelxinoe aparține grupului Ananke, sateliți neregulați retrograzi care orbitează în jurul lui Jupiter intre 19,3 si 22,7 Gm, la înclinații de aproximativ 150°. Referințe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia