Fiind un nativ din zonă și specialist în studiul limbii și trecutului românilor din Peninsula Balcanică, a adus contribuții marcante la studiul procesului de geneză a limbii române, recunoscând și aportul considerabil pe care l-au avut influențele alogene în acest proces. De asemenea, a abordat și evoluția relațiilor românilor de la nord de Dunăre, cu celelalte popoare din Peninsula Balcanică.[5].
Fărșeroții: studiu lingvistic asupra românilor din Albania, Cluj, 1930;
Aromânii: dialectul aromân, studiu lingvistic, București, 1932.
În 1943 a publicat monografia Limbă și cultură, în prefața căreia a afirmat: „Privind limba ca supremul instrument al conștiinței românești, ea nu se înfățișază numai ca un reflex al spiritului și al felului de a vedea lumea, ci reprezintă și expresia soartei noastre: numai prin limbă noi ne dăm seama de ceea ce am ajuns și suntem în mijlocul popoarelor ce ne înconjoară. Ea ne aparține mai mult decât oricare altă moștenire spirituală, pentru că numai în ea se resfrânge sufletul poporului nostru și întreaga realitate a vieții noastre spirituale.”
Afilieri
În 1928 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1935 a fost numit membru titular.
^Ștefănescu, Ștefan (). Enciclopedia istoriografiei românești. Ed. științifică și enciclopedică. p. 82.
^Decretul regal nr. 1.855 din 31 mai 1932 privind decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, nr. 134, Partea I-a, sâmbătă 11 iunie 1932, pp. 3726–3727.
^Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.
Bibliografie
Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978, p. 89-91.
Mircea Borcilă, Opera lingvistică a lui Theodor Capidan, în „Cercetări de lingvistică”, XXIV, 1979, nr. 2, p. 129-144.
