TempluTemplul (latină templum) este un edificiu religios, un lăcaș sfânt, sacru, unde sunt venerați în funcție de religie diferite zeități. Aceste credințe au existat deja în perioada neolotică fapt atestat de descoperirile arheologice. Etimologia termenului provine din limba etruscă, de unde a fost preluat în limba latină. Termenul nu definea la început la grecii antici o clădire ci numai un altar unde se aduceau jertfe zeilor. Templul apare ulterior, cu ritualurile specifice, apreciind după vechime competența templului. Reședința zeilor în credințele antice, cum ar fi la greci era „Muntele Olimp”, la alte popoare era cosmosul, preocupările zeilor fiind considerată asemănătoare cu cea a oamenilor. Pentru credincioși vizitarea unui templu era o întâlnire cu zeul căruia îi era închinat templul. Viața oamenilor devine tot mai legată de templu, acesta devenind un loc pentru comerț, de învățare și căutări filozofice pentru înțelegerea universului. Temple romaneTemplele hinduseTemplele hinduse sunt cunoscute prin numeroase nume diferite, variind după regiuni și limbi, printre care Alayam, Mandir, Mandira, Ambalam, Gudi, Kavu, Koil, Kovil, Déul, Raul, Devasthana, Degul, Deva Mandiraya și Devalaya. Ele sunt mari și magnifice, cu o istorie bogată. Există dovezi ale utilizării terenului sacru încă din epoca bronzului și mai târziu de civilizația din Valea Indusului. Temple hinduse au fost construite în diferite țări din întreaga lume, inclusiv în Cambodgia, Nepal, Mauritius, Indonezia, Bangladesh, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia, Africa de Sud, Malaezia, Singapore și Canada. Templele budisteAcestea includ structurile numite stupa, wat și pagoda în diferite regiuni și limbi. Templele în budism reprezintă pământul pur sau mediul pur al unui Buddha. Templele tradiționale budiste sunt concepute pentru a inspira pacea interioară și exterioară. DiverseCa semn de recunoștință pentru marele ajutor dat de unele țări la acțiunea de salvare a marilor monumente în anii 60 din zona lacului Nasser, Egiptul le-a dăruit următoarele antichități: Legături externe
Vezi și |
Portal di Ensiklopedia Dunia