Nicolae Florescu

Nicolae Florescu
Date personale
Născut	12 octombrie 1942[1] București, România
Decedat	6 noiembrie 2013 (71 de ani)[1]
Cetățenie	România
Ocupație	istoric literar[*]​ critic literar[*]​ publicist
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

Nicolae Florescu (n. 12 octombrie 1942, București, România – d. 6 noiembrie 2013) a fost un istoric, critic literar, editor și publicist român.

Biografie

S-a născut la București în familia profesorului Nicolae Florescu și al soției sale, Virginia (n. Găvănescu). A urmat studii elementare (1949–1956) și liceale (1956–1960) la Liceul „Gheorghe Șincai” din București, apoi a urmat studii universitare la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1960–1965).[2] După absolvirea facultății a lucrat ca redactor la redacția culturală a Radiodifuziunii Române (1966–1970), secretar de redacție și redactor-șef adjunct la revista Manuscriptum (1971–1980), redactor-șef la Revista de istorie și teorie literară (1983–1991), cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (1983–2004).[2][3] A reînființat în 8 ianuarie 1990 revista Jurnalul literar, conducând-o în calitate de redactor-șef.[2][3][4][5]

A decedat la 6 noiembrie 2013.[3]

Activitatea publicistică

Nicolae Florescu a debutat publicistic încă din vremea studenției, în 1964, în revista Iașul literar, cu o recenzie a volumului Cărțile populare în literatura românească, ed. îngrijită de I. C. Chițimia și D. Simonescu.[2][3] A colaborat cu articole de critică și istorie literară în revistele Astra, Cronica, Luceafărul, Manuscriptum, România literară, Revista de istorie și teorie literară, Tribuna etc.[2]

A publicat mai multe volume de critică și istorie literară, remarcându-se îndeosebi prin trei volume de „evaluări critice ale literaturii exilului” (Întoarcerea proscrișilor, 1998; Noi cei din pădure, 2000; Menirea pribegilor, 2003) prin care a realizat recuperarea și valorificarea operelor literare ale autorilor români exilați în străinătate.[2][4][5] De asemenea, a îngrijit ediții din operele lui Octav Șuluțiu, Anton Holban, Octavian Vuia, Mircea Eliade, Pamfil Șeicaru, Vintilă Horia, N. D. Cocea și Pavel Dan.[2][3]

Studiile sale de critică literară sunt orientate către literatura română din secolul al XX-lea, mai ales către autorii de opere cu reflexe autobiografice.[6]

Opera

• Biografii posibile, I–III, în colaborare cu Ileana Corbea, București, 1973–1983;
• Profitabila condiție. Romanul aventurilor secrete, București, 1983;
• Itinerarii mirabile: proiecții ale imaginarului, București, 1991;
• Istoriografia literaturii române vechi, I, București, 1996;
• Evoluția metodelor de cercetare, București, 1996;
• Întoarcerea proscrișilor: reevaluări critice ale literaturii exilului, București, 1998;
• Noi, cei din pădure: reevaluări critice ale literaturii exilului, București, 2000;
• Divagațiuni cu Anton Holban, București, 2001;
• Nicolae Cartojan regăsind calea spre Padova, București, 2001;
• Resemnarea Cavalerilor: reevaluări critice și memorialistice ale literaturii exilului, în colaborare cu Ileana Corbea, 2002;
• Menirea pribegilor: reevaluări critice ale literaturii exilului, București, 2003;
• Convorbiri prin timp, în colaborare cu Ileana Corbea, 2003;
• Mihail Sadoveanu între realitate și mit, 2011.

Note

1. ^ Nicolae Florescu, Autoritatea BnF 
2. ^ Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. I (A–L), Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 593.
3. ^ ***, „Nicolae Florescu”, în revista Apostrof, anul XXIV, nr. 11 (282), 2013, p. 29.
4. ^ Maria Vaida, „Nicolae Florescu sau rezistența prin cultură”, Tribuna Magazine, accesat în 2 octombrie 2018 
5. ^ Dan Stanca (15 februarie 2008), „Literatura exilului anticomunist”, România liberă, accesat în 2 octombrie 2018 
6. Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. I (A–L), Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 594.