Are o suprafață de 2,3 hectare.[2] Aici regăsim o floră de stâncării, similară celei din masivul Munților Măcinului.[6] Caracteristicile solului generate de compoziția minerală a stâncii, au făcut ca pe flancul nordic să supraviețiască 2 specii endemice[3], o specie de clopoțel albastru (Camapanula rotundifolia L., spp. Romanica Săvulescu Hayek) și una de coada șoricelului cu flori galbene (Achillea coarctata).[7]
Termenul de popină provine de la numele dat unor ridicături de teren (gorgane, movile sau platouri) formate în lunca unor ape curgătoare.[11]
Există și o legendă din zona Măcinului, în ceea ce o privește. Se povestește astfel că un tânăr uriaș din Brăila s-a îndrăgostit de o fată de uriași din Iglița (acum Turcoaia), dar cererea în căsătorie i-a fost refuzată. Înfuriat, acesta după ce a rupt o stâncă din Dealul Orliga de lângă Măcin, a aruncat-o spre uriașii din Iglița, aceasta fiind de fapt actuala Popina Blasova. Ca răspuns, fata a rupt și ea o stancă din Iacobdeal și a aruncat-o spre flăcau, aceasta căzând între Măcin și Smârdan, în locul numit acum Piatra Fetei[12] (tot o popină – aflată la 5 km vest de Măcin, actual încorporată în dig[13]).
^ abManagement of natural areas case study: Brăila county, Elisabeta Roșu, Institute of Agricultural Economics, The Proceedings of the International Conference Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity, 29-30 May 2014, Tîrgu-Mureș, Mureș, Volume no. 1, 2014, (754-763), p. 759