|
ZarazaZaraza este titlul unui tangou de Benjamin Tagle-Lara, pe versuri de Ion Pribeagu, interpretat în România interbelică de Cristian Vasile, cântec devenit una din cele mai populare melodii din muzica urbană românească a anilor '30-'40 ai secolului al XX-lea (asociată romanțelor). Melodia aparține unui tango argentinian omonim, compus în 1929 de compozitorul argentiniano-uruguayan Benjamin Tagle Lara (1892-1932), premiat în 1929 cu locul doi la Gran Concurso Uruguayo de Tangos del Disco Nacional [1] de la Cine Teatro Cervantes din Montevideo și interpretat în concurs de orchestra ''tipică'' a lui Francisco Canaro. Sofia Bozan cântă tangoul un an mai târziu la Paris. A fost înregistrat și de José Razzano cu acompaniament de pian și chitară (aprilie 1929), de Ignacio Corsini cu vocea sa și acompaniament de chitare (mai 1929),[2] de orchestrele ''tipice'' ale lui Francisco Canaro cu Charlo (1929), Francisco Lomuto tot cu Charlo (1929), Rodolfo Alberto Biaggi cu Jorge Ortiz (martie 1941). Tangoul ''Zaraza'' ( cu textul spaniol original) a mai fost interpretat în anii '30 ai secolului trecut și de orchestrele lui Manuel Pizarro, Salvador Pizarro cu Jean Sablon, ''tipica'' lui Rafael Canaro (unul din cei trei frați Canaro, conducători de orchestre) cu Carlos Dante (1929 și 1930), ''tipica'' lui Juan Deambroggio (Bachicha) cu 4 duete: Emilia Garcia & Juan Raggi; Juan Raggi & Teresita Asprella; Luis Scalón & Emilia Garcia; Luis Scalón & Teresita Asprella (toate 4 versiunile, în 1930). În Polonia, Wiera Gran și Albert Harris (în duet vocal mixt) înregistrează și ei tangoul ''Zaraza'', în 1939, sub titlul ''Gdy gitara gra piosenkę'' (''Când chitara cântă un cântec”). Tot în Polonia, în 1946, un alt interpret (Tadeusz Miller) cântă și el ''Zaraza'', cu un alt text (adaptat în poloneză) ''Jaka miła jest moja dżiewćźyna'' (''Ce drăguță este prietena mea!). În România anului 1931 au existat două interpretări ale tangoului lui Tagle-Lara, înregistrate pe disc:
Cântecul, în varianta lui Cristian Vasile și Ion Pribeagu, a căpătat în timp valoare de simbol în zona muzicii ușoare românești. Textul tangoului sugerează existența unei femei cu acest nume, imagine trecută treptat în imaginarul colectiv românesc.[3] În realitate, numele de Zaraza provine din preluarea mot-à-mot a titlului spaniol, în care zaraza e un cuvânt banal (un termen referitor la un imprimeu, vezi definiția din spaniolă: Zaraza=Chintz, adică tip de imprimeu textil, originar din India). Zaraza în literatură și filmScriitorul Mircea Cărtărescu a preluat această imagine și, asociind-o personalității lui Cristian Vasile, a creat o legendă imaginară[4] a Zarazei, în povestirea sa publicată inițial în revista România Literară,[5] iar apoi inclusă în volumul de proză De ce iubim femeile?.[6] Povestirea a avut, alături de volum, un mare succes (cartea nr. 2 din topul vânzărilor de carte românească de după 1990, exceptând traducerile[7]). Povestirea, fiind scrisă într-un stil care sugerează veridicitatea istoriei Zarazei, a generat convingerea, foarte răspândită astăzi[8], că legenda Zarazei scrisă de Mircea Cărtărescu ar fi chiar istoria reală a cântecului, a lui Cristian Vasile și a presupusei lui iubite, Zaraza. Alții[cine?] cred că Zaraza este o legendă populară, fără autor. Carlos Gardel, marele cântăreț și compozitor de tangouri, uruguayano-argentinian, apare frecvent în literatura sud-americană, la Gabriel Garcia Márquez, Jorge Luis Borges, Julio Cortazar și Ernesto Sabato. Mircea Cărtărescu, un admirator al lui Borges, Cortazar și Márquez, îl lansează pe Cristian Vasile, interpretul Zarazei și echivalentul românesc al lui Gardel ("Gardel al nostru" - M.C.), în literatura română. Zaraza lui Cărtărescu creează o modă, căci i-au urmat un film (Supraviețuitorul), o piesă de teatru (Vulpea roșie, de Pușa Roth) și alte încercări literare. Filmul Supraviețuitorul (2008), al cărui scenariu a fost scris de Sergiu Nicolaescu și Adina Mutăr, preia în plagiat[9] legenda compusă de Mircea Cărtărescu, inclusiv numele multora dintre personajele povestirii, modificând doar „Zaraza” în „Zarada”. Mihaela Rădulescu a scris în 2006 un scenariu pentru un film numit Zaraza, care ar fi trebuit să fie produs de casa de filme Cine TV Film Production (aparținând lui Sergiu Nicolaescu). Scenariul fiind notat cu 6 de comisia CNC, finanțarea filmului a fost refuzată.[10] Piesa de teatru radiofonic "La vulpea roșie" de Pușa Roth este anunțată în presa vremii că a pornit „de la biografia vestitei Zaraza, cântăreață celebră din Bucureștiul interbelic”. Evident, cântăreața Zaraza nu a existat, dar unii autori de presă culturală confundă ficțiunea cărtăresciană cu realitatea. În plus, Zaraza nu este cântăreață nici măcar in povestirea lui Cărtărescu. Emisiunea Bucureștiul anilor '40 și tulburătoarea poveste de dragoste dintre Cristian Vasile și Zaraza difuzată de Radio România Cultural pe 21 iulie 2008 - autoare fiind Reluș Mureșan și având ca invitată la emisiune pe asist. univ. drd. Andreea Răsuceanu - discută problema legendei create de Mircea Cărtărescu și clarifică lucrurile din punct de vedere istoric, stabilind ce este real și ce este ficțiune în povestirea lui Cărtărescu. Emisiunea conține și povestirea, în lectura autorului.[11] Articolul lui Stelian Tănase din Observator Cultural comentează și el pe larg povestirea lui Mircea Cărtărescu („Zaraza”) și istoria cântecului. Deși unele detalii istorice par să fie inexacte (Benjamin Tagle-Lara este dat drept argentinian), comentariul literar este însă util.[12] Numele românesc al tangoului, Zaraza, provine din textul tangoului original și denumește în spaniolă chintz, o pânză imprimată colorat.[13] Interpretările legate de sensurile cuvântului în limbile slave (zaraza = infecție, contagiune, molimă)[13] sau în limba romani (zarada = cea minunată)[14] sunt ficționale. Legenda creată de Mircea Cărtărescu, cât și Zaraza ca prezență în imaginarul colectiv românesc[3] pornesc desigur de la textul cântecului, și este meritul lui Ion Pribeagu de a fi creat câteva versuri suficient de ambigue și misterioase, pentru a inspira o legendă. Versiunile cânteculuiZaraza în limba română, versiunea Ion Pribeagu / Cristian Vasile
Zaraza în limba română, versiunea Nicolae Kirițescu / Manole Stroici
Prin anii 1970, lăutarii din Gorj, în special Gogu Suchici, acordeonist talentat și profesor la Școala Populară din Târgu Jiu, cântau varianta lui Kirițescu. Aceeași variantă este cântată în filmul Cuibul de viespi - ecranizare după piesa de teatru Gaițele. În filmul Operațiunea Monstrul (1976) este cântată o versiune care îmbină varianta lui Ion Pribeagu și varianta lui Kirițescu. Zaraza în limba spaniolă
Note
Legături externe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia
