Jesus College[*][[Jesus College (college of the University of Oxford in England)|]] Universitatea din Glasgow[*] université Nice-Sophia-Antipolis[*][[université Nice-Sophia-Antipolis (French university located in Nice, France)|]] Gordonstoun[*][[Gordonstoun (independent school for boarding and day pupils in Moray, Scotland, UK)|]] université Côte-d'Azur[*][[université Côte-d'Azur (French university created in 2015, which succeeds the University of Nice founded in 1965)|]]
Numele la naștere al lui William Boyd este William Andrew Murray Boyd. În 1952, când s-a născut, părinții lui trăiau din 1950 în colonia britanicăCoasta de Aur, care va deveni independentă în 1957 cu denumirea Ghana[10]. Tatăl lui era medic specialist în boli tropicale și directorul clinicii University College din Accra, iar mama – profesoară. La începutul anilor 1960, familia s-a mutat în Nigeria, unde tatăl lui a ocupat un post similar la Universitatea din Ibadan(d)[11][12].
A început să scrie în anii petrecuți la Oxford, publicându-i-se câteva nuvele în reviste, de exemplu în Punch(d). A mai scris și trei romane care nu i-au fost publicate[11].
Primul său roman publicat a fost A Good Man in Africa (Un om bun în Africa[14]), în 1981, distins cu Premiul Whitbread pentru primul roman (ulterior numit Premiul Costa(d)) și în anul următor cu Premiul Somerset Maugham(d).
Scriitorul se identifică drept scoțian ca naționalitate[15], dar în campania din 2014 pentru referendumul despre independența Scoției, s-a pronunțat împotriva acesteia[16].
Viața particulară
Boyd este căsătorit cu Susan, redactoare la o revistă, apoi scenaristă, pe care a cunoscut-o când erau studenți la Glasgow. Nu are copii. Locuiește la Londra, în cartierul Chelsea[11]. Vorbește bine franceza și petrece o parte din an și în satul Sadillac, în departamentul Dordogne din sud-vestul Franței, având și un domeniu în apropiere, Pécachard, cu o vie unde se cultivă struguri pentru un vin numit Château Pécachard[17].
Opera
William Boyd este autor de romane, nuvele, piese de teatru, scenarii, eseuri și recenzii de artă[18].
Romane
A Good Man in Africa, 1981 – satiră despre funcționarii de la o reprezentanță britanică dintr-un oraș de provincie dintr-o țară fictivă din Africa, cu atmosfera cunoscută de autor în copilărie și în vacanțele sale din adolescență;
Stars and Bars, 1984 – aventurile prezentate cu umor ale unui britanic timid prin SUA, unde se ciocnește de diferențele dintre acestea și țara lui;
The New Confessions, 1987 – istoria vieții unui cineast care traversează secolul al XX-lea cu evenimentele sale istorice marcante, obsedat de ideea ecranizăriiConfesiunilor lui Jean-Jacques Rousseau, vis pe care îl realizează parțial, având și multe expreriențe nefericite în viața profesională și personală;
Brazzaville Beach, 1990 – eșecul căsătoriei unei femei om de știință în Marea Britanie, apoi în activitatea într-o țară în război civil din Africa, unde descoperă că cimpanzeii pe care îi studiază sunt la fel de cruzi ca oamenii, și ajunge în conflict cu șeful ei din cauza descoperirii sale;
The Blue Afternoon, 1993;
Armadillo, 1998;
Any Human Heart, 2002 – istoria scrisă sub forma jurnalelor sale intime, a vieții unui scriitor cu un succes relativ, desfășurată aproape pe tot parcursul secolului al XX-lea, marcată de perioade fericite și nefericite, cu evenimente dramatice sau tragice;
Restless, 2006 – roman despre o femeie agent secret britanic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care risca atunci să fie ucisă de un trădător din agentură, și reușește să provoace sinuciderea acestuia după mai multe decenii, cu ajutorul fiicei sale, după ce îi dezvăluie acesteia trecutul și adevărata ei identitate;
Ordinary Thunderstorms, 2009 – romanul unui tânăr climatolog bănuit pe nedrept de crimă, urmărit de poliție și de adevăratul criminal, nevoit să trăiască în clandestinitate ca să i se piardă urma în Londra, apoi revenit la o viață normală, dar sub altă identitate;
Waiting for Sunrise, 2012 – roman despre un tânăr actor englez nevoit să devină agent de contraspionaj în timpul Primului Război Mondial;
Sweet Caress, 2015 – istoria vieții tumultuoase a unei fotografe, sub formă de jurnal intim scris spre sfârșitul vieții sale;
Love is Blind, 2018 – istoria unui tânăr acordor de piane scoțian și a iubirii sale pentru o soprană rusă, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, istorie care îl poartă prin Europa și în final în Insulele Andaman;
Trio, 2020 – romanul a trei personaje legate prin realizarea unui film, fiecare cu viața sa secretă și aparențele care le ascund;
The Romantic, 2022 – istoria vieții aventuroase petrecute în secolul al XIX-lea, a unui irlandez care trece prin ipostazele cele mai diverse: militar în bătălia de la Waterloo, apoi în India, prieten al poeților Byron și Shelley în Italia, amant al unei italience din nobilime, autor de povestiri de călătorie înșelat de editor, la Londra, deținut acolo la închisoarea datornicilor, fermier în America, explorator în Africa, în final diplomat mărunt la Triest, o vreme manipulat de niște delincvenți.
Un loc aparte îl ocupă Nat Tate: An American Artist 1928-1960 (1998), monografie a unui pictor, apărută drept carte de non-ficțiune, pictorul fiind de fapt imaginar. Adevărul a fost dezvăluit de autor numai la câtva timp după apariția cărții[19].
en Norman, Neil, William Boyd: A good man in Chelsea (William Boyd: Un om bun din Chelsea), independent.co.uk, 14 ianuarie 2007 (accesat la 31 ianuarie 2024)