Sindromul nervos al înaltelor presiuni (S.N.I.P.), (engleză: High Pressure Nervous Syndrome - HPNS) definește simptomele pe care le au scafandri atunci când respiră un amestec respiratorheliu-oxigen (Heliox) în timpul scufundărilor la mare adâncime.
Simptomele sunt produse ca urmare a unei viteze prea mari de compresie (presurizare) sau respirare un timp îndelungat de amestec Heliox la adâncimi mai mari de 150 m.
Sindromul a fost descris pentru prima dată în anul 1965 de către fiziologulPeter B.Benett de la Royal Navy, iar termenul de S.N.I.P. a fost introdus de R. W. Brauer și Xavier Fructus pentru a descrie simptomele apărute la scafandri în timpul derulării programului Physalis III la adâncimea de 360 m.
Simptome
În general S.N.I.P. afectează sistemul nervos central, simptomele fiind tulburări neuromusculare și ale funcțiilor cerebrale.
Simptomele S.N.I.P. se manifestă prin:
tulburări motorii: tremur și dismetrie, imprecizie și necoordonare a gesturilor, pierderea echilibrului
scăderea nivelului de vigilență, tendințe spre dezinteres, încetinire mintală și somnolență
modificări electroencefalografice
Pentru ameliorarea S.N.I.P. se pot utiliza mai multe metode:
reducerea vitezelor de compresie (presurizare) a scafandrilor și efectuarea de paliere de acomodare la diferite adâncimi
creșterea ușoară a presiunii parțiale a oxigenului în amestecul respirator
injectarea în amestecul repirator heliu-oxigen de azot (5...20%), hidrogen, sau neon.
Putere narcotică
Toate gazele neutre au o putere narcotică (PN) apropiată de aceea a gazelor anestezice (protoxidul de azot-N2O), care este funcție de solubilitatea lor în grăsimi raportată la solubilitatea lor în apă (coeficientul Mayer-Overton) și de densitatea lor.
Deși este cel mai ușor gaz dintre gazele utilizate ca diluant pentru oxigen, hidrogenul este mai narcotic ca heliul care este de două ori mai greu.
Heliul are o putere narcotică cunoscută ca foarte slabă, dar care este perfect perceptibilă la adâncimi foarte mari.
În tabel se prezintă scara puterilor narcotice PN a gazelor neutre în funcție de puterea narcotică a azotului care are valoarea 1.