Charles Leclerc a ocupat pole position, iar colegul său de la Ferrari, Carlos Sainz, s-a calificat pe locul doi. Cu toate acestea, mașina lui Sainz a fost avariată în timpul primei sesiuni de antrenament, când a lovit un capac metalic de scurgere. Avariile suferite l-au forțat pe acesta să-și schimbe unele piese ale mașinii, rezultând într-o penalizare de 10 locuri pe grilă. Prin urmare, Max Verstappen a început de pe locul al doilea și, în cele din urmă, a câștigat cursa, urmat de Leclerc și Sergio Pérez, după o luptă aprigă care a cunoscut mai multe schimbări de lider. Pérez și-a asigurat locul al doilea în Campionatul Piloților, oferind lui Red Bull Racing primul lor 1–2 în Campionatul Piloților.
Context
Evenimentul a marcat prima cursă de Formula 1 din Las Vegas de la Marele Premiu al Las Vegasului din 1982 și prima cursă din oraș de la Vegas Grand Prix Champ Car din 2007. A avut loc în jurul Las Vegas Strip, pe un circuit stradal nou-nouț.[3] A fost al treilea și ultimul Mare Premiu din Statele Unite care a avut loc în calendarul din 2023 după Marele Premiu de la Miami și Marele Premiu al Statelor Unite, și a marcat pentru prima dată din 1982 când au avut loc trei curse în Statele Unite într-un singur sezon de Formula 1.[4] Marele Premiu a început la ora locală 22:00 (UTC−8) sâmbătă, 18 noiembrie 2023, ceea ce a însemnat că a fost prima cursă de Mare Premiu al Campionatului Mondial de Formula 1 care a început într-o sâmbătă de la Marele Premiu al Africii de Sud din 1985.[5]
Furnizorul de anvelope Pirelli a adus compușii de anvelope C3, C4 și C5 (denumiți dur, mediu și, respectiv, moale) pentru ca echipele să le folosească la eveniment.[6]
Calificări
Calificările pentru Marele Premiu au avut loc pe 18 noiembrie 2023, începând cu ora locală 00:00 (UTC-8), 10:00 EET.[1]
^1 – Carlos Sainz Jr. a primit o penalizare de zece locuri pe grilă pentru utilizarea unui noi depozit de energie.[9]
^2 – Lance Stroll a primit o penalizare de cinci locuri pe grilă pentru efectuarea unei depășiri sub steagurile galbene în a treia sesiune de antrenamente.[10]
Cursă
Cursa a avut loc tot pe 18 noiembrie 2023 începând cu ora locală 22:00 (UTC-8), 19 noiembrie ora 08:00 EET, având distanța de 50 de tururi.[1][11]