Mihail Hazin
Mihail Hazin (în rusă Михаил Хазин; n. , Prajila, raionul Florești, RSS Moldovenească, URSS) este un evreu basarabean, scriitor, jurnalist, poet și traducător moldovean. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din URSS. BiografieS-a născut în satul Prajila din județul Soroca, Basarabia (România interbelică). A studiat la o școală evreiască elementară. În timpul celui de-al doilea război mondial împreună cu familia sa aflat în evacuare în orașul Orsk (regiunea Uralilor), a studiat la o școală secundară din așezarea vecină Sotsgorodok. Tatăl său a murit în război în 1943. După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, familia s-a stabilit în Soroca,[1] unde viitorul scriitor a absolvit școala secundară rusă „A. Pușkin” în 1950 (a studiat în aceeași clasă cu Ruven Davidovici și Alexander Markus).[2] În 1955, Hazin a absolvit facultatea filologică a Universității de Stat din Chișinău și a început curând să scrie poezie pentru copii. A debutat cu articole literare în revista „Octombrie” din Chișinău în 1955.[3] A fost membru al redacției revistei „Codri”, președinte al Societății „Pușkin” din Moldova. A publicat câteva eseuri în idiș (în revista Sovetish Heymland) și în „moldovenească” (revista „Nistru”). Din 1994 locuiește la Boston, unde a fost publicat în presa americană în limba rusă, precum și în idiș, în ziarul Forverts. Hazin este autorul mai multor cărți de ficțiune, eseuri, poezie pentru copii, printre care „Băiatul și ora cea mare” (1977), „Marca eternă” (1982), „Cuvântul tău este umplut cu această limită...” ( 1987), „Fericirea evreiască” (2007), lucrări literare despre opera lui Aleksandr Pușkin și numeroase traduceri din literatura modernă moldovenească. Printre autorii moldoveni pe care i-a tradus se numără Ion Druță, Vladimir Beșleagă, Ion C. Ciobanu, Liviu Damian, Roman Lungu, Aureliu Busuioc, Boris Vlăstaru, Dumitru Matcovschi, precum și Nichita Stănescu, Alexandr Belousov, Itzik Manger și Ihil Șraibman (din idiș), etc.[4] Cărți
Referințe
|
Portal di Ensiklopedia Dunia