Serviciul Topografic Militar RomânServiciul Topografic Militar Român a fost înființat la 12 noiembrie 1859 prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 semnat de Alexandru Ioan Cuza, ordin prin care s-a înființat Corpul de Stat Major General care avea ca atribuții, printre altele, tot ce atinge de lucrările topografice, geodezice și statistice, precum și ridicarea și lucrarea planurilor de acest fel și aplicarea acestor lucrări la facerea hărții cadastrale a Principatelor Unite.[1] [2] Anterior, în 1858 a fost fondat Biroul de Geniu în Țara Românească. Acesta își menține obiectivele după 12 noiembrie 1859, dar și-a mărit responsabilitatea la nivelul întregii armate a Principatelor Unite și a acționat ca primul Serviciu Topografic Militar Român.[1] DenumiriÎn 1859 s-a numit Secția a 2-a în Corpul de Stat Major General, din 1868 - Depozit Științific de Război. Din 1895 a fost redenumit ca Institut Geografic al Armatei, din 1910 - Serviciul Geografic al Armatei, din 1930 - Institut Geografic Militar, din 1950 - Intreprinderea Topografică Militară. Din anul 1951 a fost denumit Direcția Topografică Militară (DTM).[3] În prezent - Agenția de Informații Geospațiale a Apărării ”General de divizie Constantin Barozzi”.[4] Șefi
Note
|
Portal di Ensiklopedia Dunia