Ion Lucian Murnu
![]() Bustul în bronz a lui George Stephănescu (1843-1925), amplasat în fața clădirii Operei Naționale București Ion Lucian Murnu (n. 2/15 noiembrie 1910, București – d. 12 aprilie 1984, București)[1] a fost un sculptor, desenator și pictor român, cunoscut mai mult de inițiați decât de publicul larg. Date biograficeS-a născut dintr-o familie de intelectuali de origine aromână, cu o puternică cultură clasică, fiind fiul graficianului și caricaturistului Ary Murnu[2] și nepotul fratelui acestuia, George Murnu, unul din traducătorii în limba română ai epopeilor Iliada și Odiseea[3]. Ion Lucian Murnu s-a înscris în 1930 Academia de Arte Frumoase din București[4], unde a studiat sculptura sub îndrumarea lui Oscar Han și desenul cu Camil Ressu, absolvind în 1936[5]. Ca student, a lucrat și în atelierul lui Corneliu Medrea.[1] Între octombrie 1938 și iunie 1940, și-a continuat studiile postuniversitare cu o bursă la Accademia di Romania, la Roma.[4] În perioada în care a studiat la Roma, a supravegheat executarea unei copii de pe Columna lui Traian, comandată de statul român.[6] A fost mobilizat și a luptat în al Doilea Război Mondial pe frontul din Crimeea.[2] Revenit la viața civilă, s-a angajat în 1943 la Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a urcat una câte una treptele universitare în cadrul până la cea de profesor la Catedra de Sculptură, în 1976.[2] Este considerat „unul dintre cei mai dăruiți profesori” ai Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București[5], astfel că prin activitatea didactică a format o serie de tineri artiști, între care au excelat: Silvia Radu, Vasile Gorduz, Victor Roman, Gheorghe Apostu, Vladimir Predescu, Dinu Rădulescu, Ion Condiescu[4]. Sculptor, desenator, pictorTânărul Murnu a cultivat o sensibilitate deplin clasică într-o epocă în care arta universală descoperea abstractul, geometrismul și chiar primele forme ale minimalismului. În tinerețe, a fost influențat și de Mac Constantinescu.[4] Murnu a părăsit sculptura în momentul în care proiectele de monumente, de o mare noblețe și rafinament, nu i-au mai fost acceptate nici în anii ’40, nici în anii ’50. S-a retras către desen și pictură și către o sculptură care se esențializează, care pierde aura preclasicului și liniștea discursului clasic.[4] ExpozițiiExpoziții personale [7] Antume
Postume
Expoziții colective:[7] - 1937, 1938, 1941, 1942, 1945, 1946 - Salonul oficial, București; - Roma, Moscova, Leningrad, Torino, Tel Aviv, Varșovia, Belgrad, Sofia, Atena, Sircasa. PremiiÎn cariera sa a obținut următoarele premii:[5][7]
SculpturiLucrări ale sale se află în muzee și colectii particulare dinn: România (Bucuresti, Bușteni, Brăila, Dej, Turda, Drobeta Turnu-Severin), Bulgaria, Italia, Franța, R.F.G., S.U.A. Sculptură de for public (selecție):
Scrieri
Bibliografie
Note
Galerie de imagini |
Portal di Ensiklopedia Dunia