Trenul de noapte: proză fantastică este o antologie de texte de literatură fantastică de autori români și străini. Titlul antologiei este dat de nuvela „Trenul de noapte” a scriitorului român Ioan Groșan. Coperta volumului este realizată de Dieter Sabău. Antologia a apărut la Editura Astra în 1987.[1] Volumul a fost un supliment al revistei ASTRA, realizat în colaborare cu Teatrul Dramatic Brașov.[2] Antologia a fost întocmită de Angela Tudorii[3] și prefațată de poetul și eseistul Mircea Ciobanu.[4]
În această povestire de groază a lui Ray Bradbury, vântul obișnuit este personificat ca un fel de monstru sinistru, care își urmărește victimele până la capătul pământului ca să le sugă viața.[7][8]
Povestirea „Aureola neagră”, relatată la persoana I,[9] prezintă o călătorie a doi prieteni arheologi pe malul dobrogean al Mării Negre în căutarea unui altar străvechi al lui Zamolxis și dispariția misterioasă a unuia dintre ei în urma unei succesiuni de întâmplări stranii.[10] Autorul descrie un cadru izolat și sumbru, atins de ravagiile timpului.[11]
În această povestire a lui Dino Buzzati, naratorul se întoarce noaptea acasă și zdrobește un gândac pe podea. Ajuns în pat, el nu poate adormi și își dă seama că toate viețuitoarele și lucrurile din jurul lui prezintă o agitație stranie cauzată de prezența morții persistente a insectei care moare: Timp de două ore și jumătate din noapte - m-am cutremurat - insecta necurată lipită de podea de propriile mucilagii viscerale, timp de două ore jumătate a continuat să moară și încă nu s-a terminat.[13]
„Burghezul vrăjit”
„Burghezul vrăjit” descrie ultimele ore din viața unui comerciant de cereale care, după ce și-a dus familia în cea de-a unsprezecea vacanță mediocră la munte, își va găsi moartea într-un joc organizat de un grup de copii, un joc în care el aderă nepăsător, cu entuziasm, pentru a-și răscumpăra existența cenușie, și care i se va dovedi fatal.
Nuvela prezintă trecerea în viteză printr-o haltă, trei zile la rând, a unui misterios tren de noapte, care avea toate luminile stinse și lăsa în urmă un miros puternic de trandafiri, iar unii comentatori au considerat-o ca aparținând genului fantastic prin prefigurarea morții ca o călătorie fără întoarcere.[14]
„Tunelul”
Este considerată una dintre cele mai reușite scrieri suprarealiste ale lui Friedrich Dürrenmatt, o parodie a romanului lui Thomas Mann, Muntele vrăjit. Un student de 24 de ani, gras și fumător înrăit, se urcă în trenul cu care mergea de obicei la universitate, dar surprinzător, când trenul intră într-un tunel foarte mic, tunelul nu se mai termină. Întunericul continuă zece minute, cincisprezece minute, douăzeci de minute. Studentul devine nervos, dar ceilalți pasageri sunt calmi, pentru că nu văd (sau nu vor să vadă) iminenta catastrofă.
Trenul ar putea reprezenta inevitabilitatea unei catastrofe în fiecare viață, cum ar fi moartea sau necunoscutul; de fapt, teroarea poate să intre în viața unei persoane fără avertizare, iar oamenii se ascund în spatele banalității. Ultima frază a povestirii consideră această teroare ca voința lui Dumnezeu, dar acest lucru nu face ca teroarea să fie mai clară. O altă interpretare ar fi că povestirea este un comentariu social despre ignoranța societății în fața unui dezastru iminent.[15]
Această nuvelă este una dintre cele mai teoretice scrieri literare ale lui Mircea Eliade,[16] prelungind și concentrând dimensiunea metafizică indiană, existentă în mai multe din scrierile sale.[17] Nuvela prezintă o discuție stranie purtată într-un tren de patru prieteni, care evidențiază existența misterului sacru în profan/cotidian.[18]
„Podul” are la bază teoria ambivalenței evenimentului, adică a coexistenței în aceeași ființă sau în același lucru a două universuri contrarii („coincidentia oppositorum”). Nuvela încearcă să evidențieze existența unor semnificații secrete, transcendentale, în întâmplări aparent banale.[19]
„Divertisment” face parte din categoria poveștilor cu animale ale lui Kafka, care descriu transformări ireale.[20] Este vorba aici de un animal straniu care este jumătate miel și jumătate pisică, având o natură duală ce îmbină trăsături contradictorii: blândețea mielului și rapacitatea felinei.[21]
În această scurtă povestire parabolănarată la persoana I un drumeț se apropie de un pod aflat peste o prăpastie, la o înălțime inaccesibilă, și, sărind cu ambele picioare pe el, îi provoacă prăbușirea.[22]
Povestirea descrie un om mort de multă vreme, destinat să rătăcească veșnic și fără nici un scop pe apele mărilor lumii, neputând să-și găsească nicăieri odihna, deoarece ambarcațiunea care trebuia să-l ducă în lumea de dincolo a fost deviată din drum în mod misterios.[21][23]
Această povestire a lui Franz Kafka, legată de romanul Procesul prin protagonistul lor comun, Josef K., prezintă un vis fantezie al propriei morți, putând simboliza înțelegerea apropierii morții, dar și a încetării activității literare.[22]
Note
^Angela Tudorii, „Addenda la o propunere pentru un periplu fantastic - Cuvînt înainte”, în antologia de proză fantastică Trenul de noapte, Editura ASTRA, Brașov, 1987, p. 7.
^Informații prezentate la finalul volumului Trenul de noapte, Editura ASTRA, Brașov, 1987, p. 367.
^Sergiu Pavel Dan, Fețele fantasticului. Delimitări, clasificări și analize, Editura Paralela 45, Pitești, 2005, p. 53.
^Ana Alexandra Sanduloviciu, „Sensurile timpului în fantastic”, în revista Anuar de lingvistică și istorie literară, publicație a Institutului de Filologie Română „A. Philippide” - Filiala Iași a Academiei Române, Iași, tom XLVII–XLVIII, 2007–2008, p. 234.
^Valentina Polcini, Dino Buzzati and Anglo-american Culture: The Re-Use of Visual and Narrative Texts in His Fantastic Fiction, Cambridge Scholars, 2014, ISBN 9781443859479, pp. 8
^Die schönsten Kurzgeschichten aus aller Welt, Band 2, Verlag Das Beste 1976, S.724-733
^Carmen Mușat, „Despre fantastica alcătuire a realului”, în Observator Cultural, anul III, nr. 131, 27 august 2002.
^Monica Domnari, „Mircea Eliade. Inițierea ca stare paradoxală”, în vol. Cristina Scarlat (coord.), Mircea Eliade: once again, Editura Lumen, Iași, 2011, p. 314.
^Elena Bortă (dr.), „Fantasticul și sacrul în proza lui M. Eliade”, în Dialog teologic, revista Institutului Teologic Romano-Catolic Iași, anul XI, nr. 22, 2008, p. 85. ISSN: 1453-8075
^Eugen Simion, „Mircea Eliade (1907-1986)”, 2002, p. 239.
^de Peter-André Alt, Franz Kafka: Der ewige Sohn. Eine Biographie, Verlag C.H. Beck, München, 2005, p. 315.
^ abRadu Enescu, Franz Kafka, Editura pentru Literatură Universală, București, 1968, p. 128.
^ aben Richard T. Gray, Ruth V. Gross, Rolf J. Goebel, Clayton Koelb, A Franz Kafka encyclopedia, Greenwood Press, Westport, Connecticut, 2005, p. 185.
^Mariana Șora, „Prefață”, în vol. Franz Kafka, Castelul, Editura pentru literatură, București, 1968, p. XXIII.
.svg){kind=small}
