Valeriu Gurbulea
Valeriu Gurbulea (n. , Glinjeni, raionul Fălești, RSS Moldovenească, URSS) este un procuror din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de procuror general al Republicii Moldova în 2007-2009.[1][2] Copilărie și studiiValeriu Gurbulea s-a născut în satul Glinjeni, raionul Fălești. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova în 1991.[1] CarierăÎntre 1 august 1991 și 28 aprilie 1992 Gurbulea a fost stagiar în procuratura raionului Lenin, municipiul Chișinău. Ulterior, până la 7 octombrie 1992 a fost ajutor al procurorului în aceeași instituție, redenumită între timp în procuratura sectorului Centru. Tot acolo, de la 7 octombrie 1992 până la 30 aprilie 1997 a fost ajutor superior al procurorului, ulterior până la 24 noiembrie 1998 adjunct al procurorului. A urmat o perioadă – până la 17 iulie 2001 – în care a fost adjunct al procurorului municipiului Chișinău.[1] În 2001-2004 Gurbulea a fost secretar al Consiliului Suprem de Securitate, iar de la 19 februarie 2004 a fost prim adjunct al Procurorului General. A fost confirmat ca membru al Colegiului Procuraturii prin Hotărârea Parlamentului nr. 34-XV din 19 februarie 2004.[1] În perioada 8 februarie 2007 – 2 octombrie 2009 a ocupat funcția de procuror general al Republicii Moldova.[1] Gurbulea predă în limba rusă drept penal la Universitatea Liberă Internațională din Moldova și, conform propriilor declarații, oferă servicii de consultanță unei întreprinderi.[2] Note
|
Portal di Ensiklopedia Dunia