Mickey Simpson (n. 3 decembrie 1913 , Rochester , New York , SUA – d. 23 septembrie 1985 , Northridge (d ) , California , SUA ) a fost un actor american . Acesta este cunoscut pentru rolul lui Sarge, proprietarul bigot al restaurantului din filmul Uriașul (d ) (1956). Pe parcursul carierei sale, a apărut în peste 175 de filme și episoade de televiziune.
Cariera
Fiul lui Fred și al lui Bertha Rogers Simpson, era de origine irlandeză pe partea paternă.[ 2] Era cel mai mare dintre cei patru fii ai familiei; fratele său Richard a murit în copilărie. Când tatăl său, un antreprenor , nu și-a găsit de lucru din cauza crizei economice din 1929 , mama sa a întreținut familia lucrând ca ospătăriță.[ 3]
La douăzeci de ani, Simpson intenționa să devină pugilist datorită construcției sale fizice. A avut însă o carieră de scurtă durată, fiind implicat în doar două meciuri de box în 1939, ambele pierdute.[ 4] A ajuns în Los Angeles spre finalul anilor 1930 și a lucrat ca șofer pentru actrița Claudette Colbert .[necesită citare ] În 1939, a avut un rol minor în lungmetrajul Stagecoach al regizorului John Ford . Actorul a devenit în cele din urmă membru al grupului John Ford Stock Company .
Simpson a interpretat paznici, polițiști și bătăuși în filme, dar cariera i-a fost întreruptă de cel de-Al Doilea Război Mondial . A activat ca patrula marină (d ) în Marina Statelor Unite pe parcursul războiului. Când a revenit la Hollywood , Ford i-a oferit un rol minor, dar important în filmul Draga mea Clementine (1946). În total, a apărut în nouă producții regizate de Ford. A apărut în 13 episoade ale serialului The Lone Ranger (d ) între 1950 și 1956. La sfârșitul anilor 1950, l-a interpretat pe Boley în serialul de televiziune Captain David Grief (d ) . În 1957, Simpson a fost Johnny Hines în episodul „Decision at Gunsight” al westernului Cheyenne (d ) . În 1960, a fost cowboyul bătăuș Donovan în Bat Masterson (d ) . Acesta este cunoscut pentru rolul lui Rocky Duggan din filmul Gents in a Jam (d ) al celor din grupul de comici Three Stooges (d ) .
Moartea
Simpson a interpretat cu precădere roluri minore până la sfârșitul anilor 50. A murit din cauza unei insuficiențe cardiace în Northridge, California (d ) pe 23 septembrie 1985 la vârsta de 71 de ani.[ 5] A fost înmormântat în cimitirul Hollywood Hills (d ) din Los Angeles .[necesită citare ]
Filmografie parțială
Stagecoach (1939) - (nemenționat)
Panama Lady (1939) - Rodrigo (nemenționat)
Free, Blonde and 21 (1940) - Cop (scene eliminate)
In the Navy (1941) - Combative Civilian in Dance Hall (nemenționat)
Tight Shoes (1941) - Guard (nemenționat)
Sea Raiders (1941, Serial) - Angry Motorist [Ch. 2] (nemenționat)
Swing It Soldier (1941) - Speciality Act (nemenționat)
Keep 'Em Flying (1941) - Mickey - Academy Gate Guard (nemenționat)
Honolulu Lu (1941) - Dental Patient (nemenționat)
Lady for a Night (1942) - Big Mike, the Floorman (nemenționat)
A Date with the Falcon (1942) - Policeman (nemenționat)
Obliging Young Lady (1942) - Motorcycle Policeman (nemenționat)
Gang Busters (1942, Serial) - Ludoc's Doorman-Henchman [Chs. 5, 8] (nemenționat)
The Spoilers (1942) - Disgruntled Miner (nemenționat)
Syncopation (1942) - Policeman at Country Club (nemenționat)
The Falcon Takes Over (1942) - Bartender (nemenționat)
Timber (1942) - Lumberjack (nemenționat)
Boss of Hangtown Mesa (1942) - Tom (nemenționat)
Highways by Night (1942) - Motorcycle Policeman (nemenționat)
Behind the Eight Ball (1942) - Third Thug (nemenționat)
Arabian Nights (1942) - Hangman (nemenționat)
No Time for Love (1943) - Doctor (nemenționat)
My Darling Clementine (1946) - Sam Clanton (nemenționat)
Calendar Girl (1947) - Swedish Tug of War Man (nemenționat)
Trail Street (1947) - Man at Saloon Doors (nemenționat)
Song of Scheherazade (1947) - The Orderly (nemenționat)
Tarzan and the Huntress (1947) - Monak (nemenționat)
Slave Girl (1947) - Head Guard (nemenționat)
The Bachelor and the Bobby-Soxer (1947) - Cop in Court (nemenționat)
The Wistful Widow of Wagon Gap (1947) - Big Miner (nemenționat)
The Fabulous Texan (1947) - Sentry (nemenționat)
Road to the Big House (1947) - Case
The Judge Steps Out (1948) - Dining Truck Driver (nemenționat)
Joe Palooka in Fighting Mad (1948) - Henchman (nemenționat)
Are You with It? (1948) - Mug (nemenționat)
Fort Apache (1948) - NCO at Dance (nemenționat)
Half Past Midnight (1948) - Husky Man (nemenționat)
The Argyle Secrets (1948) - Gil Hobrey
River Lady (1948) - Logger (nemenționat)
The Street with No Name (1948) - Policeman at Arcade (nemenționat)
They Live by Night (1948) - Shadow (nemenționat)
Angel in Exile (1948) - Prison Guard (nemenționat)
The Three Musketeers (1948) - Executioner (nemenționat)
Adventures of Don Juan (1948) - Sergeant (nemenționat)
That Wonderful Urge (1948) - Workman (nemenționat)
Wake of the Red Witch (1948) - Second Officer (nemenționat)
A Woman's Secret (1949) - Hospital Policeman Guard (nemenționat)
Adventure in Baltimore (1949) - Townsman at Brawl (nemenționat)
It Happens Every Spring (1949) - Stadium Policeman (nemenționat)
She Wore a Yellow Ribbon (1949) - Cpl. Wagner (nemenționat)
The Fighting Kentuckian (1949) - Jacques
When Willie Comes Marching Home (1950) - Military Policeman Kerrigan (nemenționat)
Cargo to Capetown (1950) - Scar-Faced Sailor in Bar (nemenționat)
Wabash Avenue (1950) - Policeman (nemenționat)
Wagon Master (1950) - Jesse Clegg
Kill the Umpire (1950) - Irate Baseball Fan (nemenționat)
Surrender (1950) - Pete - Henchman
The Sun Sets at Dawn (1950) - Prison Guard (nemenționat)
Southside 1-1000 (1950) - Studs, Reggie's Henchman (nemenționat)
Double Crossbones (1951) - Pirate (nemenționat)
Roar of the Iron Horse - Rail-Blazer of the Apache Trail (1951) - Cal - Henchman
Kentucky Jubilee (1951) - Hood
Mask of the Avenger (1951) - Rudolpho (nemenționat)
His Kind of Woman (1951) - Hoodlum (nemenționat)
The Red Badge of Courage (1951) - Veteran (nemenționat)
Drums in the Deep South (1951) - Jim Burns - Confederate Soldier (nemenționat)
Anne of the Indies (1951) - Pirate at Inn (nemenționat)
Ten Tall Men (1951) - Giant Riff Sentry (nemenționat)
The Lady Pays Off (1951) - Houseman (nemenționat)
Leadville Gunslinger (1952) - Henchman Monk
Outlaw Women (1952) - Badman (nemenționat)
The San Francisco Story (1952) - Vigilante Guard (nemenționat)
Apache Country (1952) - Tom Ringo (nemenționat)
Carson City (1952) - Robbie Dolby (nemenționat)
Gents in a Jam (1952, Short) - Rocky Duggan
What Price Glory (1952) - Military Policeman (nemenționat)
Bela Lugosi Meets a Brooklyn Gorilla (1952) - Chula
Hellgate (1952) - Army Jailhouse Guard (nemenționat)
Star of Texas (1953) - Henchman Tom Traynor
The Sun Shines Bright (1953) - Assistant Blacksmith (nemenționat)
Salome (1953) - Herod's Guard Captain (nemenționat)
Man in the Dark (1953) - Flannigan (nemenționat)
The Golden Blade (1953) - Muscleman (nemenționat)
Devil's Canyon (1953) - Prisoner (nemenționat)
Saginaw Trail (1953) - Frenchy
A Lion Is in the Streets (1953) - Tim Peck, Blacksmith
Three Sailors and a Girl (1953) - Bank Guard (nemenționat)
The Eddie Cantor Story (1953) - Headwaiter (nemenționat)
Rose Marie (1954) - Big Trapper at Charity Dance (nemenționat)
Prince Valiant (1954) - Prison Guard (nemenționat)
Demetrius and the Gladiators (1954) - Gambling Gladiator (nemenționat)
The Bounty Hunter (1954) - Man Hassling Alice in Saloon (nemenționat)
The Long Gray Line (1955) - New York Policeman (nemenționat)
New York Confidential (1955) - Leon Hartmann
Seven Angry Men (1955) - Blacksmith (nemenționat)
Tall Man Riding (1955) - Deputy Jeff Barclay
I Died a Thousand Times (1955) - Officer (nemenționat)
The Lone Ranger (1956) - Powder
The Houston Story (1956) - Spiro (nemenționat)
The Steel Jungle (1956) - Thug Kidnapper (nemenționat)
World Without End (1956) - Naga (nemenționat)
Toward the Unknown (1956) - Gate Guard - Edwards A.F.B. (nemenționat)
The Ten Commandments (1956) - Overseer Watching from Door (nemenționat)
Giant (1956, film adaptation of Ferber's novel) - Sarge
Gunfight at the O.K. Corral (1957) - Frank McLowery (nemenționat)
Undersea Girl (1957) - Frank Larkin, Gang Member
Warlock (1959) - Fitzsimmons (nemenționat)
The Virginian (1964 episode "The Intruders")) - Bear Bristow
He Rides Tall (1964) - Onie
Rio Conchos (1964) - Bartender (nemenționat)
The Greatest Story Ever Told (1965) - Rabble-Rouser (nemenționat)
King Rat (1965) - 1st Sergeant Camp Liberator (nemenționat)
More Dead Than Alive (1969) - Crew Boss
The Great Bank Robbery (1969) - Sam - Bank Guard #3 (rol final)
Note
^ a b Mickey Simpson , Find a Grave, accesat în 9 octombrie 2017
^ U.S. Census for 1920, Rochester Ward 15, Monroe, New York; Roll: T625_1123; Page: 9A; Enumeration District: 168
^ U.S. Census for 1930, Rochester, Monroe, New York; Roll: 1448; Page: 13B; Enumeration District: 5.
^ Mickey Simpson .
^ California Death Index 1940-1997.
Legături externe