Republică populară

State denumite „republică populară”:

     Actuale

     Foste

„Republică populară” este titulatura oficială folosită de unele state actuale sau foste comuniste sau de stânga.[1] Ea este în principal asociată cu republicile sovietice^⁠(d), cu statele socialiste care implementează conceptul marxist-leninist de „democrație populară”^⁠(d), state suverane având o constituție democratică-republicană care menționează de obicei socialismul sau pur. În unele cazuri, poate fi o simplă titulatură a unei țări.

Mai multe state socialiste efemere care s-au format în timpul Primului Război Mondial și în urma acestuia s-au numit republici populare. Multe dintre acestea au apărut pe teritoriul fostului Imperiu Rus, care s-a prăbușit după Revoluția Rusă din 1917. Alte republici populare au apărut în urma victoriei aliaților în al Doilea Război Mondial, în principal în cadrul Blocului Estic controlat de Uniunea Sovietică.

Ca termen, este asociat cu statele socialiste^⁠(d), precum și cu țările comuniste care aderă la marxism-leninism, deși utilizarea sa nu este exclusivă acestor state. O serie de republici cu sisteme politice liberal-democratice, cum sunt Algeria și Bangladesh-ul au adoptat această titulatură, având în vedere natura sa destul de generică, după războaiele de independență populare. Cu toate acestea, de regulă chiar și asemenea țări menționează socialismul în constituțiile lor^⁠(d).

Republicile populare marxist-leniniste

Primele republici populare care au apărut au fost cele formate după Revoluția Rusă. Ucraina a fost declarată pentru scurt timp „republică populară” în 1917.[2] Hanatul din Hiva^⁠(d) [3] și Emiratul Buhara,[4] ambele teritorii ale fostului Imperiu Rus, au fost declarate republici populare în 1920. În 1921, protectoratul rus Tuva a devenit republică populară,[5] urmat în 1924 de Mongolia vecină.[6] După al Doilea Război Mondial, evoluțiile teoriei marxiste-leniniste au dus la apariția „democrației populare”, un concept care, teoretic, ar permite o cale spre socialism prin intermediul democrației pluri-partide cu mai multe clase. Țările care considerau că au atins acest stadiu intermediar se proclamau drept republici populare.[7] Statele europene care au devenit republici populare în acea perioadă au fost Albania,[8] Bulgaria,[9] Cehoslovacia,[10] Ungaria,[11] Polonia,[12] România[13] și Iugoslavia.[14] În Asia, China s-a proclamat republică populară după Revoluția Comunistă Chineză^⁠(d),[15] iar Coreea de Nord a devenit și ea republică populară.[16]

Multe dintre aceste țări au trecut ulterior la a se declara state socialiste în constituțiile lor. În anii 1960, România și Iugoslavia au încetat să mai folosească termenul de „populară” în numele lor oficial, înlocuindu-l cu termenul de socialistă pentru a sugera dezvoltarea lor continuă pe această cale. Cehoslovacia a adăugat și ea termenul socialistă în numele său în această perioadă. Ea se considera „republică populară” în 1948, dar țara nu folosise acest termen în numele său oficial.[17] Albania a folosit ambii termeni în denumirea sa oficială din 1976 până în 1991.[18] În Occident, și chiar pe plan intern după căderea regimului, aceste țări sunt adesea denumite state comuniste. Cu toate acestea, niciunul dintre ele nu s-a autodescris în acest fel, deoarece propaganda considera că comunismul este doar un nivel de dezvoltare politică dorit, la care nu ajunseseră încă.[19][20][21][22] Printre termenii utilizați de statele comuniste se mai numără și național-democrat, democrat-popular^⁠(d), de orientare socialistă^⁠(d) muncitoresc și țărănesc.[23] Partidele comuniste din aceste țări guvernau adesea în coaliții cu alte partide progresiste.[24]

În perioada postcolonială^⁠(d), o serie de foste colonii europene care obținuseră independența și adoptaseră guverne marxist-leniniste și-au luat numele de republică populară. Angola,[25] Benin, Congo-Brazzaville,[26] Etiopia,[27] Cambodgia,[28] Laos,[29] Mozambic[30] și Yemenul de Sud[31] au urmat această rută. În urma revoluțiilor din 1989, republicile populare din Europa Centrală și de Est (Albania, [32] Bulgaria, [33] Ungaria [34] și Polonia)[35] dar și Mongolia[36] au renunțat la termenul de populară din denumirea lor, întrucât aceasta era asociată cu fostele lor guverne comuniste, și au devenit cunoscute pur și simplu sub numele de republici, adoptând democrația liberală ca sistem de guvernare.[37] În același timp, majoritatea fostelor colonii europene care luaseră denumirea de republică populară au început să o înlocuiască ca parte a îndepărtării lor de marxism-leninism către socialismul democratic sau social-democrație.[38][39]

Lista republicilor populare marxiste-leniniste

Printre actualele state oficial socialiste care folosesc termenul de republică populară se numără:

• Republica Populară Chineză (din 1949)
• Republica Populară Democrată Laos (din 1975)

Exemple istorice sunt:

• Republica Populară Albania (1946–1976) și Republica Populară Socialistă Albania (1976–1991)
• Republica Populară Angola (1975–1992)
• Republica Populară Benin (1975–1990)
• Republica Populară Sovietică Buhara (1920–1925)
• Republica Populară Bulgaria (1946–1990)
• Republica Populară Congo (1969–1992)
• Republica Democrată Populară a Etiopiei (1987–1991)
• Republica Populară Ungară (1949–1989)
• Republica Populară Kampuchea (1979–1989)
• Republica Populară Sovietică Horezmă (1920–1925)
• Republica Democrată Populară Coreeană (1948–1992/2009)[a]
• Republica Populară Mongolă (1924–1992)
• Republica Populară Mozambic (1975–1990)
• Republica Populară Polonă (1952–1989)
• Republica Populară Romînă (1947–1965)
• Republica Populară Tuva (1921–1944)
• Republica Populară Ucraineană a Sovietelor (1917–1918; unită cu Republica Sovietică Ucraineană)
• Republica Democrată Populară Yemen (1967–1990)
• Republica Federală Populară Iugoslavia (1945–1963)

Alte titulaturi utilizate în mod obișnuit de statele marxiste-leniniste și socialiste sunt Republică democrată^⁠(d) (de exemplu Republica Democrată Germană sau Federația Democrată a Iugoslaviei între 1943 și 1946) și Republică socialistă (de exemplu, Republica Socialistă Cehoslovacă și Republica Socialistă Vietnam).

Republici populare nemarxist-leniniste

Prăbușirea imperiilor europene în timpul și după Primul Război Mondial a dus la crearea mai multor republici populare nemarxist-leniniste de scurtă durată în timpul revoluțiilor din 1917-1923. În multe cazuri, aceste guverne nu erau recunoscute și aveau adesea rivali marxist-leniniști.

Imperiul Rus a produs mai multe republici populare nemarxist-leniniste după Revoluția din Octombrie. Republica Populară Crimeea s-a opus bolșevicilor și aceștia din urmă au continuat să-și cucerească teritoriul și să înființeze Republica Sovietică Socialistă Taurida^⁠(d).[42] Statul antibolșevic Republica Populară Kuban^⁠(d) a fost înființat în regiunea rusă Kuban și a supraviețuit până când Armata Roșie a capturat zona.[43] Republica Populară Ucraineană cu tendințe socialiste și-a declarat independența față de Republica Rusă, dar a avut un rival în Republica Populară Ucraineană a Sovietelor^⁠(d) (ulterior Republica Sovietică Ucraineană^⁠(d)) contra căreia a luptat în timpul Războiului de Independență al Ucrainei.[44] Republica Populară Belarusă a încercat să creeze un stat belarus independent pe un teritoriu controlat de Armata Imperială Germană, dar Republica Sovietică Socialistă Bielorusă^⁠(d) l-a înlocuit odată cu plecarea armatei germane. Toate aceste teritorii au devenit în cele din urmă părți constitutive ale Uniunii Sovietice.[45]

În fostul Imperiu Austro-Ungar, Republica Populară a Ucrainei Occidentale s-a format în estul Galiției sub îndrumarea politică a ideologiilor greco-catolică, liberală și socialistă. Teritoriul a fost ulterior absorbit în a doua republică poloneză.[46] Între timp, s-a format Republica Populară Ungară, înlocuită pentru scurt timp de Republica Ungară a Sfaturilor și în cele din urmă urmată de Regatul Ungariei.[47]

În Germania, Statul Popular Bavaria^⁠(d) (în germană Volksstaat Bayern)[b] a fost un stat socialist efemer, republică populară formată în Bavaria în timpul Revoluției Germane din 1918-1919 ca rivală a Republicii Sovietice Bavareze. A fost succedat de statul liber Bavaria, care a existat în cadrul Republicii de la Weimar.[48]

În anii 1960 și 1970, o serie de foste colonii care obținuseră independența prin lupte revoluționare de eliberare au adoptat numele de republică populară. Printre astfel de exemple, se numără Algeria,[49] Bangladesh[50] și Zanzibar.[51] Libia a adoptat termenul[c] după Revoluția Al Fateh^⁠(d) împotriva regelui Idris.[52]

În anii 2010, mișcările separatiste ucrainene din timpul războiului din Donbas au proclamat regiunile Donețk și Luhansk drept republici populare, dar nu au primit recunoaștere diplomatică^⁠(d) din partea comunității internaționale.[53]

Listă de republici populare

Fondate pe idealuri socialiste, acestea cuprind în prezent:

• Republica Populară Democrată Algeria (din 1962)
• Republica Populară Bangladesh (din 1971)
• Republica Populară Democrată Coreeană (din 1948)

În prezent, republicile populare nerecunoscute sunt:

• Republica Populară Donețk (din 2014)
• Republica Populară Luhansk (din 2014)

Republici populare istorice sunt:

• Republica Populară Belarus (1918–1919; nerecunoscută)
• Republica Populară Crimeea (1917–1918; nerecunoscută)
• Republica Democrată Ungară (1918–1919; nerecunoscută)
• Republica Populară Coreea (1945–1946)
• Republica Populară Kuban[*]​ (1918–1920; nerecunoscută)
• Marea Jamahiriye Populară și Socialistă^⁠(d) Libiană (1977–2011)
• Republica Populară Ucraineană (1917–1921; urmată de Republica Sovietică Socialistă Ucraineană)
• ZUNR (1918–1919; s-a unit cu Republica Populară Ucraineană)
• Republica Populară Zanzibar (1963–1964)

Alte utilizări

Ca termen, republică populară este uneori folosit de critici și satiri pentru a descrie zone și domenii percepute a fi dominate de politica de stânga, cum ar fi Republica Populară South Yorkshire^⁠(d).[54][55][56][57][58][59][60][61][62]

Note de completare

1. Deși ideologia oficială a guvernului este astăzi Juche, parte a politicii kimilsungist-kimjongiliste a lui Kim Il-sung, diferită de marxism-leninismul ortodox, ea este considerată tot stat socialist. În 1992, toate referirile la marxism-leninism din constituția Coreei de Nord^⁠(d) au fost eliminate și înlocuite cu Juche.[40] În 2009, constituția a fost modificată fără multă vâlvă, pentru a elimina, pe lângă toate referirile la concepte de marxism-leninism, și pe cele la comunism.[41]
2. Denumit Statul Popular Liber Bavaria^⁠(d) (germană Freier Volksstaat Bayern), sau mai târziu doar Freistaat Bayern (numele oficial actual al landului Bavaria), numele statului a fost tradus și ca Republica Bavareză^⁠(d) și Republica Populară Bavaria^⁠(d).
3. Cuvântul arăbesc tradus ca „republică” este Jamahiriya, un neologism interpretat cel mai des ca „stat al maselor”.

Note bibliografice

1. „People's Republic”. Oxford Dictionaries^⁠(d). Arhivat din original la 29 aprilie 2021. Accesat în 2 ianuarie 2020. [People's Republic –] Used in the official title of several present or former communist or left-wing states. 
2. Åslund, Anders (2009). How Ukraine Became a Market Economy and Democracy. Peterson Institute. p. 12. ISBN 9780881325461. 
3. Minahan, James (2013). Miniature Empires: A Historical Dictionary of the Newly Independent States. Routledge. p. 296. ISBN 9781135940102. 
4. Tunçer-Kılavuz, Idil (2014). Power, Networks and Violent Conflict in Central Asia: A Comparison of Tajikistan and Uzbekistan. Routledge advances in Central Asian studies. Volume 5. Routledge. p. 53. ISBN 9781317805113. 
5. Khabtagaeva, Bayarma (2009). Mongolic Elements in Tuvan. Turcologica Series. Volume 81. Otto Harrassowitz Verlag. p. 21. ISBN 9783447060950. 
6. Macdonald, Fiona; Stacey, Gillian; Steele, Philip (2004). Peoples of Eastern Asia. Volume 8: Mongolia–Nepal. Marshall Cavendish. p. 413. ISBN 9780761475477. 
7. White, Stephen (2002). Communism and Its Collapse. Routledge. p. 13. ISBN 9781134694235. 
8. Gjevori, Elvin (2018). Democratisation and Institutional Reform in Albania. Springer. p. 21. ISBN 9783319730714. 
9. Stankova, Marietta (2014). Bulgaria in British Foreign Policy, 1943–1949. Anthem Series on Russian, East European and Eurasian Studies. Anthem Press. p. 148. ISBN 9781783082353. 
10. Müller-Rommel, Ferdinand; Mansfeldová, Zdenka (2001). „Chapter 5: Czech Republic”. În Blondel; Müller-Rommel. Cabinets in Eastern Europe. Palgrave Macmillan. p. 62. doi:10.1057/9781403905215_6. ISBN 978-1-349-41148-1. 
11. Hajdú, József (2011). Labour Law in Hungary. Kluwer Law International. p. 27. ISBN 9789041137920. ^[nefuncțională]
12. Frankowski, Stanisław; Stephan, Paul B. (1995). Legal Reform in Post-Communist Europe: The View from Within. Martinus Nijhoff. p. 23. ISBN 9780792332183. 
13. Paquette, Laure (2001). NATO and Eastern Europe After 2000: Strategic Interactions with Poland, the Czech Republic, Romania, and Bulgaria. Nova. p. 55. ISBN 9781560729693. 
14. Lampe, John R. (2000). Yugoslavia as History: Twice There Was a Country. Cambridge University Press. p. 233. ISBN 9780521774017. 
15. „The Chinese Revolution of 1949”. Office of the Historian, Bureau of Public Affairs. United States Department of State. 
16. Kihl, Young Whan; Kim, Hong Nack (2014). North Korea: The Politics of Regime Survival. Routledge. p. 8. ISBN 9781317463764. 
17. Webb, Adrian (2008). The Routledge Companion to Central and Eastern Europe Since 1919. Routledge Companions to History. Routledge. pp. 80, 88. ISBN 9781134065219. 
18. Da Graça, John V (2000). Heads of State and Government (ed. 2nd). St. Martin's Press. p. 56. ISBN 978-1-56159-269-2. 
19. Wilczynski, J. (2008). The Economics of Socialism after World War Two: 1945-1990. Aldine Transaction. p. 21. ISBN 978-0202362281. Contrary to Western usage, these countries describe themselves as 'Socialist' (not 'Communist'). The second stage (Marx's 'higher phase'), or 'Communism' is to be marked by an age of plenty, distribution according to needs (not work), the absence of money and the market mechanism, the disappearance of the last vestiges of capitalism and the ultimate 'whithering away' of the State. 
20. Steele, David Ramsay (septembrie 1999). From Marx to Mises: Post Capitalist Society and the Challenge of Economic Calculation. Open Court. p. 45. ISBN 978-0875484495. Among Western journalists the term 'Communist' came to refer exclusively to regimes and movements associated with the Communist International and its offspring: regimes which insisted that they were not communist but socialist, and movements which were barely communist in any sense at all. 
21. Rosser, Mariana V. and J Barkley Jr. (23 iulie 2003). Comparative Economics in a Transforming World Economy. MIT Press. pp. 14. ISBN 978-0262182348. Ironically, the ideological father of communism, Karl Marx, claimed that communism entailed the withering away of the state. The dictatorship of the proletariat was to be a strictly temporary phenomenon. Well aware of this, the Soviet Communists never claimed to have achieved communism, always labeling their own system socialist rather than communist and viewing their system as in transition to communism. 
22. Williams, Raymond (1983). „Socialism”. Keywords: A Vocabulary of Culture and Society (ed. revised). Oxford University Press. p. 289. ISBN 978-0-19-520469-8. The decisive distinction between socialist and communist, as in one sense these terms are now ordinarily used, came with the renaming, in 1918, of the Russian Social-Democratic Labour Party (Bolsheviks) as the All-Russian Communist Party (Bolsheviks). From that time on, a distinction of socialist from communist, often with supporting definitions such as social democrat or democratic socialist, became widely current, although it is significant that all communist parties, in line with earlier usage, continued to describe themselves as socialist and dedicated to socialism. 
23. Nation, R. Craig (1992). Black Earth, Red Star: A History of Soviet Security Policy, 1917-1991. Cornell University Press. pp. 85–6. ISBN 978-0801480072. Accesat în 19 decembrie 2014. 
24. Wegs, J. Robert (1996). Europe Since 1945: A Concise History. Macmillan International Higher Education. pp. 28–29. ISBN 9781349140527. ^[nefuncțională]
25. „Popular Movement for the Liberation of Angola”. Encyclopaedia Britannica. 
26. Hughes, Arnold (2015). Marxism's Retreat from Africa. Routledge. pp. 10–11. ISBN 9781317482369. 
27. Shinn, David H.; Ofcansky, Thomas P. (2013). Historical Dictionary of Ethiopia. Scarecrow Press. p. 105. ISBN 9780810874572. 
28. Schliesinger, Joachim (2015). Ethnic Groups of Cambodia. Vol 1: Introduction and Overview. Booksmango. p. 75. ISBN 9781633232327. 
29. Anderson, Ewan W. (2014). Global Geopolitical Flashpoints: An Atlas of Conflict. Routledge. p. 194. ISBN 9781135940942. 
30. Wilczynski, Jozef (1981). An Encyclopedic Dictionary of Marxism, Socialism and Communism. Macmillan International Higher Education. p. 318. ISBN 9781349058068. ^[nefuncțională]
31. Busky, Donald F. (2002). Communism in History and Theory: Asia, Africa, and the Americas. Greenwood Publishing Group. p. 73. ISBN 9780275977337. 
32. Europe Review 2003/04: The Economic and Business Report. World of Information. Kogan Page Publishers. 2003. p. 3. ISBN 9780749440671. 
33. Dimitrov, Vesselin (2013). Bulgaria: The Uneven Transition. Postcommunist States and Nations. Routledge. p. ix. ISBN 9781135136772. 
34. Yup, Xing (2017). Language and State: An Inquiry Into the Progress of Civilization. Rowman & Littlefield. p. 138. ISBN 9780761869047. 
35. Internetowa encyklopedia PWN [PWN Internet Encyklopedia] (în poloneză). Arhivat din original|archive-url= necesită |url= (ajutor) la 1 octombrie 2006.  |access-date= necesită |url= (ajutor)
36. Bulag, Uradyn E. (2010). Collaborative Nationalism: The Politics of Friendship on China's Mongolian Frontier. Rowman & Littlefield Publishers. p. 65. ISBN 9781442204331. 
37. Rupnik, Jacques (iulie 2018). „Explaining Eastern Europe: The Crisis of Liberalism”. Journal of Democracy. National Endowment for Democracy and Johns Hopkins University Press. 29 (3): 24–38. doi:10.1353/jod.2018.0042. 
38. Sargent, Lyman Tower (2008). Contemporary Political Ideologies: A Comparative Analysis (ed. 14th). Wadsworth Publishing. p. 117. ISBN 9780495569398. Because many communists now call themselves democratic socialists, it is sometimes difficult to know what a political label really means. As a result, social democratic has become a common new label for democratic socialist political parties. 
39. Lamb, Peter (2015). Historical Dictionary of Socialism (ed. 3rd). Rowman & Littlefield. p. 415. ISBN 9781442258266. In the 1990s, following the collapse of the communist regimes in Eastern Europe and the breakup of the Soviet Union, social democracy was adopted by some of the old communist parties. Hence, parties such as the Czech Social Democratic Party, the Bulgarian Social Democrats, the Estonian Social Democratic Party, and the Romanian Social Democratic Party, among others, achieved varying degrees of electoral success. Similar processes took place in Africa as the old communist parties were transformed into social democratic ones, even though they retained their traditional titles [...]. 
40. Dae-Kyu, Yoon (ianuarie 2003). „The Constitution of North Korea: Its Changes and Implications”. Fordham International Law Journal. 27 (4): 1289–1305. Accesat în 17 februarie 2020. 
41. Petrov, Leonid (11 octombrie 2009). „DPRK has quietly amended its Constitution”. Leonid Petrov's Korea Vision. Blogger. Accesat în 17 februarie 2020. 
42. Magocsi, Paul R. (2010). A History of Ukraine: The Land and Its Peoples. University of Toronto Press. p. 545–6. ISBN 9781442610217. 
43. Smele, Jonathan D. (2015). Historical Dictionary of the Russian Civil Wars, 1916-1926. Historical Dictionaries of War, Revolution, and Civil Unrest. Volume 2. Rowman & Littlefield. p. 636. ISBN 9781442252813. 
44. Herb, Guntram H.; Kaplan, David H. (2008). Nations and Nationalism: A Global Historical Overview. ABC-CLIO. p. 713. ISBN 9781851099085. 
45. Smele 2015, p. 183.
46. Smele 2015, pp. 1309–1310.
47. Plaček, Michal; Ochrana, František; Půček, Milan Jan; Nemec, Juraj (2020). Fiscal Decentralization Reforms: The Impact on the Efficiency of Local Governments in Central and Eastern Europe. Public Administration, Governance and Globalization. 19. Springer Nature. p. 73. ISBN 9783030467586. 
48. Merz, Johannes (1997). „'Freistaat Bayern': Metamorphosen eines Staatsnamen” (PDF). Vierteljahrshefte für Zeitgeschichte (în germană). 45: 121–142. Accesat în 5 august 2020. 
49. Byrne, Jeffrey James (2016). Mecca of Revolution: Algeria, Decolonization, and the Third World Order. Oxford studies in international history. Oxford University Press. p. 2. ISBN 9780199899142. 
50. Obaidullah, A. T. M. (2018). Institutionalization of the Parliament in Bangladesh. Springer. p. 21. ISBN 9789811053177. 
51. Massey, A. (2011). International Handbook on Civil Service Systems. Elgar Original Reference Series. Edward Elgar Publishing. p. 178. ISBN 9781781001080. 
52. St John, Ronald Bruce (2015). Libya: Continuity and Change (în engleză). Routledge. p. 60. ISBN 9781135036546. 
53. Luhn, Alec (6 noiembrie 2014). „Ukraine's rebel 'people's republics' begin work of building new states”. The Guardian (în engleză). Accesat în 17 februarie 2020. 
54. „People's Republic, the”. The Hub. 10 noiembrie 2003. Accesat în 2 ianuarie 2020. 
55. Caruba, Alan (28 iunie 2004). „Welcome to the People's Republic of New Jersey”. Enter Stage Right. Accesat în 2 ianuarie 2020. 
56. Reinink, Amy (16 septembrie 2011). „Takoma Park”. The Washington Post. Accesat în 2 ianuarie 2020. 
57. Hedgecock, Roger (14 octombrie 2011). „Dispatch From the People's Republic of California”. Human Events. Townhall Media. Arhivat din original la 21 septembrie 2018. Accesat în 2 ianuarie 2020. 
58. „Polarisation in the People's Republic of Madison”. The Economist. 5 iunie 2012. Accesat în 2 ianuarie 2019. 
59. Levi, Michael (4 decembrie 2012). „The People's Republic of California”. Foreign Policy. Accesat în 2 ianuarie 2019. 
60. Treacy, Ciara (27 februarie 2016). „Dublin South Central: 'It's the right thing to do' Fianna Fail candidate calls for full recount”. The Irish Times. Accesat în 2 ianuarie 2020. 
61. Yeomans, Emma (16 mai 2015). „More than 12,000 Brighton and Hove residents 'declare independence' from blue Britain”. The Argus. Brighton, England. Accesat în 2 ianuarie 2019. 
62. „Go Local in Boulder”. Colorado Tourism. 12 iulie 2019. Accesat în 2 ianuarie 2020.