Mișcarea executorie (Polonia)
![]() Mișcarea executorie s-a dezvoltat în Polonia și în cadrul Uniunii polono-lituaniane în secolul al XVI-lea. A câștigat aderența nobilimii mici și mijlocii, dar și a unora dintre magnați și chiar a regalității polone. Mișcarea nobiliară a fost cunoscută sub diferite denumiri: „mișcarea executorie”, „executarea proprietăților” (pol. egzekucja dóbr) sau „reinstaurarea legii” (pol. egzekucja praw). Mișcarea s-a opus abuzurilor deja comise și urmărea implementarea legislației existente prin revendicarea proprietăților publice sau particulare care au fost în mod ilegal ocupate de către diferiți magnați. Susținătorii acestei mișcări erau cunoscuți sub numele de „populari” (popularyści) sau „zamoisciști” (Zamoyskites), după numele principalului susținător (viitorul cancelar Jan Zamoyski). Cei mai importanți susținători au fost:
Parțial, programul a avut și susținerea unor filosofi ca Andrzej Frycz Modrzewski și Jan Łaski sau scriitori precum Augustinus Rotundus. Principalul scop al mișcării era reformarea sistemului social-politic al statului, sporirea rolului pe care îl va avea de acum încolo nobilimea mică și mijlocie în Parlament, totul pe seama puterii și a influenței excesive a magnaților și a clerului înalt, într-o mai mică măsură chiar și împotriva regalității. Unele dintre solicitările susținătorilor „mișcării executorii” au fost imediat implentate. Totuși, până la începutul secolului al XVII-lea și-a diminuat mult susținătorii și forța de implementare înainte de a atinge majoritatea scopurilor pe care și le-a propus. Acestea sunt considerate de către majoritatea istoricilor ca fiind salutare și că ar fi asigurat Uniunii polono-lituaniane o perioiadă mai lungă de stabilitate dacă ar fi fost pe deplin implementate. Principalele obiective ale acestei mișcări au fost:
În viziunea susținătorilor acestei politici, Regele urma să reprezinte instituția monarhică, să prezideze Senatul dominat de magnați și să fie garantul „libertăților nobiliare”, adică a unei fel de sistem democratic al clasei de mijloc care ar fi trebuit să dețină rolul conducător și poziția dominantă. Ei își doreau în același timp o mai strânsă uniune politică cu Lituania, dar și anularea autonomiei Prusiei. Vezi și |
Portal di Ensiklopedia Dunia