Rugăciunea lui Iisus

Rugăciunea lui Iisus,[a] cunoscută și ca rugăciunea inimii,[b] este o rugăciune scurtă, întâlnită mai ales în spiritualitatea ortodoxă și în catolicism:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milostiv fii mie păcătosului.”

Acest articol din seria Creștinism se referă la Ortodoxie.

Sfânta Treime Dumnezeu Iisus Hristos Sfântul Duh Biblia Mărturisirea de credință (crezul) Simbolul niceno-constantinopolitan Simboluri Cruce Monograma Lui Iisus Hristos Peștele (simbol) Păstorul (simbol) Pomul vieții Vița de vie (simbol) Sfinți Ioan Botezătorul Andrei (apostol) Petru (apostol) Arsenie cel Mare Epifanie de Salamina Sfântul Dimitrie Clement al Ohridei Tihon al Moscovei Biografii Dumitru Stăniloae Arsenie Boca Arsenie Papacioc Constantin Galeriu Ilie Cleopa Nicolae Neaga Ilarion Argatu Christos Yannaras Nicolae Steinhardt Biserica Ortodoxă Română Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române Mitropoliți români Sfinții militari ai Bisericii Ortodoxe Române Calendarul ortodox Cultură și artă Scriitori creștini ortodocși Lăcașurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române

Hristogramă cu rugăciunea lui Iisus:„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”

Este repetată continuu ca parte a ascezei personale, utilizarea sa fiind o parte integrantă a tradiției eremitice de rugăciune cunoscută sub numele de isihasm.[c] Rugăciunea este apreciată de către părinții filocalici (vezi Filocalia) ca metodă de curățare a minții și inimii (kardia), realizată mai întâi prin rugăciunea minții sau, mai precis, rugăciunea noetică (Νοερά Προσευχή), iar după aceasta prin rugăciunea inimii (Καρδιακή Προσευχή). Rugăciunea inimii este considerată a fi rugăciunea neîncetată pe care Apostolul Pavel o recomandă în Noul Testament.[d] Sf. Teofan Zăvorâtul a considerat Rugăciunea lui Iisus mai puternică decât toate celelalte rugăciuni datorită puterii Numelui lui Iisus Hristos.[3]

Deși identificată mai strâns cu creștinismul răsăritean, rugăciunea se găsește și în creștinismul occidental în Catehismul Bisericii Catolice.[4] De asemenea, este folosită împreună cu inovația mărgelelor de rugăciune anglicană[5] (rev. Lynn Bauman la mijlocul anilor 1980). Rugăciunea a fost predanisită și discutată pe scară largă de-a lungul istoriei Bisericii Catolice Răsăritene și Bisericii Ortodoxe. Forma inițială nu includea cuvintele „păcătosul”, care au fost adăugate mai târziu.[3][6] Teologia ortodoxă răsăriteană a Rugăciunii lui Iisus, așa cum a fost enunțată în secolul al XIV-lea de Sf. Grigore Palama, a fost în general respinsă de teologii Bisericii latine până în secolul al XX-lea. Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Grigore Palama un sfânt,[7] un mare scriitor și o autoritate în teologie.[8][9][10] El a vorbit, de asemenea, cu apreciere despre isihasm ca „acea unire profundă a harului pe care teologiei răsăritene îi place să o descrie cu termenul deosebit de puternic îndumnezeire”[11] și a asemănat calitatea meditativă a Rugăciunii lui Iisus cu cea a Rozariului Catolic.[12]

Originile

Practicarea Rugăciunii lui Iisus își are originea în pustia Egiptului, fiind folosită de monahii care au viețuit acolo în secolul al V-lea.[13] Ea fost găsită inscripționată în ruinele unei chilii din perioada respectivă, din deșertul egiptean.[14]

Rugăciunea lui Iisus se găsește într-o scrisoare atribuită Sf. Ioan Gură de Aur, care a murit în anul 407 d.Hr. Această „Scrisoare către un stareț” numește rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” și „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”, rugăciune neîncetată.[15]

Cea mai veche referire explicită la Rugăciunea lui Iisus, într-o formă similară celei de astăzi, astăzi se găsește în capitolul Despre Avva Filimon din Filocalie. Filimon a trăit în jurul 600 d.Hr.[16] Versiunea citată de Filimon este „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, care se pare că este cea mai veche sursă care a citat această versiune standard.[17]

Scara Sf. Ioan Scărarul (circa 523–606) este o altă scriere filocalică care recomandă practicarea regulată a unui monologistos sau Rugăciunea lui Iisus de un singur gând.[6]

Ortodoxia Răsăriteană

Articol principal: Palamism

Practica isihastă a Rugăciunii lui Iisus se întemeiază pe viziunea biblică prin care numele lui Dumnezeu este conceput ca loc al prezenței sale.[18] Practica mistică (rugăciunea și meditația) nu duce la perceperea reprezentărilor lui Dumnezeu (vezi mai jos Palamismul). Astfel, cel mai important mijloc al unei vieți consacrate rugăciunii este chemarea numelui lui Dumnezeu, așa cum este subliniat încă din secolul al V-lea de anahoreții din Tebaida, sau de isihaștii athoniți de mai târziu. Pentru ortodocși puterea Rugăciunii lui Iisus vine nu numai din conținutul ei, ci din însăși invocarea numelui lui Iisus.

Rădăcini biblice

Rugăciunea lui Iisus combină trei versete biblice: Epistola către Filipeni a Sf. Ap. Pavel versetul 1 „să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos”, Buna vestire din Luca 1:31–35 (versetul 35: „Fiul lui Dumnezeu se va chema”) și Pilda vameșului și a fariseului din Luca 18:13, în care vameșul se roagă cu smerenie (versetul 13: „Dumnezeule milostiv fii mie, păcătosului”).[e]

Icoana „Schimbării la Față a lui Iisus” de Teofan Grecul (secolul al XV-lea, Galeria Tretiakov, Moscova). Vorbind cu Hristos: Ilie (stânga) și Moise (dreapta). În genunchi: Petru, Iacov și Ioan

Apofatismul[19] (teologia prin negare) este principala caracteristică a tradiției teologice răsăritene. Incognoscibilitatea nu este concepută ca agnosticism sau refuz de a-L cunoaște pe Dumnezeu, ci este contemplativă, oferind o înțelegere asupra lucrurilor mai presus de înțelegerea rațională. Prin urmare, dogmele sunt adesea exprimate antinomic.[20] Această formă de contemplare implică experierea lui Dumnezeu, numită vederea lui Dumnezeu (theoria).[21]

Pentru ortodocșii răsăriteni cunoașterea (noesis) energiilor necreate este de obicei legată de apofatism.[22]

Pocăința în Ortodoxia Răsăriteană

Biserica Ortodoxă Răsăriteană are o viziune non-juridică a păcatului, în contrast cu substituția penală , teoria satisfacției sau a ispășirii păcatului așa cum este articulată în Occident, în primul rând de către Anselm de Canterbury (ca datorie de onoare) ) și Toma d'Aquino (ca o datorie morală). Termenii folosiți în ortodoxie sunt mai puțin legaliști (har, pedeapsă) și mai medicali (boală, vindecare). Păcatul, așadar, nu poartă cu el vina pentru încălcarea unei reguli, ci mai degrabă imboldul de a deveni ceva mai mult decât ceea ce sunt de obicei oamenii. Cineva se pocăiește nu fiindcă are, sau nu, virtuți, ci pentru că natura umană se poate schimba. Pocăința (greacă veche μετάνοια, metanoia, „schimbarea minții, a modului de a cugeta”) nu este remușcare, justificare sau pedeapsă, ci o punere în aplicare continuă a libertății cuiva, care derivă dintr-o alegere reînnoită și care duce la restaurare (întoarcerea la starea originară a omului). Aceasta se reflectă în Taina Spovedaniei care nu se limitează la o simplă mărturisire a păcatelor, ci se preocupă de evoluția spirituală a omului, preotul, în calitatea sa de părinte duhovnicesc oferind nu doar sfaturi, ci și canoane.[18][23]

După cum s-a afirmat la Sinodul local de la Constantinopol din 1157, Hristos a adus jertfa sa răscumpărătoare nu numai Tatălui, ci Treimii în ansamblu. În teologia ortodoxă răsăriteană, mântuirea nu este văzută ca răscumpărare. Este împăcarea lui Dumnezeu cu omul, manifestarea iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Astfel, nu mânia lui Dumnezeu Tatăl, ci dragostea Lui milostivă se dezvăluie în Răstignirea pe cruce a Fiului său.[23]

Mântuirea omului nu este un eveniment trecut, ci continuă până în zilele noastre prin îndumnezeire. Inițiativa îi aparține lui Dumnezeu, dar presupune participarea activă a omului, nu este doar o acțiune, ci o atitudine, un mod de a-L primi perpetuu pe Dumnezeu.

Distinctivitatea față de analogii din alte religii

Practica incantațiilor contemplative sau meditative este cunoscută în mai multe religii, inclusiv budism, hinduism și islam. Forma de contemplare internă care implică transformări interioare profunde care afectează toate nivelurile sinelui este comună tradițiilor care postulează valoarea ontologică a personalității.[24]

Deși unele aspecte ale Rugăciunii lui Iisus se pot regăsi și în alte tradiții, caracterul ei creștin rămâne totuși central. Scopul celui care o practică nu se limitează la dobândirea smereniei, a iubirii sau curățarea minții de gânduri păcătoase, ci este îndumnezeirea, unirea cu Dumnezeu (theosis), care cuprinde toate virtuțile. Astfel, pentru ortodocșii răsăriteni:[25]

• Rugăciunea lui Iisus este, în primul rând, o rugăciune adresată lui Dumnezeu. Nu este un mijloc de autoîndumnezeire sau de eliberare de sine, ci, în opoziție cu mândria lui Adam, vindecă ruptura produsă între om și Dumnezeu.
• Scopul nu este acela de a fi dizolvat sau absorbit în neant sau în Dumnezeu, sau de a ajunge la o altă stare de spirit, ci acela de a te (re)uni[f] cu Dumnezeu, rămânând în același timp o persoană distinctă.
• Este o invocare a numelui lui Iisus, deoarece antropologia creștină și soteriologia sunt strâns legate de hristologie.
• Într-un context modern, repetiția continuă este privită de unii ca o formă de meditație, rugăciunea funcționând ca un fel de mantră. Dar practicanții ortodocși ai Rugăciunii lui Iisus subliniază invocarea numelui lui Iisus Hristos în sensul de contemplare a lui Dumnezeul în Treime, mai degrabă decât de golirea minții. 
• A te recunoaște „păcătos” înseamnă a ajunge în primul rând la o stare de smerenie și pocăință, de recunoaștere a propriei firi căzute.
• Practicarea Rugăciunii lui Iisus este strâns legată de lupta cu patimile atât sufletești, cât și trupești, de exemplu prin post. Pentru ortodocșii răsăriteni nu trupul este cel rău, ci „modul trupesc de a gândi”; de aceea mântuirea privește și trupul.
• Spre deosebire de tradițiile de intonare a mantrelor, Rugăciunea lui Iisus poate fi tradusă în orice limbă pe care o folosește în mod obișnuit rugătorul. Accentul este pus pe sens, nu pe simpla rostire a anumitor sunete.
• Nu se pune accent pe tehnicile psihosomatice, care sunt văzute doar ca mijloace, nu ca premise pentru unirea minții cu inima.

Un mod de părtășie cu Dumnezeu pentru ortodocși[26], Rugăciunea lui Iisus nu conține niciun secret în sine și nici practica sa nu dezvăluie adevăruri ezoterice.[27] Ca practică isihastă, ea cere totuși golirea minții de gânduri și ignorarea mișcărilor trupești pătimașe pentru a-L putea cunoaște prin experiență directă pe Dumnezeu. Ea stă alături de celelate fapte bune ale credinciosului (rugăciune, milostenie, pocăință, post etc.) ca răspuns al Tradiției Ortodoxe la provocarea Apostolului Pavel „rugați-vă neîncetat” (1 Thess:5:17).[25]

Metanier ortodox

Hristos Mântuitorul de Andrei Rubliov (c. 1410, Galeria Tretiakov, Moscova)

Metode

Nu există reguli fixe pentru cei care se roagă, „nu există nicio tehnică fizică sau mentală care să-L forțeze pe Dumnezeu să-și arate prezența” (Mitropolitul Kallistos Ware).[26]

Rugăciunea făcută pe respirație este descrisă în Pelerinul rus, unde ești sfătuit ca, în timp ce tragi aer în piept, să spui Doamne Iisuse Hristoase și ca, în timp ce îl dai afară, să zici miluiește-mă.[28]

Treptele rugăciunii

Icoana „Scara urcușului duhovnicesc” (treptele către îndumnezeire descrise de Sf. Ioan Scărarul) care arată călugării urcând (și căzând de pe) scara către Iisus

„Deoarece rugăciunea este o realitate vie, o întâlnire personală profundă cu Dumnezeul cel viu, ea nu trebuie să se limiteze la nicio clasificare apriorică sau analiză rigidă”, spune GOARCH. Ca îndrumări generale pentru practicant, părinții ortodocși disting un număr diferit de niveluri (3, 7 sau 9) în practica rugăciunii. Ele trebuie privite ca fiind pur informative, deoarece practica rugăciunii inimii se învață doar sub îndrumarea duhovnicească. Astfel, Sf. Teofan Zăvorâtul vorbește despre trei etape:

1. Rugăciunea rostită care este o recitare simplă, încă externă practicantului.
2. Rugăciunea minții, când „mintea este concentrată asupra cuvintelor” rugăciunii
3. Rugăciunea inimii însăși, când rugăciunea nu mai este ceea ce facem, ci ceea ce suntem.

Odată ce acest lucru este realizat, se spune că rugăciunea lui Iisus devine „de sine mișcătoare” (αυτενεργούμενη), se repetă automat și inconștient, devenind un obicei lăuntric ce nu împiedică activitățile normale de zi cu zi.[29]

Alți părinți, printre care și Cleopa Ilie, vorbesc despre nouă trepte ale rugăciunii care reprezintă în sine, aceeași cale spre îndumnezeire, descrisă mai detaliat:[30]

1. Rugăciunea buzelor.
2. Rugăciunea gurii.
3. Rugăciunea limbii.
4. Rugăciunea vocii.
5. Rugăciunea minții.
6. Rugăciunea inimii.
7. Rugăciunea de sine mișcătoare.
8. Rugăciunea atotvăzătoare.
9. Rugăciunea contemplativă.

Variante de rugăciuni repetitive

În istoria monahismului ortodoxau fost atestate diferite forme de rugăciune repetitivă: Rugăciunea Sfântului Ioanichie cel Mare (754–846): „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea meu este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh, Treime Sfântă, Slavă Ție”, a cărui utilizare repetitivă este descrisă în Viața sa; sau practica mai recentă a Sf. Nicolae Velimirovici.

În mod similar cu practicarea rugăciunii lui Iisus, nu există o standardizare impusă. Rugăciunea poate fi „Doamne, miluiește-mă” Kyrie eleison), „Ai milă de mine” („Ai milă de noi”) sau chiar „Iisuse”. Ea poate conține și o chemare către Maica Domnului (Fecioara Maria) sau către sfinți. Singurul element esențial și invariabil este numele lui Iisus.[26]

• Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.
• Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă (o formă foarte comună în tradiția greacă).
• Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă (varianta comuna pe Muntele Athos[31]).
• Iisuse, ai milă.[32]
• Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.[33]

Biserica Catolică

Rugăciunea lui Isus este practicată pe scară largă printre cele 23 de Biserici Catolice Orientale.

Metode similare de rugăciune folosite în Biserica Catolică sunt recitarea, așa cum a recomandat Sf. Ioan Cassian, „O, Doamne, vino în ajutorul meu; O, Doamne, grăbește-te să mă ajuți” sau alte versete ale Scripturii; repetarea unui singur cuvânt monosilabic așa cum este sugerat în Norul Necunoașterii, utilizarea Lectio Divina etc.[34]

Publicații

Teologie ortodoxă

• Filocalia

Note

1. greacă προσευχὴ τοῦ Ἰησοῦ; siriacă ܨܠܘܬܐ ܕܝܫܘܥ; siriacă እግዚኦ መሐረነ ክርስቶስ. Ioannis Romanidis uses greacă προσευχή εν Πνεύματι, or greacă νοερά προσευχή.[1] "Note: We are still searching the Fathers for the term 'Jesus prayer'. We would very much appreciate it if someone could come up with a patristic quote in Greek."[2]
2. greacă η ευχή.
3. greacă veche ἡσυχάζω, 'a păstra liniștea'.
4. Epistola I către Tesaloniceni (5:17) „Rugați-vă neîncetat.”
5. „Inima nu doar pompează sângele, ci este și locul întâlnirii cu Dumnezeu în rugăciune neîncetată, de ex. în chemarea numelui lui Iisus, Fericirile din Evanghelia către Matei ver.5:3– Fericiți cei curați cu inima căci aceeia vor vedea pe Dumnezeu sunt luate foarte în serios pentru că s-au împlinit în toți cei care s-au sfințit înainte și după Întrupare. […] În această lumină trebuie să vedem îndemnul Sf. Ap. Pavel la „rugăciune neîncetată”(greacă "αδιάλειπτος προσευχή") din Epistola I către Tesaloniceni (5:16–22). "Luca a fost un ucenic al Sf Ap. Pavel, his writings presuppose and reflect this esoteric life in Christ."[1]
6. uni dacă se referă la o persoană; reuni dacă are aspect antropologic.

Referințe

1. ^ Ρωμανίδης, Ιωάννης Σ. (5 d.Hr.). Ο Ιησούς Χριστός-η ζωή του κόσμου [Jesus Christ-The Life of the World] (în greacă). Tradus de Κοντοστεργίου, Δεσποίνης Δ. The Romans: Ancient, Medieval and Modern. Arhivat din original la 13 august 2018. Accesat în 30 martie 2019.  Original: Romanides, John S. (5 d.Hr.). „Jesus Christ-The Life of the World”. The Romans: Ancient, Medieval and Modern. Arhivat din original la 8 februarie 2019. Accesat în 30 martie 2019. 
2. Romanides, John S. „Some underlying positions of this website reflecting the studies herein included”. The Romans: Ancient, Medieval and Modern. Arhivat din original la 19 noiembrie 2018. Accesat în 11 martie 2019. 
3. ^ On the Prayer of Jesus by Ignatius Brianchaninov, Kallistos Ware 2006 ISBN: 1-59030-278-8 pages xxiii–xxiv
4. „Catechism of the Catholic Church, § 2667”. Vatican.va. Arhivat din original la 7 ianuarie 2019. Accesat în 15 martie 2019. 
5. „Anglican Prayer Beads”. King of Peace Episcopal Church. Arhivat din original la 1 februarie 2019. 
6. ^ Frederica Mathewes-Green (2009). The Jesus Prayer: The Ancient Desert Prayer that Tunes the Heart to God. Paraclete Press. p. 76–. ISBN 978-1-55725-659-1. 
7. Papa Ioan Paul al II-lea (30 noiembrie 1979). „Messe à Ephèse”. Vatican.va (în franceză). Arhivat din original la 29 august 2018. Accesat în 16 martie 2019. 
8. Papa Ioan Paul al II-lea (14 noiembrie 1990). „The Spirit as 'Love Proceeding'”. Vatican.va. Arhivat din original la 20 august 2002. Accesat în 16 martie 2019. 
9. Papa Ioan Paul al II-lea (12 noiembrie 1997). „General Audience”. Vatican.va. Arhivat din original la 29 august 2018. Accesat în 16 martie 2019. 
10. Papa Ioan Paul al II-lea (25 mai 2000). „For the Jubilee of Scientists”. Vatican.va. Arhivat din original la 29 august 2018. Accesat în 16 martie 2019. 
11. Papa Ioan Paul al II-lea (11 august 1996). „Eastern Theology Has Enriched the Whole Church”. CatholicCulture.org. Arhivat din original la 26 septembrie 2007. Accesat în 16 martie 2019. 
12. Papa Ioan Paul al II-lea (16 octombrie 2002). „Apostolic Letter Rosarium Virginis Mariae”. Vatican.va. Arhivat din original la 27 octombrie 2002. Accesat în 16 martie 2019. 
13. Antoine Guillaumont reports the finding of an inscription containing the Jesus Prayer in the ruins of a cell in the Egyptian desert dated roughly to the period being discussed – Antoine Guillaumont, Une inscription copte sur la prière de Jesus in Aux origines du monachisme chrétien, Pour une phénoménologie du monachisme, pp. 168–83.
14. Stroumsa, Gedaliahu G. (1980). „GUILLAUMONT, ANTOINE, Aux origines du monachisme chrétien: Pour une phénoménologie du monachisme, Spiritualité orientale 30 - F 49720 Bégrolles en Mauge, Editions de l'Abbaye de Bellefontaine, 1979, 241 p”. Numen. 27 (2): 287–288. doi:10.1163/156852780x00099. ISSN 0029-5973. 
15. Epistula ad abbatem, p. 5
16. McGinn, Bernard (2006). The essential writings of Christian mysticism. New York: Modern Library. p. 125. ISBN 0-8129-7421-2. 
17. Palmer, G.E.H. (15 septembrie 2011). The Philokalia, Volume 2. London: Faber. p. 507. ISBN 9780571268764. 
18. ^ Vasile Răducă,Ghidul creștinului ortodox de azi, ediția a doua, Ed. Humanitas.
19. Teologia ortodoxă nu acceptă interpretarea lui Toma de Aquino din Numele divine ale lui Pseudo-Dionisie Areopagitul (modo sublimiori and modo significandi, prin care Toma de Aquino unește cele două căi de cunoaștere a lui Dumnezeu apofatică și catafatică, transformând cunoașterea catafatică într-o corecție a cele apofatice).
20. Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit (The Mystical Theology of the Eastern Church), translation from French, Anastasia Ed.
21. The Vision of God by Vladimir Lossky SVS Press, 1997.
22. Pr. Dumitru Stăniloae Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe (Ascetics and Mystics of the Eastern Orthodox Church), Institutul Biblic și de Misiune al BOR (Romanian Orthodox Church Publishing House), 2002, p. 268, ISBN: 0-913836-19-2.
23. ^ „An Online Orthodox Catechism » Catechism » OrthodoxEurope.org”. orthodoxeurope.org. Accesat în 18 septembrie 2024. 
24. Olga Louchakova, Ontopoiesis and Union in the Jesus Prayer: Contributions to Psychotherapy and Learning, in Logos of Phenomenology and Phenomenology of Logos.
25. ^ Hristofor Panaghiotis, Rugăciunea lui Iisus.
26. ^ Puterea Numelui sau despre Rugăciunea lui Iisus (The Power of the Name. The Jesus Prayer in Orthodox Spirituality) în Kallistos Ware, Rugăciune și tăcere în spiritualitatea ortodoxă (Prayer and silence in the Orthodox spirituality), traducere din engleză, Ed. Christiana.
27. Ioan de la Rarău - Rugăciunea lui Iisus. Întrebări și răspunsuri, Panaghia Ed., Vatra Dornei, p. 97. ISBN 978-973-88218-6-6
28. French, R. M. (1930). French, R. M., ed. The Way of a Pilgrim. Society for Promoting Christian Knowledge. Arhivat din original la 12 iulie 2016. Accesat în 5 februarie 2016. 
29. „On the Jesus Prayer”. Prayercraft. 27 noiembrie 2004. Accesat în 3 iulie 2010. 
30. Ilie Cleopa Arhivat în 16 septembrie 2011, la Wayback Machine. in Dicționarul teologilor români (Dictionary of Romanian Theologians), electronic version, Univers Enciclopedic Ed.
31. [1] Arhivat în 5 ianuarie 2009, la Wayback Machine.
32. "The Gurus, the Young Man, and Elder Paisios" by Dionysios Farasiotis
33. „The Rule of St. Pachomius”. 
34. Thomas Keating, Centering Prayer and the Christian Contemplative Tradition (Monastic Interreligious Dialogue, Bulletin 40, January 1991) Arhivat în 10 martie 2012, la Wayback Machine.

Bibliografie

• Pelerinul rus. Subiectul acestei scrieri clasice rusești, anonime, din secolul al XIX-lea este deprinderea Rugăciunii lui Iisus.
• Franny și Zooey de J. D. Salinger este un roman ce are ca temă centrală Rugăciunea lui Iisus.

Lectură suplimentară

Notă: Acest articol conține text preluat de la ro.orthodoxwiki.org (articolul respectiv și lista de autori). Toate materialele OrthodoxWiki intră automat sub dubla licență GDFL-Creative Commons.