|
Petru Ivireanul
Petru Ivireanul (în georgiană პეტრე იბერი, transliterat: p'et're iberi; n. secolul al IV-lea d.Hr., Regatul Iberia – d. 491 d.Hr., Yavne-Yam(d), Districtul Central, Israel) a fost un prinț regal, teolog și filozof georgian, considerat o figură proeminentă de la începutul creștinismului și unul dintre fondatorii neoplatonismului creștin. Unii cercetători au susținut că el este autorul lucrărilor scrise sub pseudonimul Pseudo-Dionisie Areopagitul.[2][3][4] A întemeiat prima mănăstire georgiană din Betleem și a devenit episcopul orașului Maiuma, din apropierea Gazei. Cele mai vechi inscripții georgiene Bir el Qutt îl menționează pe Petru împreună cu tatăl său. BiografieS-a născut în dinastia Chosroid a regilor Iviriei (Georgia de Est)[5] și s-a numit inițial Murvan (alternativ, Nabarnugios), prințul Iviriei (Kartli).[6] Tatăl său, regele Bosmarios al Iviriei, l-a invitat pe filosoful eunuc Mithradates din Lazica să participe la educația lui Murvan.[7] Pentru un timp copilul a fost ținut ascuns pentru a nu fi luat ca ostatic de persani.[8] În 423, la vârsta de aproximativ 12 ani, prințul a fost trimis ca ostatic politic la Constantinopol pentru a asigura loialitatea Iviriei față de bizantini și a întări alianța Iviriei cu Imperiul Roman de Răsărit împotriva Persiei.[4][6][7] Aici a primit o educație filozofică și teologică sub patronajul personal al împărătesei romane Aelia Eudocia, soția împăratului Teodosie al II-lea.[7] Potrivit biografului său, Ioan Rufus, Petru a dus o existență austeră[7] și a refuzat să scrie sau să primească scrisori din Iviria pentru a nu-și submina disciplina ascetică.[5] Când avea vârsta de aproximativ douăzeci de ani, tânărul prinț, împreună cu mentorul său, Mithradates, a părăsit palatul și a plecat într-un pelerinaj în Palestina bizantină, devenind călugăr la Ierusalim sub numele de Petru.[4] În anul 430 a fondat propria mănăstire la Betleem (cunoscută mai târziu ca Mănăstirea Georgiană din Betleem).[4] În anul 445 a fost hirotonit preot. Însoțit de Mithradates (călugărit sub numele de Ioan),[7] a călătorit prin mai multe țări din Orientul Apropiat și s-a stabilit definitiv în orașul Maiuma din apropiere de Gaza. În anul 452 a fost consacrat episcop al Maiumei de episcopul monofizit al Ierusalimului[4] și a îndeplinit această funcție timp de șase luni înaintea alungării creștinilor de către conducătorul local. Petru a plecat în Egipt, unde a găsit refugiu la Mănăstirea Enaton, dar, după un deceniu s-a întors în Palestina. A câștigat acolo numeroși adepți și discipoli. Potrivit surselor medievale, a fost autor al mai multor scrieri religioase celebre. Cu toate acestea, niciuna dintre ele nu s-a mai păstrat. În anul 457 a fost unul dintre episcopii care l-au consacrat pe Timotei Ailurus ca episcop al Alexandriei.[4] S-a aflat în bune relații cu Petru al II-lea, episcopul Antiohiei (469-471, 476, 485–488).[4] Episcopul Petru Ivireanul a murit în anul 491 la Yavneh-Yam, portul orașului antic Iamnia, și a fost înmormântat în mănăstirea sa din apropierea orașului Gaza.[5] Opinii cu privire la poziția sa față de doctrina calcedonianăTeologi ai diverselor biserici răsăritene au susținut că el s-ar fi abătut de la doctrina calcedoniană.[9] Aceste biserici (armeană, coptă etc.) consideră că Petru Ivireanul era miafizit și anticalcedonian, opinie respinsă de Biserica Ortodoxă Georgiană.[9] Deși biografiile sale nu discută acest aspect, unii cercetători apropiați surselor teologice armene acceptă ideea că el a fost un anticalcedonian, în timp ce alții nu. De exemplu, David Marshall Lang crede că Petru ar fi putut fi monofizit,[10] în timp ce Șalva Nuțubidze[11] și Ernest Honigmann[12] cred că el a fost un filosof neoplatonician.[13] HagiografiiHagiografia lui Petru a fost scrisă de ucenicul său, Ioan Rufus (Ioan de la Beth Rufina), care a devenit ulterior succesorul său ca episcop de Maiuma.[14]
Note
Bibliografie
Lectură suplimentară
|
||||||||||||||||||||||||
Portal di Ensiklopedia Dunia
