Zita Funkenhauser
Zita Funkenhauser (n. , Satu Mare, România) este o fostă scrimeră germană de origine română specializată pe floretă. A fost campioană olimpică pe echipe la Los Angeles 1984 și la Seul 1988, fiind laureată în total cu patru medalii olimpice din trei participări. A fost și triplă campioană mondială pe echipe în 1985, 1989 și 1993, și a câștigat clasamentul general al Cupei Mondiale de Scrimă în 1989. CarierăS-a născut în Satu Mare într-o familie de etnie șvabă.[1] Bunicii săi vorbeau încă dialectul șvăbesc, nu și părintii, din cauza maghiarizării în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.[1][2] Tatăl său, László, era un tehnician într-o mare fabrică, în timp ce mama sa, Éva, era anestezistă într-un spital.[2] Împreună cu sora sa mai mică Hedwig Funkenhauser, s-a apucat de scrimă din copilărie, familia sa locuind pe lângă sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare. Când avea 12 ani, Zita a devenit campioană națională la categoria de vârstă.[3] În anul 1978 a primit tatăl sa autorizația de emigrare și a plecat singur. Și-a găsit de lucru la fabrica Mercedes din Sindelfingen și în anul următor a putut aduce și familia în Germania.[2] Părintii săi au ales Tauberbischofsheim, unul dintre centrele importante ale scrimei din Germania, pentru că fiice lor să se adapteze ușor la viața de acolo.[1] Astfel au devenit prima familie din Transilvania în orașul. La Fecht-Club Tauberbischofsheim a fost descoperită de antrenorul Emil Beck, care a înscris-o pe ea la pensionatul sportiv din orașul. La vârstă de 18 ani a fost selecționată în echipa națională a Germaniei de Vest pentru Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles. Germania a trecut de Italia în semifinală, apoi de România, cucerind medalia de aur, prima medalie ei la o competiție de anvergură. În anul următor a obținut medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial de la Barcelona. În anul 1987 a devenit vicecampioană mondială la individual, după ce a fost învinsă în finala de românca Elisabeta Tufan. La Seul 1988, cea de-a doua participare la Jocurile Olimpice, a ajuns în semifinală, unde a pierdut cu conaționala sa Sabine Bau. Apoi a învins-o pe unguroaica Zsuzsa Jánosi în „finală mică” . Astfel, Germania de Vest a ocupat întregul podium: Anja Fichtel cu aurul, Sabine Bau cu argintul și Zita Funkenhauser cu bronzul. La proba pe echipe s-a confirmat monopolul german: echipa a trecut de Uniunea Sovietică, apoi de Italia, și a fost laureată cu aur.[4] În anul următor a cucerit bronzul la individual la Campionatul Mondial de la Denver și a obținut un al doilea titlul mondial pe echipe. La Budapesta 1992 s-a clasat pe locul 13 la individual. La proba pe echipe Germania a cucerit medalia de argint după un meci greu cu Italia.[5] În anul următor s-a desfășurat Campionatul Mondial „acasă” în Essen. La proba individuală a cucerit medalia de bronz. La proba pe echipe, Germania a întâlnit în finala România, considerată ca favorită după ce a trecut categoric de Italia în semifinală. După un meci greu, care au durat peste două ore, Funkenhauser a reușit în ultimul releu tușa decisivă, adjudecându-se cel de-al treilea titlul mondial pe echipe.[6] În paralel, sora sa Hedwig a cucerit argintul la proba de spadă pe echipe. În anul 1996 s-a retras din carieră sportivă, după o medalie de bronz la Campionatul Mondial din 1995, cea de-a 13-a medalie într-un mare campionat. Viață personalăÎn paralel cu cariera sportivă a studiat ea la Universitatea din Würzburg pentru a deveni medic dentist, absolvind în anul 1994.[7] În prezent are un cabinet propriu în Tauberbischofsheim și este dentista echipelor olimpice ale Germaniei.[1] În această calitate a participat la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing și la ediție din 2012 de la Londra. În anul 1993 s-a căsătorit cu fostul floretist Matthias Behr, campion olimpic pe echipe la Jocurile Olimpice din 1976, apoi director sportiv al clubul de scrimă din Tauberbischofsheim.[3] Împreună au două copii, gemenii Leandra și Greta, născute în 1996.[8] Amândouă fetele sunt floretiste, membre echipei Germaniei la juniori. Note
Legături externe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia