Oituz - Ojdula este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în sud-estul Transilvaniei, pe teritoriile județelor Bacău, Covasna și Vrancea[2].
Instituirea regimului de arie naturală protejată pentru situl de importanță comunitară „Oituz - Ojdula” s-a făcut prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[4]. Aria protejată include 1% din Parcul Natural Putna - Vrancea și se suprapune parțial ariei de protecție specială avifaunistică Munții Vrancei[5].
Zona reprezintă o arie naturală (păduri de conifere, păduri de foioase, păduri de amestec, păduri în tranziție, pajiști naturale și stepe) în nordul Munților Vrancei (subunitate geomorfologică a Carpaților de Curbură). Aceasta este încadrată în bioregiunea geografică alpină a Carpaților Orientali și se întinde pe o suprafață de 15.319 hectare. Rețeaua hidrografică a sitului este alcătuită din râurile Oituz, Cașin, Caraslău, Ojdula și Orbaiul Mic[5].
Biodiversitate
Situl conservă cinci habitate naturale de interes comunitar (Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, Păduri dacice de fag, Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană, Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior)[6] și protejează o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre[7].
La baza desemnării sitului se află mai multe specii de mamifere, păsări, pești, reptile și amfibieni (enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 - privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică[8] sau aflate pe lista roșie a IUCN)[7].
Printre raritățile floristice semnalate în sit se află câteva specii (arbori, arbusti, ierburi și flori) protejate la nivel european prin aceeași Directivă CE 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[8]; astfel:
În vecinătatea sitului și în arealul acestuia se află câteva obiective (lăcașuri de cult, case memoriale, situri arheologice, arii naturale) de interes istoric, cultural și turistic; astfel:
Ansamblul bisericii romano-catolice „Sf. Emeric” din Ghelința (biserica romano-catolică și zid de incintă cu clopotniță), construcție sec. XIII - XVIII, monument istoric.
Ansamblul bisericii romano-catolice „Sf. Mihail” (biserica romano-catolică și incinta fortificată), construcție sec. XVI - XVIII, monument istoric.
Ansamblul fostei mănăstiri Cașin ce cuprinde biserica „Sfinții Voievozi” (1655–1657), ruinele casei domnești a lui Gheorghe Ștefan (secolul al XVII-lea), ruinele școlii domnești (secolul al XIX-lea), ruinele chiliilor și turnului-clopotniță (1657) și zidul de incintă (1657), monument istoric.
.jpg)
