Paul Pruteanu
Paul Pruteanu (născut Pincu sau Pinchas Solomonovici) (n. 15 ianuarie 1908, Fălciu, pe atunci în județul Fălciu – d. 16 decembrie 1966, Iași) a fost un medic român, profesor de igienă la Facultatea de Medicină din Iași și cercetător în domeniile sănătății publice, organizării sanitare și istoriei medicinei. BiografiePincu Solomonovici s-a născut în anul 1908 la Fălciu, pe atunci reședință de plasă, într-o familie evreiască îndestulată. A urmat cursurile liceale la Bârlad. În 1925 a început studiile medicale la Facultatea de Medicină din Strasbourg. În 1930 a fost expulzat din Franța ca urmare a participării sale la editarea unui ziar comunist de limbă germană. Și-a continuat studiile medicale la Geneva sub numele de Paul Durand obținând titlul de „Doctor în medicină” în 1932. În 1933 s-a reîntors în țară și, pentru scurt timp, și-a deschis un cabinet medical la Fălciu după care s-a mutat la București unde a profesat ca medic între anii 1934-1944 și devine membru al Partidului Comunist din România. În această perioadă își pune la dispoziție locuința pentru desfășurarea ședințelor partidului.[1] După instalarea regimului comunist a lucrat un scurt timp la Asigurările Sociale, fiind apoi numit inspector general în Ministerul Sănătății unde a deținut funcțiile de director medical (1945-1948) și șef al Direcției policlinicilor și a spitalelor (1948-1952), poziție din care a contribuit cu sugestii și propuneri la reorganizarea și funcționarea instituțiilor spitalicești (circumscripții sanitare, policlinici, spitale), o atenție deosebită acordând asistenței sanitare în mediul rural și în întreprinderile industriale. În aceasta perioda și-a schimbat numele în Paul Pruteanu. În 1949 a fost numit conferențiar la Catedra de Organizare sanitară de la IMF București; din 1952, după transferul la IMF Iași, a condus catedra similară până la decesul său neașteptat din 1966. În perioada cât a activat la Iași a publicat lucrări privind organizarea sistemului sanitar precum Curs provizoriu de organizare sanitară, Spitalul unificat, Dispensarizarea, și a contribuit la lucrarea Manual de sănătate publică coordonată de profesorul Theodor Ilea. Profesorul Pruteanu a fost interesat de trecutul medico-sanitar al Moldovei și de organizarea spitalelor evreiești. A publicat lucrările Medicii în Moldova înainte de Regulamentul Organic, Cercetări cu privire la protomedicii Moldovei. Cronologia protomedicilor Moldovei (1958), precum și lucrările de referință Contribuții la istoricul spitalelor din Moldova și biografia Iacob Cihac. Viața personalăPaul Pruteanu a fost tatăl lui George Pruteanu (1947 - 2008), critic literar și politician. Lucrări publicate
Bibliografie
Vezi și
|
Portal di Ensiklopedia Dunia