Priapism
Priapismul este o afecțiune medicală posibil dureroasă, în care penisul erect sau clitorisul[3] nu se întorc la starea flască, în ciuda absenței stimulării atât fizice, cât și psihologice, în termen de patru ore. Această erecție anormală, persistentă și dureroasă a penisului este involuntară și nu are nici o legătură cu stimularea sexuală și nici nu dispare după ejaculare.[4] Cauza este o insuficientă drenare a sângelui care umple corpii cavernoși, menținând penisul în erecție. Spre deosebire de cazul unei erecții fiziologice, în priapism glandul nu este umflat și rămâne moale.[5] Priapismul (tromboza corpilor cavernoși) apare și ca simptom la unele boli grave, ca leucemia granulocitară cronică (L.G.C.) (denumită și mieloleucoză cronică, leucemie mieloidă cronică).[6] Există două tipuri de priapism: flux scăzut și flux crescut; 80-90% din cazuri sunt cu flux scăzut.[7] Morbiditatea cronică majoră asociată cu toate tipurile de priapism este disfuncția erectilă persistentă și impotența.[8] Numele vine de la zeul grec Priapus (greacă veche Πρίαπος), un zeu al fertilității adesea reprezentat cu o erecție disproporționat de mare și permanentă. Referințe
Legături externe |
Portal di Ensiklopedia Dunia