Generalul de flotilă aeriană (rtr) Radu Theodoru, nominalizat pentru premiul "General de corp de armată Ioan Sichitiu" cu lucrarea Comandor aviator Lazăr Munteanu, cavaler al Ordinului «Mihai Viteazul». Biografie de război
Fiul agronomului Constantin Theodoru și al Paulei (n. Iliescu), profesoară de biologie, Radu Theodoru s-a născut într-o fortăreață, tatăl său fiind pe atunci directorul unui stabiliment de ocrotire socială.[4] Urmează cursuri liceale în Timișoara, la Liceul „Constantin Diaconovici-Loga" pe care îl absolvă în 1943.[5][nu este de încredere]
Formarea
În anul 1942 obține la Petroșani brevetul de pilotaj fără motor și se încadrează în aviație. Urmează cursurile Școlii Superioare de Aviație Militară București de la Cotroceni, Secția Naviganți (1943-1945) și apoi, ale Școlii Speciale de Aviație (1945-1946).
Cariera
Cariera militară
După care devine pilot de vânătoare în Flotila I Vânătoare, București (1946-1949), apoi comandant de escadrilă de vânătoare și instructor de zbor la Regimentul 3 Vânătoare „Târgșor" (1949-1950), comandant de companie și profesor de specialitate la Școala de ofițeri tehnici de aviație Sibiu (1950-1951), după care este trecut în rezervă (1952) cu gradul de maior.[5][nu este de încredere][4] Ulterior, după retragere (pensionare), este avansat la gradul de general-maior.[6]
Cariera de scriitor
General de flotilă aeriană (rtr) Radu Theodoru, la ediția a XVIII a premiilor revistei "Gândirea militară românească" din 11 noiembrie 2016
A debutat la Sibiu, la cenaclul „Orizonturi noi", cu romanul istoric „Brazdă și paloș" (1954-1956). Ulterior, a fost numit redactor al revistei „Scrisul bănățean" din Timișoara, secretar al Uniunii Scriitorilor - Filiala Timișoara (1956-1965), redactor la revista „Astra" din Brașov, secretar al Uniunii Scriitorilor - Filiala Brașov și vicepreședinte al Comitetului Județean de Cultură și Artă - Brașov (1965-1970).
După acest periplu prin diverse funcții în domeniul literaturii, s-a stabilit în Capitală, întemeindu-și o gospodărie la Grădiștea.[4] Aici a fost angajat să conducă cenaclul literar al revistei „Viața militară" și apoi a fost trimis să fie cronicarul primei curse a navei-școală „Mircea" (1976).
A fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul Academiei RSR pe anul 1974.
Theodoru își axează scrierile pe teme istorice, cu elemante autobiografice, stil proză-document.[2] A scris piese de teatru, romane, nuvele și reportaje. Proza istorică a lui Theodoru, reflectă o „sinteza a veacurilor” de istorie românească, de la Burebista și până în contemporaneitate, epoca de predilecție fiind cea a domniei lui Mihai Viteazul.
Antisemitism și negaționism
După 1989, Radu Theodoru a trecut oficial la extrema dreaptă, pro-Antonescu, antisemit și negaționist, cu sprijinul activiștilor cu vederi politice identice.[7] Spre exemplu, în cartea „Nazismul sionist”, publicată în anul 2000, Theodoru afirmă că Holocaustul a devenit „cea mai rentabilă afacere evreiască ce a existat vreodată, îmbogățindu-i pe autorii ziși martori oculari care au fabricat în serie cu exagerări aberante și viziuni patologice viața din lagărele naziste”.[8]
Theodoru a fost unul dintre fondatorii Partidului România Mare, ocupând funcția de vicepreședinte, dar a fost exclus din partid în urma unui conflict cu președintele acestuia, Corneliu Vadim Tudor.[9]
În data de 17 ianuarie 2022, cu ocazia împlinirii vârstei de 98 de ani, Ministerul Apărării Naționale a postat pe pagina sa oficială de Facebook un mesaj de felicitări pentru Theodoru, care a atras critici acerbe din partea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului ce a postat un mesaj de protest pe data de 21 ianuarie, când se marcau 81 de ani de la Pogromul de la București, atrăgând atenția asupra faptului că legea interzice promovarea negaționiștilor și antisemiților. În aceeași zi, Ministerul Apărării Naționale a șters postarea și și-a manifestat oficial regretul pentru eroarea comisă, mulțumind Institutului pentru semnalarea acestui incident.[9]
Scrieri
Interceptarea (Ed. Militară, 1963)
Brazdă și paloș - 2 vol. (Ed. Tineretului, 1954-1956; ed. a II-a, Ed. Tineretului, 1967)
Atac la sol (Ed. Militară, 1965)
Steaua de mare (Ed. Tineretului, 1966)
Muntele (Editura Pentru Literatură, 1967)
Vulturul - 4 vol. - distins cu Premiul Academiei Române, [1967]
^COMISIA INTERNAȚIONALĂ PENTRU STUDIEREA HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA (). Raport Final. Polirom. pp. 355–356.
^COMISIA INTERNAȚIONALĂ PENTRU STUDIEREA HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA (). Raport Final. Polirom. pp. 355–357. De pildă, fostul cenzor al istoriografiei Mircea Mușat a devenit vicepreședinte al PRM până la moartea sa, survenită în 1994. Buzatu a intrat și în conducerea Fundației Mareșal Ion Antonescu, asociată cu o ligă cu același nume, create în 1990 de C. V. Tudor și Iosif Constantin Drăgan. În septembrie 2001, Fundația și Liga au fuzionat și funcționează și astăzi sub numele de Liga Mareșalilor (rebotezarea fiind făcută pentru a ocoli Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 31/2002 care interzice cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii). Printre liderii Ligii, s-au numărat negaționiști acerbi precum Radu Theodoru și Ilie Neacșu, fostul redactor-șef al publicației antisemite Europa în care, ca și în revista România Mare, au semnat numeroși negaționiști cu rădăcini în sistemul comunist, precum Maria Covaci și Aurel Karețki, autorii citați mai sus ai lucrării despre pogromul de la Iași
