Seminarul Teologic din Chișinău
Seminarul Teologic este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău.[1] și în Registrul monumentelor ocrotite de stat din Republica Moldova.[2] Istoric, a fost o instituție de învățământ din Basarabia gubernială, înființată de către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni în 1813. Inițial, avea trei secții: inferioară (retorică), medie (de filozofie) și superioară (de teologie), având ca model Academia Teologică din Kiev. În lipsa manualelor, principala lucrare de referință o constituia Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă, cu predare în limba rusă. În 1814 este fondată biblioteca seminarului.[3] ![]() Cea mai veche clădire a instituției, având două etaje, a fost construită în anii 1813-1817. În perioada 1867-1868, ei i s-a mai adăugat un etaj. În 1900-1902, în parcul seminarului este construită o nouă clădire, cu fațada spre str. Kiev (azi str. 31 august 1989, 78). în 1926, aici a fost deschisă Facultatea de Teologie, Seminarul trecând în clădirile Școlii Spirituale de Băieți. Destinat inițial exclusiv pentru copiii clericilor, a primit la studii și copii de laici.[3] La început se preda și „limba moldovenească”, dar nu în toate clasele și nu în fiecare an. Cursurile la sfârșitul anului se sfârșeau printr-un examen public. Toți rectorii în perioada țaristă erau ruși, iar profesorii erau invitați din alte gubernii. Seminarul și-a modificat regulamentul în repetate rânduri: 1823, 1840, 1867, 1884, 1906. Dacă la început durata studiilor era de 8 ani, în 1867 ea se reduce la 6 ani. În 1906 elevii organizează greve cerând transformarea în liceu cu 8 clase, cu predare în limba moldovenească și bulgară.[3] Din 1813 până în 1913, au absolvit seminarul 67 de promoții. Din cei 4.700 de elevi înscriși, doar 2436 au absolvit studiile. 383 de absolvenți au luat și studii superioare.[3] În prezent, clădirea este un bloc al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova,[4] care găzduiește secția literatură artă plastică și cartografie, precum și cărțile din domeniul „Carte Rară” a Bibliotecii.[5] Note
Bibliografie
Legături externe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia