Lucian Pintilie

Lucian Pintilie
Date personale
Născut	9 noiembrie 1933[1][2] Tarutino, România
Decedat	16 mai 2018 (84 de ani)[3] București, România
Căsătorit cu	Clody Bertola
Cetățenie	România[4]
Ocupație	regizor
Limbi vorbite	limba română[5] limba engleză limba franceză
Alma mater	Colegiul Național I.L. Caragiale din București Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București
Alte premii
Ordinul național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer[*]​ (2000) Ordinul Național „Steaua României” în grad de mare cruce (2008)
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Lucian Pintilie (n. 9 noiembrie 1933, Tarutino, România – d. 16 mai 2018, București, România) a fost un regizor de teatru, operă și film român. Filmele și montările sale din România au provocat mari controverse astfel încât a fost invitat de regimul comunist să emigreze.

Biografie, carieră artistică

Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud, în județul interbelic Cetatea-Albă (în Bugeac, azi în regiunea Odesa, Ucraina). După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul "Bulandra" din București, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.

Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.

După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară.

Piese montate în străinătate

Interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1975.[6] A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii. Dintre aceste montări amintim doar câteva:

• Théâtre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974);
• Théâtre de la Ville din Paris: Pescărușul (1975), Biedermann și incendiatorii (1976), Jacques sau Supunerea și Viitorul e în ouă (1977), Cei din urmă (1978), Trei surori (1979), Rața sălbatică (1981), Azilul de noapte (1983]), Arden din Kent (1984), Astă seară se improvizează (1987), Trebuie să trecem prin nori (1988), Dansul morții (1990);
• Guthrie Theater din Minneapolis: Pescărușul (1983), Tartuffe (1984), Rața sălbatică (1988);
• Arena Stage din Washington: Tartuffe (1985), Rața sălbatică (1986), Livada cu vișini (1988).

Spectacole de operă

În paralel cu activitatea de regizor de teatru, a montat și spectacole de operă:

• Festivalul de la Avignon: Orestia (1979);
• Festivalul de la Aix-en-Provence: Flautul fermecat (1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio din Torino);
• Welsh National Opera din Cardiff: Rigoletto (1985), Carmen (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).

Filme de lung metraj

În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul Salonul nr. 6 după nuvela omonimă a lui Cehov. În 1979 a filmat în România De ce trag clopotele, Mitică? după un scenariu propriu pornind de la piesa D'ale carnavalului a lui Ion Luca Caragiale, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.

După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România, în prima perioadă a deceniului al nouălea din secolul trecut, proiecte mai vechi, pe care nu le-a dus la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii. Toate sunt coproducții româno-franceze. În 1998 obține premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneția pentru coproducția franco-română Terminus Paradis.

Funcții de conducere și activitate socială

În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, Marfa și banii. Lucian Pintilie, deși a avut o prezență mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor, s-a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societății civile românești, fiind unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social. Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.

Distincții

• Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (6 noiembrie 1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”[7]

Volume publicate

• În 1992 a publicat la Editura Albatros volumul Patru scenarii, care conține scenariile Colonia penitenciară (după Franz Kafka), Duelul (după A.P. Cehov), Balanța (ecranizat), și De ce bat clopotele, Mitică? (după D-ale carnavalului, de I.L. Caragiale, ecranizat).
• În 2003 a publicat la Editura Humanitas volumul autobiografic Bric-a-brac.
• În 2005 a publicat la Editura LiterNet volumele Pompa cu morfină și Capul de zimbru (scenariu după V. Voiculescu), disponibile în limbile română și franceză la Editura Liternet. Descărcarea volumelor e gratuită.
• În 2017 a re-publicat la Editura Nemira volumul autobiografic Bric-a-brac - o ediție revizuită și adăugită.

Filmografie

Ca regizor

• Comoara din Vadul Vechi (1964) – regizor secund
• Duminică la ora 6 (1966)
• Reconstituirea (1968)
• Salonul numărul 6 (1978)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Balanța (1992), adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieșu, a doua ecranizare după un alt film, Mere roșii, în regia lui Alexandru Tatos.
• O vară de neuitat (1994), adaptare a nuvelei Salata din romanul fluviu Cronică de familie de Petru Dumitriu
• Prea târziu (1996)
• Terminus Paradis (1998)
• După-amiaza unui torționar (2001)
• Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) (titlul francez Niki et Flo)
• Tertium non datur (2006), un scurt metraj realizat prin adaptarea nuvelei lui Vasile Voiculescu, Capul de zimbru

Ca scenarist

• Duminică la ora 6 (1966) - în colaborare cu Ion Mihăileanu
• Stare de fapt (1995) - idee
• Prea târziu (1996) - în colaborare cu Răsvan Popescu
• Terminus Paradis (1998) - în colaborare cu Răsvan Popescu și Radu Aldulescu
• După-amiaza unui torționar (2001)
• Tertium non datur (2006)
• Colonia penitenciară după Franz Kafka, publicat în 1992, neecranizat
• Duelul după A.P. Cehov, publicat în 1992, neecranizat
• Capul de zimbru după V. Voiculescu, publicat în 2005

Ca actor

• Valurile Dunării (1960)
• Secvențe... (1982)

Note

1. „Lucian Pintilie”, Internet Movie Database, accesat în 21 iulie 2015 
2. Lucian Pintilie, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017 
3. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/a-murit-regizorul-lucian-pintilie-930617  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
4. Museum of Modern Art online collection, accesat în 4 decembrie 2019 
5. Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 
6. The Pintilie Retrospective
7. Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 96, Partea I, marți 7 noiembrie 1967, pp. 770–771.

Legături externe

• Lucian Pintilie la Internet Movie Database
• Cinemagia - Lucian Pintilie
• Editura LiterNet Capul de zimbru (scenariu după Vasile Voiculescu) ISBN 973-7893-16-6
• Editura LiterNet Pompa cu morfină ISBN 973-8475-89-9
• ANIVERSARE Regizorul Lucian Pintilie împlinește 80 de ani, 8 noiembrie 2013, Simona Chițan, Adevărul