Liga Campionilor 2024-2025
Sezonul 2024-2025 al Ligii Campionilor UEFA este cea de-a 70-a ediție a celei mai importante competiții de fotbal intercluburi din Europa, și al 33-lea sezon de la redenumirea competiției din Cupa Campionilor Europeni în Liga Campionilor UEFA.[1] Acesta este primul sezon desfășurat sub un nou format, în care în faza ligii fiecare echipă joacă opt meciuri împotriva unor adversari diferiți, dar toate cele 36 de echipe sunt clasate într-o grupă comună.[2][3] Finala va avea loc pe 31 mai 2025 pe stadionul Allianz Arena din München, Germania.[4] Câștigătorea Ligii Campionilor 2024-2025 se va califica automat în faza ligii Ligii Campionilor 2025-2026, în Cupa Intercontinentală FIFA 2025, în Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA 2029 și va juca în Supercupa Europei 2025 împotriva câștigătoarei UEFA Europa League 2024-2025. Real Madrid este campioana în exercițiu, după ce în sezonul trecut a cucerit al 15-lea său trofeu, un record. Locurile alocate pentru fiecare asociațieUn total de 81 de echipe din 53 din cele 55 de asociații membre UEFA (fără Liechtenstein,[Notă LIE] care nu organizează o ligă internă și Rusia[Notă RUS]) participă în Liga Campionilor 2024–2025. Clasamentul asociațiilor bazat pe Coeficienții țării UEFA a fost utilizat pentru a determina numărul de echipe participante pentru fiecare asociație:[5]
Clasamentul asociațiilorPentru ediția 2023-2024 a Ligii Campionilor UEFA, asociațiilor li s-au alocat locurile potrivit coeficienților UEFA ai fiecărei țări din 2023, care se bazează pe performanțele lor în competițiile europene între sezoanele 2018-19 și 2022-23.[6] Tabelul reflectă suspendarea aplicată Rusiei de către UEFA. În afară de alocarea pe baza coeficienților de țară, asociațiile pot avea echipe suplimentare care participă în Liga Campionilor, după cum se menționează mai jos:
Echipe participanteEtichetele din paranteze indică modul în care fiecare echipă s-a calificat pentru locul din runda de start:
Al doilea tur de calificare, al treilea tur de calificare și runda play-off sunt împărțite în Ruta Campioanelor (CA) și Ruta Non-campioanelor (NC). Note
CalendarProgramul competiției este după cum urmează.[9] În comparație cu sezoanele trecute, va fi introdusă o „săptămână exclusivă” în care joia va fi, de asemenea, o zi de meci.[2][10][11] Toate meciurile din celelalte săptămâni se vor juca marți și miercuri, cu excepția finalei.
CalificăriPrimul tur de calificareTragerea la sorți pentru primul tur de calificare a avut loc pe 18 iunie 2024.[12] Un total de 28 de echipe au jucat în primul tur de calificare. Manșele tur s-au disputat pe 9 și 10 iulie, iar cele retur pe 16 și 17 iulie 2024. Câștigătoarele au trecut în cel de-al doilea tur de calificare, pe Ruta Campioanelor. 12 din 14 pierzătoare au fost transferate în cel de-al doilea tur de calificare al Conference League, pe Ruta Campioanelor, în timp ce două au fost transferate direct în cel de-al treilea tur de calificare al Conference League, pe Ruta Campioanelor.
Al doilea tur de calificareTragerea la sorți pentru cel de-al doilea tur de calificare a avut loc pe 19 iunie 2024. Un total de 28 de echipe au jucat în al doilea tur de calificare. Manșele tur s-au disputat pe 23 și 24 iulie, iar cele retur pe 30 și 31 iulie 2024. Câștigătoarele au avansat în cel de-al treilea tur de calificare, pe rutele lor respective. Pierzătoarele de pe ruta campioanelor au fost transferate în cel de-al treilea tur de calificare al Europa League, pe Ruta Campioanelor, în timp ce pierzătoarele de pe ruta non-campioanelor au fost transferate în cel de-al treilea tur de calificare al Europa League, pe Ruta Principală.
Al treilea tur de calificareTragerea la sorți pentru cel de-al treilea tur de calificare a avut loc pe 22 iulie 2024. Un total de 20 de echipe au jucat în al treilea tur de calificare. Manșele tur s-au disputat pe 6 și 7 august, iar cele retur pe 13 august 2024. Pierzătoarele de pe ruta campioanelor au fost transferate în runda play-off a Europa League, în timp ce pierzătoarele de pe ruta non-campioanelor au fost transferate în faza ligii a Europa League.
Runda play-offTragerea la sorți pentru runda play-off a avut loc pe 5 august 2024. Un total de 14 de echipe au jucat în runda play-off. Manșele tur s-au disputat pe 20 și 21 august, iar cele retur pe 27 și 28 august 2024. Câștigătoarele s-au calificat în faza ligii, în timp ce pierzătoarele au fost transferate în faza ligii a Europa League.
Faza ligii![]() ![]() Milano ![]() Lisabona ![]() Madrid ![]() Echipele din Lisabona ![]() ![]() Echipele din Madrid ![]() ![]() Echipele din Milano ![]() ![]() Locațiile echipelor din Benelux și din apropiere din faza ligii a Ligii Campionilor UEFA 2024-2025 Tragerea la sorți pentru faza ligii a avut loc pe 29 august 2024.[13] Șaisprezece cluburi vor fi campioane naționale. Toate echipele vor debuta în faza inaugurală a ligii, în timp ce Aston Villa, Bologna, Brest și Girona vor debuta de la introducerea fazei grupelor. De asemenea, Brest și Girona își vor face debutul în competițiile europene.[14][15] Echipele calificate
Clasament
Reguli de clasare:
1) Puncte; 2) Diferență de goluri; 3) Goluri marcate; 4) Goluri marcate în deplasare; 5) Victorii; 6) Victorii în deplasare; 7) Număr de puncte adunate colectiv de adversarii direcți; 8) Diferență de goluri adunată colectiv de adversarii direcți; 9) Goluri marcate adunate colectiv de adversarii direcți. Meciuri
Vezi șiReferințe
Legături externe |
Portal di Ensiklopedia Dunia