Sezonul de Formula 1 din 1973
Sezonul de Formula 1 din 1973 a fost cel de-al 27-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 24-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților și a 16-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1. Sezonul a fost disputat pe parcursul a cincisprezece curse, începând în Argentina pe 28 ianuarie și terminându-se în Statele Unite pe 7 octombrie.[1] În 1973 s-au desfășurat și trei curse care nu au făcut parte din campionat care erau deschise atât mașinilor de Formula 1, cât și celor de Formula 5000. Campionatul Mondial al Piloților a fost câștigat de Jackie Stewart, pilotând pentru Elf Team Tyrrell, iar Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 de către John Player Team Lotus.[1] În Campionatul Mondial, coechipierii Lotus, Emerson Fittipaldi și Ronnie Peterson s-au luptat între ei, în timp ce Stewart a fost susținut la Tyrrell de François Cevert. Stewart a câștigat titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei de la Monza, dar apoi la ultima cursă a sezonului, Marele Premiu al Statelor Unite de la Watkins Glen, Cevert a suferit un accident în timpul antrenamentelor de sâmbătă în celebra șicană „Esses” și a decedat pe loc. Stewart și Tyrrell s-au retras din cursă, dând titlul la constructori lui Lotus. Pe lângă Cevert, britanicul Roger Williamson a fost și el ucis în timpul sezonului, într-un accident la Marele Premiu al Țărilor de Jos de la Zandvoort. La sfârșitul sezonului, Stewart și-a făcut publică decizia de a se retrage, decizie care fusese luată înainte de cursa din Statele Unite. Noul McLaren M23 devenise deja cea mai bună mașină de pe pistă până la sfârșitul sezonului 1973, o mașină în formă de pană care urmărea același concept ca și Lotus 72, dar cu suspensii mai convenționale și aerodinamică îmbunătățită. Sezonul 1973 a marcat debutul viitorului campion mondial James Hunt la Marele Premiu al Principatului Monaco la volanul unui privat March 731 introdus de Hesketh Racing. Sezonul 1973 a văzut pentru prima dată intervenția unei mașini de siguranță în Formula 1, sub forma unui Porsche 914 la Marele Premiu al Canadei.[2] Cu toate acestea, acest concept de siguranță nu va fi introdus oficial decât douăzeci de ani mai târziu, în 1993. O altă modificare a regulilor introduse în acest sezon a fost introducerea parcurgerii unui tur de încălzire complet înainte de cursă. Înainte de aceasta, pistele includeau o grilă simulată la mică distanță în spatele unei grile propriu-zise, iar mașinile se mutau pur și simplu de la una la alta pentru a începe cursa. Tot în acest sezon a fost oficializat sistemul de numerotare a echipelor. În a doua cursă a sezonului, Marele Premiu al Braziliei,[3] colegii de echipă au fost împerechiați - piloții Lotus primind numerele 1 și 2; Tyrrell 3 și 4 și așa mai departe - deși numerele atribuite fiecărei echipe s-au schimbat în continuare pentru câteva curse până la a cincea cursă, Marele Premiu al Belgiei,[4] la care ordinea a fost stabilită pentru restul sezonului. Pentru sezonul 1974, numerele au fost atribuite în funcție de pozițiile finale în campionatul constructorilor din 1973, după care echipele nu își mai schimbau numerele decât dacă câștigau campionatul piloților (sau îl semnau pe campionul mondial en-titre), sau dacă o echipă renunța. Piloții și echipele înscrise în campionatUrmătorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1973 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1973.
Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos. Toate au folosit motorul Ford Cosworth DFV 3,0 V8.
CalendarUrmătoarele cincisprezece Mari Premii au avut loc în 1973.
Rezultate și clasamenteMarile PremiiClasament Campionatul Mondial al PiloțilorPentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1
Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă.[5] Doar cele mai bune șapte rezultate din primele opt curse și cele mai bune șase rezultate din restul de șapte curse au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial.[6] Piloții care au obținut un număr egal de puncte au fost clasați la egalitate în campionat, indiferent de numărul relativ de victorii, locurile secunde etc. obținute de fiecare pilot. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.[1]
Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Cele mai bune șapte rezultate din primele opt curse și cele mai bune șase rezultate din restul de șapte curse au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.
Curse non-campionatÎn sezonul din 1973, au fost organizate și două curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.
Note
Referințe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia