Silvia Popovici
Silvia Popovici (n. , Fundata, România – d. , București, România) a fost o actriță română. CarierăA debutat în 1954 ca actriță în filmul „La mere”, realizat de studenți. Actrița a devenit celebră datorită rolului titular din pelicula de succes Darclee (1960), în regia lui Mihai Iacob, unde Silvia Popovici conturează o excepțională imagine a celebrei soprane de origine română Haricleea Darclee, ajutată fiind în ariile interpretate în film de vocea Artei Florescu. Au urmat roluri în Omul de lângă tine (1961) și O dragoste lungă de-o seară (1963), ambele în regia lui Horea Popescu. Consacrarea definitivă în cinematograful românesc a venit odată cu debutul regizoarei Malvina Urșianu, care în 1967 o alege să interpreteze rolul titular din filmul Gioconda fără surîs (1968). Silvia Popovici a rămas multă vreme fidelă regizoarei, jucând în filmele Serata (1971), Trecătoarele iubiri (1974) și Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980). O popularitate deosebită în rândul românilor a obținut cu rolul Oana din serialul TV Mușatinii, în regia Soranei Coroamă-Stanca (13 episoade). Silvia Popovici s-a dedicat, însă, în principal teatrului, ea făcând parte din „Promoția de Aur” a teatrului românesc (1956), interpretând nenumărate roluri, de o mare complexitate și valoare, pe scenele teatrelor naționale din Craiova (1959–1963), Cluj (1963–1966) și București (1967–1993).
Viață personalăA fost căsătorită cu demnitarul comunist Maxim Berghianu.[1] În mod eronat, după Revoluție, s-a indus ideea că era prietenă cu Elena Ceaușescu. De fapt, Elena Ceaușescu nu o suporta, după cum declara și Emilia Marinela Macovescu, soția lui George Macovescu, ministru de Externe al României între 1972-1977[2] Distincții
Filmografie
Note
Legături externe |
Portal di Ensiklopedia Dunia