Restaurare
Restaurarea este o intervenție asupra unui obiect de patrimoniu (mobil sau imobil) aflat într-un grad oarecare de degradare cu scopul de a o aduce într-o stare cât mai apropiată de cea originară, fără a aduce modificări în caracterul, configurația, caracteristicile și detaliile speciale care au condus la decizia de protejare a obiectului. Dat fiind gradul de specializare și complexitate al lucrărilor, termenul de restaurare este aplicat în special în cazul intervențiilor asupra obiectelor de patrimoniu și nu obiectelor ordinare[1] Deoarece restaurarea este o intervenție curativă, ea poate fi făcută doar de un specialist în domeniu, mai exact de un restaurator. La restaurarea pieselor trebuie respectate câteva reguli de bază, general valabile, indiferent de materialul din care este realizat obiectul:[2]
Procesul de restaurare, în special la restaurarea picturilor, trebuie să decurgă conform unui principiu clar: acela că părțile originare ale lucrării se impun a fi păstrate în totalitate. Materialele folosite în intervențiile de restaurare trebuie să fie similare celor originare sau, dacă acest lucru nu este posibil, să aibă proprietăți fizico-chimice cât mai apropiate de ale originalelor. În plus, orice intervenție – și, implicit, materialele folosite – trebuie sa fie reversibilă (să poată fi îndepartată ulterior fără a afecta starea obiectului) și cât mai putin lizibilă: completarea zonelor-lipsă să fie discretă, dificil de sesizat prin examinare directă.[3] Trebuie reținut faptul că se restaurează numai materia operei de artă, în așa fel încât mesajul autorului să nu fie alterat în niciun fel. În vederea protejării autenticității artistice, fiecare posibilă intervenție trebuie să fie tratată critic, fiind foarte importantă eliminarea oricărei operațiuni care nu este neapărat necesară[4]. Orice intervenție făcută asupra operelor de interes istoric, artistic și ambiental, pentru a o proteja și a o transmite în mod integral mai departe, fără a elimina urmele trecerii timpului, se numește intervenție de restaurare. În restaurare acționează trei profesii diferite:
Contribuția științei, care este considerată de toți indispensabilă, este de foarte multe ori inaccesibilă datorită lipsei de fonduri (sau costurilor prea ridicate). Din aceasta cauză, în unele proiecte de restaurare investigațiile științifice nu sunt în totalitate integrate în lucrare, ci constituie doar un accesoriu, care doar îmbogățește operația de restaurare, în loc să contribuie la determinarea proiectului. Note
Bibliografie suplimentară:
Legături externe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia