Nicolae Polizu-Micșunești
Locotenentul aviator (r) Nicolae Polizu-Micșunești (n. 2 iulie 1904, Hârlău, d. 2 mai 1943,[1] Kramatorsk[2]) este unul dintre așii aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A zburat pe avioane Heinkel He 112, IAR 80 și Bf 109G. FamiliaS-a născut ca fiu al lui Nicolae Gr. Polizu-Micșunești (1874–1953[3]), avocat, șeful baroului pe țară, țărănist, prieten cu Iuliu Maniu, căsătorit la 7 februarie 1901 cu Adina (1881–1978[4]), fiica lui Constantin Ghica Deleni. A avut un frate, George Polizu-Micșunești (7.XI.1901–1952[4]). A copilărit la conacul familiei, din Maxut.[5][6]. În cel de al Doilea Război MondialA participat la război pe frontul de Est în 1941 și 1943. Între aceste campanii a fost pilot de încercare la uzinele IAR Brașov. A participat la 160 de misiuni, 52 de lupte aeriene și a obținut 10 victorii omologate și una probabilă. A fost unul din cei trei aviatori decorați cu Ordinul Mihai Viteazul în anul 1941, ceilalți doi fiind decorați post-mortem. Locotenentul aviator (r) Nicolae Polizu a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică de război cu spade, clasa Crucea de Aur cu 2 barete (11 octombrie 1941) „pentru eroismul dovedit dela începutul războiului și până azi, în 16 lupte aeriene, doborând cinci avioane inamice”,[7] clasa Comandor (4 noiembrie 1941) „pentru eroismul dovedit în luptele aeriene dela Dalnik, Duboșari și Hagibei, doborând cinci avioane inamice”[8] și cu prima baretă la clasa Cavaler (20 februarie 1942) „pentru eroismul, curajul și vitejia arătată în luptele aeriene cu inamicul, isbutind să doboare 7 avioane bolșevice”.[9] A fost distins, de asemenea, pe 14 noiembrie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cl. III-a „pentru agerimea și îndrăsneala de care a dat dovadă în luptele aeriene, doborînd cel mai mare număr de avioane inamice”.[10] Decorații
Note
Bibliografie
Vezi și
Legături externe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia