Ritm (vers)

Ritmul unui vers este succesiunea regulată a picioarelor metrice.

Structura ritmică a unui vers („metrica”) este dată de piciorul metric (unitatea ritmică care este repetată regulat) și măsură (numărul de silabe sau picioare într-un vers).

Ritmul versului

În greaca veche și în latină

În greaca veche și în latină, silabele pot fi lungi sau scurte și accentuate sau neaccentuate. În metrica clasică, piciorul metric este determinat de lungimea silabelor (nu de accent).[1][2]

Picior metric — = silaba lungă ˘ = silaba scurtă	Nume	Descriere subiectivă Observații generale	Echivalent în română
— ˘	troheu	alert	Foaie verde...
˘ —	iamb	lin ascendent
— ˘ ˘	dactil (gr. daktylos, "deget")	depinde
˘ ˘ —	anapest	regulat
˘ — ˘	amfibrah (gr. amphi, "din ambele părți", brachys, "scurt")	larg, deschis
— ˘ —	eretic	regulat
— —	spondeu	frecvent în metrica clasică
˘ ˘ ˘	tribrah (gr. brachys, "scurt")	stabil
— ˘ ˘ —	coriamb=troheu+iamb	sincopat	Seara pe deal
— ˘ ˘ ˘	peon 1	solemn	Valurile, vanturile ...
˘ — ˘ ˘	peon 2	solemn
˘ ˘ — ˘	peon 3	solemn
˘ ˘ ˘ —	peon 4	solemn
˘ ˘ ˘ — ˘	mesomacru	cvinar (picior de cinci silabe)
˘ ˘ ˘ — ˘ ˘	hipermesomacru	senar (picior de șase silabe)

Poemul epic (Homer, Virgiliu) utilizează hexametrul dactil în forma:[3]

— U | — U | — U | — U | — ˘ ˘ | — —,

unde (—) este o silabă lungă, (˘) o silabă scurtă, U poate fi o silabă lungă (—) sau două scurte (˘ ˘) iar bara verticală (|) separă două silabe.

Ovidiu a folosit un cuplet („distih”) elegiac format dintr-un hexametru dactil și un pentametru dactil (bara dublă (||) separă două cuvinte, nu doar silabe):

— U | — U | — U | — U | — ˘ ˘ | — —

— U | — U | — || — ˘ ˘ | — ˘ ˘ | —

Multe alte combinații au fost utilizate in tragediile și comediile autorilor clasici (Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan), ca și în poezia lirică și corală clasică.

În franceză

În franceza modernă accentul este foarte slab[4] și, spre deosebire de greacă și latină, silabele au aceeași durată. Din acest motiv, ritmul este determinat exclusiv de numărul de silabe într-un vers (versificație „cantitativă”), iar lucrările în versuri au evoluat în complexitate în special prin combinații, uneori foarte complexe, de rimă și strofă („formele fixe”).

Versul in metru „alexandrin“[5] are aproximativ 10-12 silabe, fiind împărțit de cezură în diferite moduri (6+6, 4+8, etc.). Versul în metru alexandrin a fost utilizat și în limba română în secolul al XIX-lea.

În română

 Exista mai multe feluri de ritm: trohaic, iambic și amfibrahic.

Româna este un caz intermediar între franceză (practic neaccentuat) și italiană (accentuat puternic). Astfel, ritmurile din metrica clasică au un rol important, cu silaba lungă înlocuită de cea accentuată, iar cea scurtă de silaba neaccentuată.[6]

Exemple pentru diferite lucrări

Autor (lucrare, perioadă)	Limba	Ritm	Exemplu
Dante (Comedia Divină, 1307-1321)	italiană	versuri de 11 silabe (endecasilabice), cu accent pe a 6-a	Nel mezzo del cammin di nostra vita...[7]
Shakespeare (Hamlet, 1599-1601)	engleză	iambic	To be or not to be ... (˘—˘—˘—)[8]
La Fontaine (Fabule, 1668-1693)	franceză	12 silabe alexandrin, fără accent	Je conclus qu’il faut qu’on s’entr’aide. [9]
Goethe (Faust, 1808)	germană	accentul cade la intervale regulate	Und was soll ich dagegen dir erfullen? [10]

Alte exemple

"Lacul codrilor albastru (—˘—˘ ˘ ˘—˘)/ Nuferi galbeni îl încarcă;(—˘—˘ ˘ ˘—˘)/ Tresărind în cercuri albe (—˘—˘ ˘ ˘—˘)/ El cutremură o barcă. (—˘—˘ ˘ ˘—˘)"

Un peon între doi trohei (t+p1+t) creează un ritm neliniștit, de premoniție.

Note

1. In ungară și finlandeză silabele au durate diferite (ca în latină și greaca veche). Accentul este puternic dar automat pe prima silabă.
2. Un caz cu totul aparte sunt limbile chineză, norvegiană și suedeză în care înălțimea unei silabe este importantă.
3. In metrica clasică se numărau picioarele metrice, nu silabele: de exemplu “hexametrul dactil” are șase picioare, fiecare de 2-3 silabe.
4. Franceza și provensala Evului Mediu erau posibil accentuate datorită influenței latinei.
5. De la Alexandria, vestită în antichitate pentru epigrame.
6. Cele mai vechi versuri în română (cu excepția poeziei populare), de Miron Costin si Dosoftei, datează din secolul al XVII-lea.
7. "La jumătatea drumului vieții noastre..."
8. "A fi sau a nu fi..."
9. "Concluzia mea este că oamenii trebuie să se ajute unii pe alții." (din fabula „Măgarul și câinele”).
10. "Și ce dorești de la mine în schimb?" (Faust către Mefistofel)

Bibliografie

• The Harvard Dictionary of Music, 2003.