Ștefan Dimitrie Grecianu

Ștefan Dimitrie Grecianu
Date personale
Născut	19 septembrie 1825 București, Țara Românească
Decedat	1 august 1908 (82 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	istoric politician
Limbi vorbite	limba română
Prefect al județului Prahova
În funcție 1848 – 1859
Deputat al României
Partid politic	Partidul Conservator
Modifică date / text

Membru de onoare al Academiei Române

Ștefan Dimitrie Grecianu (n. 19 septembrie 1825, București, Țara Românească – d. 1 august 1908, București, România) a fost un academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române.

Viața

După ce a făcut primii ani de școală acasă, timp de 4 ani a urmat cursuri la Paris. A revenit în țară în 1848 și a profesat ca procuror și judecător la Tribunalul Ilfov până în 1859. În aceeași perioadă a îndeplinit și funcția de prefect al județului Prahova. Din 1859 a fost deputat și senator din partea Partidului Conservator în fiecare legislatură. Din 1902 a fost președinte al Societății Agrare a marilor proprietari.[1]

Stema României adoptată în 1872. Proiectul aparține lui Șt. Grecianu

În 1867 a propus mai multe proiecte pentru stema României, dintre care ultimul va fi adoptat abia peste cinci ani, în 1872.[2]

La 10 și 16 februarie 1890 Șt. Grecianu a interpelat în Senat cu privire la utilizarea greșită a stemei țării și la necesitatea studierii și fixării prin lege a stemelor districtuale. Drept urmare, la 13 aprilie 1890 primul-ministru Gheorghe Manu a numit o comisie în acest sens, formată din Ștefan D. Grecianu (președinte) și profesorii universitari V. A. Urechia și Grigore G. Tocilescu (secretar). În 1892, o dată cu schimbarea guvernului, comisia și-a încetat activitatea.[3]

În 1900, după revenirea conservatorilor la putere, Grecianu a publicat rezultatele comisiei într-un volum ilustrat intitulat „Eraldica română”. Pe lângă propunerea unor steme districtuale (niciodată adoptate[3]) autorul a realizat un studiu legat de evoluția heraldicii pe teritoriul României și un vocabular cu termeni heraldici. Aceștia din urmă nu vor fi folosiți însă de către heraldiștii care i-au urmat lui Grecianu, fiind preferată terminologia propusă de generalul P. V. Năsturel.[4] Totuși, prin concluziile asupra heraldicii românești, pe care o socotea ca și inexistentă, a frânat dezvoltarea acestei discipline în România și a diminuat interesul istoricilor români pentru heraldică.[5] Multe dintre concluziile sale aveau să fie parțial sau total infirmate de către studiile ulterioare.[6]

A fost bunicul pe linie maternă al arhitectului Paul Emil Miclescu.

Opera

• Eraldica română (București, 1900);
• Câteva documente (1902);
• Discurs (1902);
• Dela Bucuresci la Sarmisegetusa O excursiune istorică în Ardeal (1903);
• Scrierile lui Radu Logofătul Cronicarul (1904);
• Familia Lamotescu (1906);
• Șirul Voievozilor cu divane (1907);
• Istoricul moșiii Grecii (1910);
• Genealogiile documentate ale familiilor boierești, 2 vol. (1913 - 1916).

A mai scris două studii cu privire la cronicari, publicate în „Revista Română” și „Românul”.

Referințe

1. Predescu 1940.
2. Cernovodeanu 1977, p. 159.
3. ^ Andrieș-Tabac 1998, p. 90.
4. Cernovodeanu 1977, p. 27, n. 66; p. 28.
5. Cernovodeanu 1977, pp. 27–28.
6. Cernovodeanu 1977, p. 27.

Bibliografie

• Predescu, Lucian (1940), Enciclopedia Cugetarea, București: Editura Cugetarea – Georgescu Delafras 
• Predescu, Lucian (1999), Enciclopedia Cugetarea, Ediția a II-a, București: Editura Saeculum I.O./Editura Vestala 
• Cernovodeanu, Dan (1977), Știința și arta heraldică în România, București: Ed. Științifică și Enciclopedică, București 
• Andrieș-Tabac, Silviu (1998), Heraldica teritorială a Basarabiei și Transnistriei, Chișinău: Ed. Museum 

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – G