Corpul fructifer: este foarte mare și gras cu o înălțime de 5-12 (16) cm și un diametru de 4-7 (9) cm, de formă conică sau rotunjită, cu suprafața zbârcită, subîmpărțit de riduri mai deschise, neregulate și ondulate, creând alveole mari și adânci. Culoarea variază între gri-gălbui, gri-verzui peste ocru-brun până la brun închis. Pălăria este pe jumătate fuzionată cu piciorul.
Piciorul: are o lungime de 10-13 (15) cm, o grosime de 6-7 cm și o suprafață netedă cu un colorit pal-roșiatic sau alb cu un aspect cleios-făinos. El este gol pe interior.
Carnea: este albicioasă, ceroasă și destul de fragilă, având un miros slab și plăcut de ciuperci precum un gust aromatic, savuros. S-au găsit deja exemplare cu o înălțime totală de peste 20 cm.
Caracteristici microscopice: are spori gălbui elipsoidal-fusiformi, netezi, hialini și au o mărime de 25-27 x 12-14 microni. Pulberea lor este albicioasă până crem.[3][4]
Mai întâi trebuie menționat că zbârciogul semiliber nu poate fi mâncat crud pentru că conține puțină hidrazină care se dizolvă în timpul fierberii. De asemenea, consumat în porții mari, poate crea reacții neplăcute la persoane sensibile, pentru că buretele este greu de digerat.[20]
Ciuciuletele gras este de calitate gastronomică foarte bună, asemănător zbârciogului galben. El poate fi pregătit ca ciulama,[21], alături de legume sau ca sos, servit cu carne albă (pui, curcan, porumbel, vițel).[22] Se potrivește de asemenea la o mâncare de creier (porc, vițel) ori cu raci, scoici, melci[23] sau în foietaj cu șuncă, respectiv într-o plăcintă (de exemplu „pe modul reginei”, cu carne de vițel sau pui). Exemplare mai mari pot fi prăjite ca un șnițel[24] sau umplute cu carne, după ce au fost blanșate.[25]
Uscați și preparați după înmuiat, bureții dezvoltă un gust și miros mai intensiv (folosiți și apa de înmuiat filtrată printr-o sită).
^ abBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 538-539, ISBN 3-405-12124-8
^ abGiacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. și tab. 1164
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 648-649, ISBN 3-405-12081-0
^Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1157, 1158
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 586-587, ISBN 3-405-11774-7
^Émile Boudier: „Icones mycologicae ou iconographie des champignons de France principalement discomycètes avec texte descriptif”, vol. II, Editura Librairie des Sciences Naturelles”, Paris 1910, p. 108, tab. 208
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 616-617, ISBN 3-405-12116-7
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 660-661, ISBN 978-3-440-14530-2
^Meinhard Michael Moser: „Über das Massenauftreten von Formen der Gattung Morchella auf Waldbrandflächen”, în: „Sydowia”, vol. 3, Editura Ferdinand Berger & Söhne G.m.b.H., Horn, Austria 1949, p. 188
^Bruno Cetto: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 652-653, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 652-653, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 656-657, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 658-659, ISBN 3-405-12081-0
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 660-661, ISBN 978-3-440-14530-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 660-661, ISBN 3-405-12081-0
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 234-236, ISBN 3-426-00312-0
^Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
^Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 96, ISBN 978-973-50-3475-7
^Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubereiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 176-177, ISBN 3-8001-3656-2
^Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 121-122
^Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 53-57, ISBN 3-453-40334-7
^Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 93