Studii universitare de licență
Studii universitare de licență reprezintă primul nivel al învățământului universitar, oferind o calificare academică de bază într-un anumit domeniu de studiu. Acestea se desfășoară, de regulă, pe o durată de 3 până la 6 ani, în funcție de specializare și de cerințele instituției de învățământ superior. Programele de licență pot oferi atât cunoștințe teoretice, cât și competențe practice. La finalizarea programului, absolvenții primesc titlul de licențiat și pot continua studiile la nivel de masterat sau pot intra pe piața muncii în domeniul ales. Sistemul BolognaStudiile universitare de licență au de obicei o durată de 3 ani, care poate fi extinsă la 4-6 ani în anumite cazuri precum medicina sau alte specializări tehnice. Diplomele obținute în cadrul Sistemului Bologna sunt recunoscute în toate țările participante. Conform procesului Bologna, un an de studiu reprezintă în general 60 credite (ECTS). Sistemul încurajează participarea la programe de schimb, cum ar fi Erasmus+, care permit studenților să studieze în alte universități din Europa și să-și transfere creditele obținute. Cursuri obligatoriiAcestea constituie fundamentul programului de studiu și includ disciplinele esențiale care definesc domeniul ales. Acestea creează baza necesară pentru specializarea ulterioară.
Cursuri opționale/electiveAcestea permit dezvoltarea unor competențe complementare pe baza intereselor sau obiectivelor profesionale ale studenților.
Proiect final/licențăProiectul final are rolul de a demonstra capacitatea studentului de a aplica cunoștințele dobândite în timpul studiilor și de a aborda critic problemele din domeniu. Proiectul este obligatoriu pentru obținerea diplomei și presupune:
În domeniul ingineriei, un proiect final poate consta în proiectarea unui dispozitiv sau simularea unui proces industrial. În științele umaniste, acesta ar putea fi o analiză literară, o cercetare istorică sau o disertație filosofică. În anumite domenii, acesta a fost înlocuit cu examene grilă. DomeniiȘtiințe umaniste
Științe socialeȘtiințe naturaleȘtiințe formaleȘtiințe aplicate
Înainte de procesul BolognaDiplomele de licență dinaintea procesului Bologna au fost recunoscute la nivel de studii de masterat (din perspectivă post-Bologna). Există diplome de licență (dinaintea procesului Bologna) care au fost recunoscute la nivel de studii de Master (din perspectivă post-Bologna), și anume în Olanda, ca meester (mr.)[1] și ca doctorandus (drs.).[2][3] De asemenea, există posibilitatea echivalării titlului românesc de inginer ca titlu european Eur. Ing., prin FEANI[4], via AGIR[5] sau altă asociație națională a inginerilor. Bibliografie
Note
|
Portal di Ensiklopedia Dunia