În Moldova nu exista nicio fabrică de sticlă înainte de 1700, aceasta importându-se sub formă de geamuri de dimensiuni diferite, solnițe, recipiente de apă, carafile, pahare de cristal (unele poleite cu aur), cești de cafea cu farfurii, zaharnițe.[3] În 20 noiembrie 1740 au fost atestați 12 liude (contribuabili) sticlari la Călugăra, Bacău „care au eșit den Țeara Ungurească” și ce trebuiau să livreze pe an Domniei[4] 500 de table de sticlă de fereastră și 100 de pahare de apă.[3] În condica de porunci, corespondențe, judecăți și cheltuieli a lui Constantin Mavrocordat (1741–1742), sticlarii din Bacău figurează ca scutiți de taxe.[5] În 1786 un evreu a întemeiat la Hârlău prima fabrică propriu-zisă din Moldova.[3]
O fabrică de sticlă ce folosea și forța aburului[6] a fost reînființată[7] la Grozești de cneazul Dimitrie Cantacuzino[2][8] în 1848,[9][8] în același an cu cea de la Pădurea Neagră, Bihor (în maghiarăFeketeerdő), fabrica bihoreană fiind considerată prima cea mai mare din actualul teritoriu al țării.[9] Fabrica băcăuană,[9] atunci situată în teritoriul comunei Grozești,[9][10] era considerată a produce o sticlă de calitate foarte bună și mai ieftină decât cea din import,[9] fiind specializată pe sticlărie obișnuită și geamuri.[7] Unitatea a trecut în proprietatea lui Lascăr Bogdan[11] și ulterior la Ulise I. Negroponte.[2] Fabrica, pe lângă forța de muncă calificată a unor meșteri germani de peste hotare, mai folosea și munca țăranilor clăcași.[12]
În anul 1855 vornicul Lascăr Bogdan a solicitat acordarea unui privilegiu pe 20 de ani pentru a fi scutit de plata vămii la materiile prime importante, precum și de toate dările și de recrutare la Miliția Pământească a lucrătorilor fabricii de sticlă de pe moșia Grozești.[13]
Fabrica și-a încetat în secolul al XIX-lea producția ca urmare a unui incendiu puternic.[2]
La sfârșitul secolului al XIX-lea satul de lângă aparținea de comuna Bogdănești, plasa Trotuș, fiind amplasat în locul numit Hută, moșie a fraților Weissengrün care au instalat o nouă fabrică de sticlă în ianuarie 1889 cu un cost de 100 000 lei.[1] Fabrica era amplasată în valea pârâului Curița.[14] Populația totală era de 143 de persoane, cu 33 de capi de familie. Din total, 130 de persoane erau de etnie maghiară.[1][15] Satul Fabrica de Sticlă figura în comuna Bogdănești alături de Bahna, Nicorești, Pârgărești, Satu Nou, Tuta, Tisești și reședința Bogdănești.[16]
În localitate exista o cârciumă și un număr de 8 vite.[1]
Moșia fraților Weissengrün avea o suprafață de 2 402 ha, fiind cumpărată de la frații Bogdan. Venitul anual era de 300 000 lei.[17]
Zona era traversată și de pârâul Leșunțu-Mare (sau Leșunțu), care izvorăște din dealul Măgura Cașinului și se unește cu afluentul de stânga Leșunțu-Mic înainte de traversare, vărsându-se în râul Oituz în dreptul localității Ferestrău-Oituz, Bacău.[18] De pe Leșunțu-Mare era exploatat nisipul necesar producției de sticlă.[2] În teritoriul comunei Grozești apropiate existau și câte o fabrică de var și ciment.[2]
^Nicolae Iorga, Studiĭ și documente cu privire la istoria romînilor, VI, Cărți domnești, zapise și răvașe, Partea a 2-a, Editura Ministerului de Instrucție, Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, București, 1904, p. 319
^Miron Constantinescu, Istoria României: Compendiu, Editura didactică și pedagogică, București, 1969, p. 288
^ abGheorghe Zane, Industria din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: despre stadiile premergătoare industriei mecanizate, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970, p. 163
^ abAndrei Oțetea, Studii privind Unirea Principatelor, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1960, p. 121
^ abcdeȘtefan Bălan, Istoria științei și tehnicii în România, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985, p. 142
^Dicționarul geografic ..., Racoviță, 1895, p. 320
^Vasile Popovici (editor), Dezvoltarea economiei Moldovei între anii 1848 și 1864: contribuții, Academia Republicii Populare Romîne. Filiala Iași. Institutul de Istorie și Arheologie, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1963, p. 422
^Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol”, Volumul 8, Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971, p. 257
^Corneliu Stoica, Valea Trotușului: enciclopedie, ediția a II-a, Editura Magic Print, Onești, 2008, p. 252
,_Fabrica_de_Sticla,_Bacau.jpg)
