|
Virgil Simonescu
Virgil Simonescu (n. , Gladna Română, Fârdea, Timiș, România – d. ) a fost un pictor academic și critic de artă român.[1] Părinții săi au fost Leon Simonescu, brigadier silvic, și soția lui, Maria.[2] Clasele primare le-a absolvit în comuna sa natală, iar cele liceale le-a urmat la liceul săsesc din Sibiu, la cel din Orăștie și la cel de stat din Lugoj, unde în anul 1902 a luat și bacalaureatul. Încă elev al liceului din Lugoj, și-a dovedit talentul prin câteva portrete foarte reușite făcute după natură și fotografii. Sfătuit de intelectualii români lugojeni tânărul absolvent de liceu Virgil Simonescu s-a decis să se dedice artei picturii. În toamna anului 1902 a participat la concursul de admitere la Academia de Arte Frumoase din München, fiind unul din cei 22 admiși din 54 de concurenți. Studiile au durat 4 ani, avându-i ca profesori pe Karl Raupp, Martin von Feuerstein și Julius Diez și specializându-se mai ales în pictura eclesiastică bizantină, absolvind în vara anului 1906.[2] Cursurile la Academia de Arte Frumoase din München i-au fost finanțate, printre alții, de notarul public Mihail Bejan pentru care pictorul trebuia să realizeze copii (reproduceri) după tablouri de Rubens, Van Dyck, Rembrandt, Tizian etc. Student fiind a colaborat la revista Luceafĕrul, pe care o scotea Octavian Goga la Budapesta.[2] Întors în țară, a predat desenul la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, deschizând și o școală de pictură în clădirea teatrului.[3] Printre elevii săi se numărau și Aurel Ciupe (1900-1988), pe atunci elev în liceul din Lugoj, dar și mai tânărul Ștefan Szönyi din Banloc (1913-1967). Condițiile grele ale vremii și nepăsarea publicului din orașul provincial au dus la sistarea activităților după doar un sezon.[4] În picturile sale, a adus clasicismului unele rectificări de tehnică și cromatică, adaptând în cadrul normelor academice un desen mai vioi și un colorit mai deschis, dând mai multă luminozitate tablourilor.[5]  Virgil Simonescu este considerat discipolul demn al regretatului Octavian Smigelschi[6] În anii 1907—1908 a pictat bisericile din Boldur, Gruini și Mehadia. Din modestele câștiguri, realizate cu aceste lucrări, a întreprins în intervalele libere ale acestor ani călătorii de studii prin orașele: Veneția, Paris, Düsseldorf, Berlin, Leipzig, Viena, etc.[2] În anul 1910 a pictat iconostasul Bisericii greco-catolice din Timișoara, după care pictat în întregime sau în parte (iconostase) bisericile din Făget, Buziaș, Voivodinț, Vârșeț, Vlaicovăț, Bocșa Română, Reșița, Coșteiu Mic, Ferendia, Șușanovița, Măgura, Sohodolul Branului etc.[2] Virgil Simonescu a realizat în perioada 1908-1910 prima pictură a bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din orașul Făget[7] iar în anul 1911 a pictat în stil neo-bizantin iconostasul din lemn al bisericii din Șanovița, Timiș.[8] La 6 iulie 1924 s-a încheiat un contract între Comuna bisericească din Orșova și pictorul Virgil Simonescu, prin care acesta se obliga să picteze biserica din Orșova contra sumei de 237.000 lei până în primăvara/vara anului 1925. Pictura trebuia executată în stil bizantin cu aplicarea motivelor românești la ornamentică.[9] Opera sa majoră rămâne repictarea Catedralei Greco-Catolice din Lugoj, între 1929 și 1934[3], lucrare pierdută, din păcate. Pictura inițială a fost făcută la 1868 de pictorul Moritz Breyer și a fost restaurată în 1929 de Virgil Simonescu. La restaurări, pictura a fost realizată în tehnică tempera după rețetele unei fabrici de profil din Germania. Aceasta a recomandat o rețetă greșită, dar restauratorii au realizat acest lucru mult prea târziu. Din cauza erorii, s-au luat diferite măsuri de protecție, prin aerisire, ventilare și evitarea fumului, însă, din 1950, degradarea nu a mai putut fi împiedicată, accelerându-se din cauza condensului, frigului și mucegaiului. Vopseaua s-a macerat și s-a exfoliat.[10] Pe fațada fostei Școli de fete din Lugoj se află mozaicul „Sfântul Vasile cel Mare”, operă a lui Virgil Simonescu.[11] Pictorul Simonescu a executat și o serie de portrete: ale regelui și reginei pentru Curtea de Apel Timișoara și pentru tribunalele din Banat; portretul patriotului bănățean Coriolan Brediceanu, al episcopului Iuliu Hossu, ale președinților Curții de Apel Timișoara, Dr. Marta și Bălăci; al președintelui tribunalului din Lugoj și al primarului orașului Lugoj, Harambașa, etc.[2] A expus lucrări la o singură expoziție, cea din 1923 la Timișoara, deoarece și-a consacrat tot timpul celor 22 de biserici pe care le-a pictat până în 1924.[2] În anul 1907 s-a căsătorit cu Otilia Bîrlea-Jucu. Din această căsătorie are doi copii: Tuliu, și Leon.[2] Note
Legături externe
|
||||||||||||||||||||||||||||
Portal di Ensiklopedia Dunia
