Moise Székely
Moise Székely (zis și Moise Secuiul, în maghiară Székely Mózes), (n. 1553, Odorheiu Secuiesc, Harghita, România – d. , Brașov, Principatul Transilvaniei) a fost un principe al Transilvaniei. BiografieProvenea dintr-o familie de secui de rând din Scaunul Odorhei. Ca locotenent al lui Ștefan Báthory, a fost recunoscut de acesta pentru meritele sale. L-a urmat pe Ștefan Báthory până în Polonia, unde a comandat infanteria maghiară în războiul rusesc. A fost înnobilat și a primit domenii de la principele Sigismund Báthory. A fost comandantul suprem al trupelor lui Andrei Báthory, apoi al acelora ale voievodului Mihai Viteazul. În 1601 s-a opus voievodului și generalului Basta, și a încercat să-l readucă pe Sigismund Báthory pe tron. Apoi, după bătălia de la Guruslău, a devenit el însuși liderul partidei antiimperiale. În 1603, cu ajutorul oștii otomane, a intrat în Ardeal și a alungat oastea imperială. În același an, la 17 iulie, a fost omorât lângă Brașov, în bătălia împotriva voievodului Țării Românești, Radu Șerban. Vezi și
Imagini
|
Portal di Ensiklopedia Dunia