Liga Națională de handbal feminin 2018-2019 a fost a 61-a ediție a primului eșalon valoric al campionatului național de handbal feminin românesc, respectiv a 22-a ediție în sistemul Ligii Naționale. Competiția a fost organizată de Federația Română de Handbal (FRH).
Televizări
Mai multe partide au fost televizate. Spre deosebire de sezonul anterior, când companiile DigiSport și DolceSport au cumpărat împreună un pachet de meciuri și le-au transmis în comun, partidele sezonului 2018-2019 au fost televizate doar de canalele televiziunii naționale[1]. Câteva partide de pe teren propriu ale CSM Roman și SCM Râmnicu Vâlcea au fost totuși difuzate în direct pe internet de către stația roman24online, respectiv pe contul YouTube al Curierului de Vâlcea.
Parteneri oficiali
Partenerii oficiali ai FRH pentru ediția 2018-2019 a Ligii Naționale au fost:
Partidele s-au jucat în principalele săli de sport din orașele de reședință ale echipelor. În București și Cluj meciurile s-au jucat în câte două săli, în funcție de disponibilitatea acestora și de potențialul de spectatori al partidelor. Cele două săli din București sunt Sala Polivalentă și Sala „Rapid”, iar cele din Cluj sunt Sala Polivalentă și Sala „Horia Demian”.
Pe data de 26 august 2018, CSU Danubius Galați a anunțat pe pagina sa oficială Facebook că „a devenit istorie” și că „va fi preluată integral de clubul municipalității, CSM Galați”.[4] Pe data de 31 august 2018, Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a aprobat preluarea CSU Danubius Galați de către CSM Galați[5], permițând acestei din urmă echipe să evolueze în Liga Națională.
Astfel, echipele care au participat în sezonul competițional 2018-2019 al Ligii Naționale de handbal feminin sunt:
1) Pe 31 octombrie 2018, primăria municipiului Roman a făcut public faptul că, „alături de membrii Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Roman, a luat decizia [...] de a închide activitatea [...] CSM Handbal, care, în ciuda eforturilor financiare depuse de întreg bugetul local, nu se ridică la nivelul de performanță așteptat”.[6] Hotărârea Consiliului de Administrație al CSM Roman fusese adoptată într-o ședință din ziua anterioară, marți, 30 octombrie 2018.[6]
2) În urma retragerii CSM Roman, în Liga Națională au rămas doar 13 echipe, iar rezultatele înregistrate de CSM Roman până în acel moment au fost anulate. Clasamentul general a fost actualizat prin scăderea numărului partidelor, a punctelor obținute, a golurilor înscrise și a golurilor marcate de celelalte echipe în meciurile disputate împotriva CSM Roman.
3) SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București au terminat sezonul la egalitate de puncte, însă echipa din Râmnicu Vâlcea a câștigat campionatul având un golaveraj superior în meciurile directe cu echipa din București.
4) SCM Gloria Buzău și HC Zalău au terminat sezonul la egalitate de puncte, însă echipa din Buzău a avut un golaveraj superior în meciurile directe cu echipa din Zalău (SCM Gloria Buzău - HC Zalău: 25–24 / HC Zalău - SCM Gloria Buzău: 26–26), iar departajarea s-a făcut conform articolului 3, aliniatul 3.1.1.a) din regulamentul de desfășurare a competiției.[7]
Partide
Meciurile ediției 2018-19 a Ligii Naționale de handbal feminin s-au jucat în sistem fiecare cu fiecare cu tur și retur, fără Play-Off și Play-Out, iar programul acestora a fost alcătuit după Tabela Berger. Calendarul Competițional s-a stabilit prin tragerea la sorți care a avut loc la București, pe 28 iunie 2018.[8][9]. Datele de desfășurare a partidelor au fost anunțate ulterior.
Rezultate în tur
Date oficiale publicate de Federația Română de Handbal
1) Pe 31 octombrie 2018, primăria municipiului Roman a făcut public faptul că, „alături de membrii Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Roman, a luat decizia [...] de a închide activitatea [...] CSM Handbal, care, în ciuda eforturilor financiare depuse de întreg bugetul local, nu se ridică la nivelul de performanță așteptat”.[6] Hotărârea Consiliului de Administrație al CSM Roman fusese adoptată într-o ședință din ziua anterioară, marți, 30 octombrie 2018.[6]
Situația clasamentului pe 28 octombrie 2018, înaintea retragerii din campionat a echipei CSM Roman
Echipa CSM Roman a fost desființată de primăria municipiului Roman în urma deciziei Consiliului de Administrație al CSM Roman din 30 octombrie 2018, care constata „rezultatele slabe” pe care echipa le-a avut „pe parcursul întregului an”.[6]
În consecință, clasamentul Ligii Naționale a fost revizuit prin scăderea punctelor și a golaverajului obținut de celelalte echipe în meciurile directe cu CSM Roman.
1) În urma înfrângerii suferite în această etapă, CSM Galați va termina matematic la sfârșitul campionatului pe unul din ultimele trei locuri ale clasamentului, care conduc fie la retrogradare directă, fie la meciuri de baraj pentru rămânere în Liga Națională.
1) În urma înfrângerii suferite în această etapă, „U” Cluj a devenit matematic una din echipele clasate pe ultimele trei locuri la sfârșitul campionatului, aflându-se fie în situația de a retrograda direct, fie de a participa la meciurile de baraj pentru rămânerea în Liga Națională. 2) Începând din această etapă SCM Craiova a fost condusă de pe bancă de secundul Costin Dumitrescu, după ce antrenorul Bogdan Burcea a suferit un atac de cord și a fost operat de urgență.[10]
1) În urma înfrângerii suferite în această etapă, CSM Galați a retrogradat matematic în Divizia A, nemaiputând ajunge la puncte echipa clasată pe locul al 12-lea, „U” Cluj, iar aceasta a devenit matematic prima echipă obligată să participe la meciurile de baraj pentru rămânerea în Liga Națională
1) În urma înfrângerii suferite în această etapă, CSM Slatina a devenit matematic a doua echipă obligată să participe la meciurile de baraj pentru rămânerea în Liga Națională, iar SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat matematic titlul național.
În ediția 2018-2019, Liga Națională de handbal feminin s-a desfășurat doar cu tur și retur, fără Play-Off și Play-Out. La întrecere au participat 14 echipe, dar CSM Roman a fost retrasă din campionat după 7 etape de către finanțatorul principal, Consiliul Local al orașului Roman[6]. Astfel, doar echipa clasată pe ultimul loc la finalul competiției a retrogradat direct, în timp ce echipele clasate pe locurile 11 și 12 au disputat un turneu de baraj împreună cu formațiile care au terminat sezonul pe locurile 3 și 4 în Divizia A. Regulamentul de desfășurare preciza că, la capătul turneului de baraj, primele două echipe clasate vor rămâne sau, după caz, vor promova în Liga Națională.[11] Echipa care a retrogradat direct, CSM Galați, a fost decisă în urma înfrângerii din data de 5 mai 2019 din etapa a XXIV-a, punctele acumulate până în acel moment nemaifiindu-i suficiente pentru a rămâne în Liga Națională, indiferent de rezultatele din partidele rămase de jucat.
În această ediție echipele clasate pe locurile 1 și 2 în Divizia A au promovat direct în Liga Națională.[11] Cele două echipe, HCM Slobozia și CS Rapid București, au promovat după ce s-au calificat în finala Diviziei A, pe 18 mai 2019.
Barajul pentru promovare/menținere în Liga Națională
CSM Slatina și „U” Cluj au rămas în Liga Națională;
HCM Slobozia și CS Rapid București au promovat în Liga Națională;
Pedepse disciplinare
1) Pe 22 august 2018, handbalista Alexandra Andrei a fost penalizată cu 5.000 de lei de către Comisia Centrală de Disciplină a FRH și suspendată pentru 6 luni, începând cu ziua ședinței, pentru semnarea unor contracte de joc cu două echipe diferite.[12] Ulterior, în urma apelului înaintat de sportivă, sancțiunea a fost redusă la o penalitate de 2.500 de lei și o suspendare timp de o lună.[13]
2) În timpul meciului din 13 septembrie 2018, din etapa a II-a, desfășurat împotriva SCM Râmnicu Vâlcea, antrenorul Bogdan Burcea a retras pentru câteva minute echipa SCM Craiova de pe teren, nemulțumit de unele decizii ale arbitrilor. Deși echipa a revenit în joc, antrenorul a fost sancționat cu cartonaș roșu și cartonaș albastru. Acțiunea sa a fost judecată în ședința Comisiei Centrale de Disciplină a FRH din 19 septembrie 2018, iar Burcea a fost suspendat pentru cinci etape, începând cu ziua ședinței, și penalizat cu o amendă de 2.000 de lei.[14] Ulterior, în urma apelului înaintat de antrenor suspendarea a fost anulată, sancțiunea fiind transformată în plata unei amenzi totale de 4.000 de lei.[15]
Clasamentul marcatoarelor
Actualizat pe data de 19 mai 2019; modificat după retragerea CSM Roman din Liga Națională2)