|
Kim Dae-jungAcesta este un nume coreean; numele de familie este „Kim”.
 Kim Dae-jung (n. , Hauido(d), Coreea Japoneză – d. , Sinchon-dong(d), Seul, Coreea de Sud) a fost un președinte al Coreei de Sud între 1998 și 2003 și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în 2000. Este numit „Nelson Mandela al Asiei”,[10] datorită opoziției sale față de stăpânirea autoritară. Convertit la catolicism, Kim și-a luat numele de botez de Thomas More.[11][12] Fiica lui, Kim Ji-Woo, cunoscută și ca „Chuu”, a debutat în trupa de fete sud-coreeană LOONA în 2017. BiografieFiu al unui țăran mijlocaș, Kim s-a născut la Mokpo în ceea ce era atunci provincia Jeolla (actualmente, provincia Jeolla de sud). A terminat liceul comercial din Mokpo în 1943 în fruntea clasei, dar nu a urmat vreo facultate, preferând să lucreze pentru o firmă de transport marin japoneză, firmă al cărei patron a devenit în 1945. Kim a fost ales pentru prima dată în parlamentul sud-coreean în 1961, dar o lovitură militară de stat condusă de generalul Park Chung-hee (care ulterior urma să acapareze puteri dictatoriale) a anulat rezultatul alegerilor.[13] În următoarele alegeri, din 1963 și 1967 a fost reales, devenind un politician de opoziție de marcă. Astfel, a fost candidatul natural pentru postul de preșdinte la alegerile din 1971. A pierdut cu o margină mică.[14] Orator talentat, Kim a avut susținători foarte loiali, iar în regiunea Jeolla până la 95% din alegători votau pentru el. În august 1973, a fost răpit dintr-o cameră de hotel din Tokio (unde se afla în vizită sperând să organizeze o coaliție pentru democrație în Coreea de Sud a organizațiilor de emigranți sud-coreeni din Japonia[15]) de către agenți secreți sud-coreeni datorită criticii sale la adresa „Constituției Yushin” (constituție care dădea drepturi dictatoriale președintelui Park), retrimis ascuns pe un vas sud-coreean la Seoul[16] fiindu-i interzis să mai participe la viața politică. În 1976 a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe 5 ani datorită participării sale la o proclamație a unui manifest antiguvernamental, pedeapsă care a fost schimbată în arest la domiciliu în 1978. Când președintele Park a fost asasinat în 1979 de către propriul șef al serviciului secret, Kim a fost reinstaurat în drepturile cetățenești. Dar în 1980, a fost condamnat la moarte pe baza unor acuzații de sedițiune și conspirație de către noul președinte Chun Doo-hwan și datorită revoltei populare din Gwangju, bastionul său de suport politic. La intervenția Statelor Unite ale Americii, sentința a fost comutată la închisoare pe viață și apoi la 20 de ani închisoare, dar în 1982 i s-a permis să plece în exil în SUA, unde a stat până în 1985, când a decis să se întoarcă în Coreea de Sud. Dar la întoarcere, a fost pus din nou sub arest la domiciliu. Când Chun Doo-hwan a permis alegeri libere în 1987 pentru prima dată după lovitura de stat din 1972, Kim a candidat la postul de președinte, pierzând (ca și celălalt candidat al opoziției, Kim Young-nam) în fața candidatului guvernului, general pensionat Roh Tae-woo. În 1992, Kim a mai candidat odată la președinție, pierzând de data aceasta în fața lui Kim Young-sam. Majoritatea oamenilor au crezut că cariera politică a lui Kim a luat sfârșit când s-a retras din viața politică pentru a prelua un post de profesor invitat la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Dar în 1995 s-a reîntors la viața politică, pregătindu-se pentru o a patra candidatură a sa la președinție. A câștigat alegerile ținute pe data de 18 decembrie 1997, fiind inaugurat ca al 15-lea președinte al Coreei de Sud pe data de 25 februarie 1998. Inaugurarea sa a constituit prima dată când partidul de guvernământ sud-coreean a predat puterea opoziției în mod pașnic printr-o alegere democratică. Președinții anteriori, începând cu Park și terminând cu Kim Young-sam, veniseră toți din provincia relativ prosperă Gyeongsang. Kim a fost primul președinte originar din provincia Jeolla (în sud-vestul țării), o regiune care fusese tradițional neglijată și mai puțin dezvoltată, cel puțin în parte din cauza discriminărilor politice ale președinților de până atunci. Administrația lui Kim a fost dominată de persoane din provincia Jeolla, ceea ce a dus la acuzații de discriminare inversă. A obținut premiul Rafto, în anul 2000, pentru presiunile democratice pe care le-a exercitat în Coreea de Sud. Și-a dus la bun sfârșit mandatul de președinte al Coreei de Sud, în anul 2003. Președinția Kim și-a început președinția în plină criză economică, care începuse în ultimul an al președinției lui Kim Young-sam. După ce economia sud-coreeană se contractase cu 5.8% în 1998, ea a crescut cu 10.2% în 1999 datorită reformelor propuse de Fondul Monetar Internațional și inițiate de guvernul Kim.[17] Politica lui Kim de destindere față de Coreea de Nord, numită „Politica razei de soare”, a făcut să se întâlnească cu Kim Jong-il, liderul nord-coreean în 2000 la Phenian. Pentru acest lucru a primit Premiul Nobel pentru Pace în același an. Informații ulterioare au arătat că acestă întâlnire a avut loc după ce Coreea de Sud a plătit $500 milioane lui Kim Jong-il.[18] Kim și-a terminat mandatul în 2003, fiind succedat de Roh Moo-hyun. Kim a decedat pe data de 18 august la un spital din Seoul. Cauza decesului a fost anunță ca fiind sindromul de disfuncționalitate organică multiplă (SDOM).[19] Note
Legături externe
|
.png)
Portal di Ensiklopedia Dunia
