A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăele l-a supranumit „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”.
Cariera
Debut
Gheorghe Dinică și-a manifestat interesul pentru actorie încă de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București la clasa profesoarei Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, chiar din același an, și aceasta pentru rolul inspectorului Goole în piesa Inspectorul de poliție (An Inspector Calls).
De atunci Dinică a jucat la cele mai importante teatre din România:
1961-1967 Teatrul de Comedie, București
1968-1969 Teatrul Bulandra, București
din 1972 Teatrul Național I. L. Caragiale, București
Debutul cinematografic l-a cunoscut în 1963, cu un rol în filmul "Străinul", adaptare cinematografică a romanului omonim, scris de Titus Popovici.
Roluri jucate
Gheorghe Dinică a fost un foarte popular actor, jucând în mare parte în producții românești. La fel ca actorul francez Alain Delon, Dinică a refuzat să joace în filme produse în Statele Unite.[necesită citare] În general din cauza aspectului său a fost distribuit în roluri negative, fie că ne referim la roluri de gangsteri autohtoni, în seria de filme cu comisarul Moldovan, regizată de Sergiu Nicolaescu, fie la roluri de parveniți, Pirgu din „Craii de Curtea veche” sau Stănică Rațiu în „Felix și Otilia”.
Din acest motiv nu i s-a încredințat rolul de a recita poezii patriotice și ode închinate "Conducătorului iubit" în super-montările cu iz propagandistic din marele spectacol „Cîntarea României”.
Multe dintre rolurile sale rămân întipărite în memoria publicului, în special prin trăsăturile de caracter ale personajelor și prin replicile celebre.
Printre cele mai importante roluri ale sale se numără:
Savu (în „Zidul” 1974) de Constantin Vaeni/ Paraipan (în „Un comisar acuză” - 1974) și („Revanșa”- 1978). Interpretarea liderului legionar Paraipan a intrat în istoria cinematografiei românești, ca de altfel toată seria filmelor cu comisarul Moldovan, regizate de Sergiu Nicolaescu.
Lăscărică („Cu mâinile curate”, 1972). Personajul Lăscărică a generat una dintre cele mai cunoscute replici dintr-un film românesc: Nu trage dom' Semaca! Sunt eu, Lăscărică!.[12]
Pepe în filmul Filantropica (2002), rol prin care se face cunoscut în special publicului tânăr și prin care lansează câteva replici celebre:
„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!”
„Vă e milă, v-am luat banii!”
„La banii tăi tu îți permiți să ai demnitate?”
Cadîr (Tache, Ianke și Cadîr), unul dintre cele mai apreciate roluri în teatru ale maestrului, care a jucat alături de Marin Moraru și Radu Beligan.
Grigorie Vulturesco („Aniela”, 2009), ultimul rol al actorului, care întruchipează un general în rezervă și erou al României de la începutul secolului XX.[13]
Gheorghe Dinică a înregistrat mai multe CD-uri cu muzică de petrecere și romanțe. De altfel actorul cânta, uneori, în câteva localuri din București, cel mai celebru fiind „Șarpele roșu”, unde își petrecea timpul alături de prietenii săi, regretatul actor Ștefan Iordache și cântărețul Nelu Ploieșteanu, alături de care a jucat în filmul „Ticăloșii”.
Pentru activitatea sa deosebită, Gheorghe Dinică a fost distins cu numeroase premii, în special din partea Uniunii Cineaștilor din România, dar și din partea altor organizații, printre care:
Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (6 noiembrie 1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”[14]
Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[15]
Adesea, critica l-a asemuit cu Robert De Niro, comparație de care Gheorghe Dinică nu se declara deloc încântat: „Ce legătură are Robert De Niro cu mine? Eu am studiat și jucat în România”, a menționat actorul.[necesită citare]
Viața personală
În 1996, după 60 de ani în care a fost „vagabond”, așa cum singur s-a intitulat în melodia sa, s-a căsătorit cu Gabriela Georgeta care i-a fost alături până la moarte.
Despre soția sa spunea:
„E o femeie care are o relație clară cu viața și care a făcut ordine în dezordinea existenței mele.”
Gheorghe Dinică a decedat în data de 10 noiembrie2009, ora 13:00, în urma unui stop cardiac sub ventilație, cu toate că timp de treizeci de minute s-au efectuat manevre de resuscitare. Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu disfuncție multiplă de organe, șoc septic, insuficiență cardio-respiratorie, insuficiență renală cronică acutizată, insuficiență respiratorie acută (bronhopneumonie), disfuncție digestivă, disfuncție hepatică etc. Maestrul era internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgențǎ București (Floreasca) din data de 22 octombrie2009.[16]
Trupul neînsuflețit a fost adus pe 13 noiembrie în foaierul Teatrului Național din București și a fost înmormântat în aceeași zi, în cimitirul Bellu, pe Aleea Gheorghe Dinică, denumită astfel în semn de omagiu. S-a alăturat astfel colegilor de breaslă: Toma Caragiu, Amza Pellea, Colea Răutu, Ștefan Iordache, Nicu Constantin.
^Replica a fost preluată în folclor într-o formă greșită, deoarece în film, Lăscărică spune: "Dom' Semaca, sunt eu, Lascărică! Dom' Semaca, vă rog să credeți că nu v-am trădat! Am fost adus aici cu forța!"
^Din păcate, decesul actorului a survenit după ce fuseseră filmate câteva episoade din acest serial.
^Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 96, Partea I, marți 7 noiembrie 1967, pp. 770–771.
