Nicolae Lahovary

Nicolae Lahovari
Date personale
Născut	1887
Decedat	1972 (85 de ani)
Părinți	Lahovari Alexandru-Emanuel, Ana Kretzulescu
Frați și surori	Ana Maria, Maria Nicola, Tatiana, Maria-Sofia, Alexandrina[1]
Căsătorit cu	Louise-Charlotte Trelluyer
Copii	Nicole, Emanuela, Alexandru, Gheorghe, Constantin, Vlad-Luis
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat
Limbi vorbite	limba română
Diplomat
Circumscripția	Elveția
În funcție 1934 – 1936
Monarh	Carol al II-lea al României
Ministru plenipontențiar
Monarh	Mihai I al României
Diplomat
Ministru plenipontențiar
În funcție 1940 – 1944
Profesie	diplomat
Modifică date / text

Nicolae Enric Lahovary (n. 31 ianuarie 1887, București – d. 1972) a fost un diplomat român.

Biografie

Lahovary a studiat dreptul și filosofia la Universitatea din Paris. În 1910 a intrat în serviciul extern și a fost atașat ambasadei din Londra. În 1913 a fost numit secretar al clasei a treia, în 1918, secretar al clasei a doua, în 1920 secretar al primei clase iar în 1925 a fost numit Consilier de Legație.

El a fost numit în 1936 ministru plenipotențiar al clasei a doua; de la 1 septembrie 1936 până la 1 martie 1939 a fost trimis extraordinar și plenipotențiar la Tirana. De la 1 martie 1940 până la 1 martie 1941 a fost trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Bratislava.[2] În 1941 ministru plenipotențiar al clasei întâi; de la 1 martie 1941 până la 1 septembrie 1943 a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar la Berna.[2] În această ultimă calitate a fost în contact cu reprezentanții aliaților pentru asigurarea unui armistițiu. A fost ocupat cu Brüssel, Londra, Berlin, Roma, Washington, D. C., Geneva la Societatea Națiunilor, în Budapesta, Viena, Tirana, Bratislava și Berna.

După 23 august 1944, după demitere, s-a stabilit în Elveția, unde a fost membru activ al exilului românesc.

A fost, de asemenea, antropolog, publicând mai multe cărți în domeniu.

Note

1. Alexandru Em. Lahovary, Amintiri diplomatice, vol. 1, Institutul European, 2009, p. XIV
2. ^ Decretul Conducătorului Statului Român nr. 537 din 3 martie 1941 pentru numire de ministru plenipotențiar, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 54 din 5 martie 1941, partea I-a, p. 1.127.