Olga Zaicik s-a născut pe 8 noiembrie 1921 în localitatea poloneză Łódź din voievodatul Polonia Mare, în familia tehnicianului textilist Manase Zayczyk și a soției sale, Jochweta (n. Landau),[3][4] de origine evreiască.[4] S-a stabilit împreună cu familia sa în România în anul 1927.[3] A urmat studii primare și secundare la Pitești (1928–1938), pe care le-a continuat apoi la Școala Centrală din București (1938–1940).[3][4] A vrut să studieze medicina, dar nu a putut din cauza legilor rasiale aplicate în România în anii 1940–1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, așa că a absolvit doar Școala sanitară evreiască.[4] După război, a studiat limba și literatura franceză la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1944–1947) și și-a susținut licența cu lucrarea Le Sentiment de la mort chez Pascal.[3][4] După absolvirea studiilor universitare, a lucrat ca redactor la mai multe edituri: Editura de Stat (1948–1951), Editura de Stat pentru Literatură și Artă (unde a fost numită șef de secție în 1959), Editura pentru Literatură Universală (unde a îndeplinit funcția de șef al secției de literaturi romanice în perioada 1965–1970) și Editura Univers (1970–1976).[3][4] A colaborat, de asemenea, la revistele Secolul 20, România literară, Cahiers roumains d’etudes litteraires etc.[3][4] S-a pensionat în anul 1976.[3][4]
A publicat două cărți despre literatura poloneză: Pasiunea romantică (1965) și Henryk Sienkiewicz (1972).[3] Primul volum, Pasiunea romantică (1965), este un studiu critic original, bogat documentat și exigent, al operei poeților romantici polonezi Adam Mickiewicz și Juliusz Słowacki, care pune accentul pe activitatea lor poetică și realizează comparații cu scrierile lui Goethe, Byron, Shakespeare sau Dante.[3][4] Monografia Henryk Sienkiewicz (1972) se concentrează pe analiza trilogiei istorice a lui Sienkiewicz, insistând asupra genezei, a problematicii și a tipologiei celor trei romane și realizând o ierarhizare valorică a lor, cel mai reușit fiind considerat Potopul.[3] De asemenea, autoarea comentează atent romanele de moravuri cu subiect contemporan Fără ideal și Familia Polaniecki, identificând soluția lui Sienkiewicz pentru rezolvarea problemelor sociale: regenerarea nobilimii poloneze prin întărirea sângelui sleit al moșierilor cu vigoarea sângelui țărănesc și întoarcerea la un „patriarhalism romantic”.[3] Prin poetica literaturii sale, Sienkiewicz este considerat de Olga Zaicik a fi mai apropiat de romantism decât de realism.[3]
Andrzej Kuśniewicz, Lecția de limbă moartă (Lekcja martwego języka), prefața traducătorului, București, 1985
Andrzej Kuśniewicz, Regele celor două Sicilii. Lecția de limbă moartă (Królestwo Obojga Sycylii. Lekcja martwego języka), prefață de Constantin Geambașu, postfață de D. Branea, București, 1998
Czesław Miłosz, Valea Issei (Dolina Issy), prefață de Marius Lazurca, postfață de Stan Velea, București, 2000 (în colaborare cu Stan Velea)
Sławomir Mrożek, Fuga în sud (Ucieczka na południe), București, 1970
Michał Walicki, Vermeer, prefață de Vasile Drăguț, București, 1972
Stanisław Ignacy Witkiewicz, Gyubal Wahazar sau în labirinturile nonsensului (Gyubal Wahazar – czyli Na przełęczach bezsensu), prefața traducătorului, București, 1998
Stanisław Ignacy Witkiewicz, Teatru (Teatr), prefața editorului, București, 1998 (în colaborare cu Janina Radu)
Andrzej Zaniewski, Șobolanul (Szczur), introducerea autorului, București, 1995
Wojciech Żukrowski, Nopțile Ariadnei (Noce Ariadny), prefața traducătorului, București, 1983
Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[6]
