Cursa a fost câștigată de polesitter-ul Max Verstappen de la Red Bull Racing, fiind urmat de coechipierul său Sergio Pérez și de pilotul Scuderiei FerrariCarlos Sainz Jr. Odată cu această victorie, Verstappen și-a extins avantajul în fața lui Pérez la 13 puncte în clasamentul campionatului la piloți.
Context
Ayumu Iwasa (stânga) a condus pentru RB în locul lui Daniel Ricciardo (dreapta) în prima sesiune de antrenamente libere, fiind la debutul său în Formula 1.
Ediția a fost pentru prima dată când evenimentul a avut loc ca etapă de început de sezon, o abatere de la programul tradițional dintre septembrie și noiembrie.[2] Mutarea a făcut parte din eforturile de regionalizare ale Formulei 1, care a plasat Marele Premiu al Japoniei între Marele Premiu al Australiei și cel al Chinei.[3]
Ayumu Iwasa și-a făcut debutul în antrenamentele de Formula 1 pentru RB, conducând în locul lui Daniel Ricciardo în prima sesiune de antrenamente libere.[4]
Furnizorul de anvelope Pirelli a adus compușii de anvelope C1, C2 și C3 (denumiți duri, medii și, respectiv, moi) pentru ca echipele să le folosească la eveniment.[5]
Calificări
Calificările au avut loc pe 6 aprilie 2024, începând cu ora locală 15:00 JST (UTC+9), ora 09:00 EEST.[6]