Osman al II-lea

Osman al II-lea
Date personale
Născut	3 noiembrie 1604 Constantinopol, Imperiul Otoman
Decedat	20 mai 1622 (17 ani)[1] Constantinopol, Imperiul Otoman
Înmormântat	Istanbul
Cauza decesului	omor
Părinți	Ahmed I Mahfiruz Hatice Sultan
Frați și surori	Hanzade Sultan[*][[Hanzade Sultan (Ottoman princess, daughter of Ottoman Sultan Ahmed I)|​]] Sultana Gevherhan Ibrahim I Murad al IV-lea Fatma Sultan[*][[Fatma Sultan (Fatma was the daughter of Sultan Ahmed I and his wife Valide Kösem Sultan)|​]] Şehzade Suleiman[*][[Şehzade Suleiman (Son of Ottoman Sultan Ahmed I and Kosem Sultan)|​]] Şehzade Mehmet[*][[Şehzade Mehmet (Prințul Mehmet este al doilea fiu al sultanului Ahmet I, primul copil al sultanei Kösem - cea mai influentă şi puternică femeie din Imperiul Otoman, din perioada Sultanatului Femeilor. Şehzade Mehmet a fost ucis de către fratele său, sultanul Osma)|​]] Şehzade Bayezid[*][[Şehzade Bayezid (Son of Ottoman Sultan Ahmed I)|​]]
Căsătorit cu	Akile Hatun[*][[Akile Hatun (Legal wife of Ottoman Sultan Osman II)|​]]
Copii	prințul omer[*]​
Religie	islam
Ocupație	conducător[*]​ poet
Limbi vorbite	limba turcă otomană
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Dinastia Otomană[*]​
Sultan al Imperiului Otoman
Domnie	26 februarie 1618 – 20 martie 1622
Predecesor	Mustafa I
Succesor	Mustafa I
Semnătură
Modifică date / text

Osman al II-lea

Osman al II-lea (în turcă Genç Osman, „Osman cel Tânăr”, n. 3 noiembrie 1604, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 20 mai 1622, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost sultan al Imperiului Otoman din 1618 până la uciderea sa, la 20 mai 1622. Era fiul sultanului Ahmed I (1590-1617) și fiul lui Mahfiruze Sultan. Acesta a avut 3 copii: Șehzade Omer, Șehzade Mustafa și Zeynep Sultan.

Biografie

Traseul rutei Hotin (1621)

Hotin (1621)

Osman al II-lea a urcat pe tron la vârsta de 14 ani, ca urmare a unei lovituri de stat împotriva unchiului său Mustafa I (1592-1639). În ciuda tinereții sale, el a condus personal o campanie împotriva Poloniei-Lituania. Armata de 150.000 de soldați, condusă de el, a fost înfrântă de Hatmanul Jan Karol Chodkiewicz (1560-1621) la Hotin. S-a întors la Istanbul în 1621 și i-a învinuit pe ieniceri de eșec. Dar regele polon Sigismund al III-lea (1566-1632) a propus pacea și sultanul a socotit-o ca o victorie politică.

După înfrângerea de la Hotin, Osman al II-lea, a reformat corpul de ieniceri. El a ridicat o armată nouă, în special, recrutată din trupele sale din Egipt. Sub pretextul efectuării pelerinajului la Mecca, Osman al II-lea a pregătit plecarea la Cairo. Când planurile reale ale sultanului au devenit totuși cunoscute, ienicerii au inițiat în 1621 o revoltă în palatului. Pe 18 mai 1622 ei l-au capturat pe Osman al II-lea și au restabilit ca sultan pe predecesorul său, Mustafa I. Osman al II-lea a fost, pe 20 mai, în cele din urmă strangulat în fortăreața Edikule.[2].

Domnia lui Osman al II-lea rămâne remarcabilă din două motive. În primul rând, Osman a fost primul și singurul sultan până la Tanzimat, care a încercat să realizeze o reformă militară. Pe de altă parte, lovitura ienicerilor reprezintă un nou punct înalt în căutarea puterii politice. Anterior, ienicerii au fost folosiți de grupuri concurente la curte pentru diferite intrigi. Îndepărtarea lui Osman, pe de altă parte, a fost primul caz în care soldații profesioniști au încercat singuri să-și impună propriile interese. [3]

Osman al II-lea a avut trei copii: Șehzade Omer, Șehzade Mustafa și Zeynep Sultan.

Literatură

• Joseph von Hammer-Purgstall: Geschichte des Osmanischen Reiches. Band 4: Vom Regierungsantritte Murad des Dritten bis zur zweyten Entthronung Mustafa’s I. (1574–1623). Band 5: Vom Regierungsantritte Murad des Vierten bis zur Ernennung Mohammed Köprili’s zum Großwesir (1623–1656). Insgesamt zehn Bände. C. A. Hartleben's Verlag, Wien und Pest 1827–1836.
• Gabriel Effendi Noradounghian: Recueil d’actes internationaux de l’Empire Ottoman 1300–1789. Band I. Paris und Neufchâtel 1879.
• John Parry Vernon: A history of the Ottoman Empire to 1730: chapters from the „Cambridge history of Islam“ and „New Cambridge modern history“. Bände 1–5. Cambridge University Press, Cambridge 1976.
• Ernst Werner, Walter Markov: Geschichte der Türken von den Anfängen bis zur Gegenwart. Akademie Verlag, Berlin 1979.
• E. Albrecht: Osman II.. In: Biographisches Lexikon zur Geschichte Südosteuropas. Band 3. München 1979, S. 365–367.
• Ernst Werner: Die Geburt einer Grossmacht – Die Osmanen. Ein Beitrag zur Genesis des türkischen Feudalismus. Hermann Böhlaus Nachfolger, Wien 1985.
• Irina Petrosyan: The Janissary corps in the late 16th and early 17th century. The first attempt at military reform in the Ottoman Empire. In: Kemal Çiçek und andere (Hrsg.): The Great Ottoman-Turkish Civilisation.. Band 3. Yeni Türkiye, 2000, S. 750–760.
• Ferenc Majoros, Bernd Rill: Das Osmanische Reich 1300–1922. Die Geschichte einer Großmacht. Marix Verlag, Wiesbaden 2004.

Ecranizare

În serialul Kösem (Muhteșem Yüzyıl Kösem, 2015) Osman al-II-lea este jucat de Taner Ölmez.

Note

1. Osman II, Gran Enciclopèdia Catalana 
2. Irina Petrosyan: The Janissary corps in the late 16th and early 17th century. The first attempt at military reform in the Ottoman Empire. In: Kemal Çiçek und andere (Hrsg.): The Great Ottoman-Turkish Civilisation. Band 3. Yeni Türkiye, 2000, S. 757.
3. Irina Petrosyan: The Janissary corps in the late 16th and early 17th century. The first attempt at military reform in the Ottoman Empire. In: Kemal Çiçek und andere (Hrsg.): The Great Ottoman-Turkish Civilisation. Band 3. Yeni Türkiye, 2000, S. 759f.

Legături externe

• http://www.tuerkenbeute.de/kun/kun_bio/Osman2_de.php Arhivat în 18 iunie 2017, la Wayback Machine. Badisches Landesmuseum, Karlsruhe: Osman II.

	Sultani ai Imperiului Otoman
Ascensiunea (1299 – 1453) Osman I Orhan Gazi Murad I Hudavendighiar Baiazid I Ildârâm Mehmed I Celebi Murad al II-lea Mahomed al II-lea Propășirea (1453 – 1683) Baiazid al II-lea Selim I Soliman I Selim al II-lea Murad al III-lea Mehmed al III-lea Ahmed I Mustafa I Osman al II-lea Murad al IV-lea Stagnarea (1683 – 1827) Ibrahim I Mehmed al IV-lea Suleiman al II-lea Ahmed al II-lea Mustafa al II-lea Ahmed al III-lea Mahmud I Osman al III-lea Mustafa al III-lea Abdul Hamid I Selim al III-lea Mustafa al IV-lea Mahmud al II-lea Declinul (1828 – 1908) Abdul-Medjid Abdul-Aziz Murad al V-lea Abdul-Hamid al II-lea Mehmed al V-lea Destrămarea (1908 – 1923) Mehmed al VI-lea