Vârful Secarul
Vârful Secarul este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic, floristic și forestier), situată în județul Tulcea, pe teritoriul administrativ al comunei Ciucurova. LocalizareAria naturală se află în partea central-vestică a județului Tulcea (în Podișul Nord-Dobrogean), pe teritoriul sud-vestic al satului Atmagea, în apropierea drumului național DN22D care leagă localitatea Ciucurova de satul Horia[2]. DescriereRezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate)[3] și se întinde pe o suprafață de 34,50 ha.[4]. ![]() Aria naturală reprezintă o zonă naturală (păduri de șleau, pajiști și poiene) aflată în partea vestică a Podișului Babadag (Vf. Secarul 401 m, o izolare granitică într-o arie cu substrate predominant calcaroase ale Podișului Nord-Dobrogean ). Rezervația protejează specii floristice rare (elemente de stepă pontică, unele aflate pe lista roșie a IUCN)), printre un endemism cunoscut sub denumirea populară de merineană (Moehringia jankae)[5], care vegetează alături de coada șoricelului (Achillea millefolium), firuță (Poa angustifolia), usturoi sălbatic (Allium saxatile)[6], hajmă păsărească (Allium flavum), bujor românesc (Paeonia peregrina Mill. var. romanica), samaldâr (Nactaroscordum siculum ssp. bulgarica) sau milițea dobrogeană (Silene compacta)[7]. Vezi șiNote
|
Portal di Ensiklopedia Dunia