Victor și Valentino (englezăVictor and Valentino) este un serial animat americană creat de către Diego Molano pentru Cartoon Network. A fost produs de Cartoon Network Studios. Seria a luat naștere având ca bază teza de colegiu a lui Molano care, la acea vreme, era denumită Noidul înalt din Mexic, înainte de ideea realizării serialului Victor și Valentino.[1] Având ca temă folclorul latino-american,[2][3] episodul pilot a avut premiera pe 29 octombrie2016 (cu două zile înainte de Ziua Morților).[4] De atunci a primit undă verde pentru un întreg serial TV, care a avut premiera pe 30 martie2019 atât în Statele Unite, cât și în America Latină.[5][6]
Premiera în România a fost pe 29 octombrie 2019 pe canalul Cartoon Network.
Pe 18 august 2022, serialul a fost scos de pe HBO Max, iar mai târziu a fost anunțat că serialul se încheie cu sezonul 3, cu ultimul episod fiind difuzat pe 26 august 2022.[7][8]
Descriere
Serialul este o aventură comică despre doi frați vitregi care petrec o vară cu bunica lor într-un loc numit Monte Macabre, un oraș mic și misterios în care legendele și mitologia folclorului Americii Latine prind viață.
În timp ce explorează Monte Macabre, Victor și Valentino descoperă personaje din altă lume, creaturi din folclorul antic, locuri cunoscute doar în legende și ființe mitice, care li se dezvăluie în urma curiozității lor de a afla lucruri noi
Impulsivitatea și dorința lui Victor, în vârstă de nouă ani, și natura precoce și responsabilă a lui Valentino, în vârstă de zece ani, pun în scenă aspecte ale rivalității fraților, în timp ce amândoi învață să-și aprecieze diferențele.
Personaje
Victor "Vic" Calavera[9]: este fratele vitreg al lui Valentino, care se plictisește repede și se enervează și mai repede. Îi place să joace jocuri și să fie răutăcios, dar poate fi destul de pripit și necoordonat. El ar prefera să arate interesant decât să urmeze indicațiile, dar îi pasă de Valentino mai presus de orice altceva. În plus, el este cu adevărat rău la ortografie, preferă să fie murdar și este greu de împiedicat să nu comită anumite fapte..
Valentino "Val": este fratele vitreg al lui Victor, care este mai precaut și căruia îi plac lucrurile mărunte din viață. El are o coordonare mai bună decât Victor și e mai deștept. Este supraponderal, dar pare destul de agil uneori și este un foarte bun cunoscător al culturii antice mexicane și a istoria acesteia.
Chata: este bunica băieților care își petrec vacanța în Monte Macabre. Ea pare a fi oarbă, serioasă, severă, dar și amabilă. Deține un stand de taco, unde sunt nevoiți să muncească nepoții ei. Pilotul o înfățișează ca pe un spirit nedespărțit care poate lua formă umană, în timp ce seria implică doar conexiunile sale supranaturale.
Charlene: este o fetiță ciudată și macabră. Are conexiuni cu supranaturalul și îi place să le folosească pe Victor și Valentino. Este îndrăgostită de Victor și încearcă să îl implice în tot ceea ce face.
Pineapple: este un tip înalt, gras și monosilabic, fratele mai mare al lui Charlene, care acționează ca un servitor pentru ea. În ciuda aspectului său intimidant, i se arată că îi place să danseze și să fie simpatic.
Maria Teresa: este bunica lui Charlene și Pinapple. Ea deține propriul stand de taco, fiind principalul rival al Chatei.
Julio "Don" Jalapeño: este proprietarul local al unui mic magazin și este un foarte bun cunoscător al folclorului mexican și latino-american. Pare a fi atras de Chata, în preajma căreia e foarte emoționat.
Xochi Jalapeño: este fiica adolescentă a lui Don Jalapeño, care are grijă de plantele supranaturale din spatele magazinului tatălui ei. Poate fi intimidantă și îi place să danseze salsa.
^Perez, Miggs and Chris Allison (writer); Isaac Gonzalez and Diego Molano (story) (). „Legenda Skatepark-ului ascuns”. Victor și Valentino. Sezonul 1. Episodul 5. Cartoon Network.