Are o populație de 820.900 locuitori (2004), care ajunge la peste 1.550.000 în aglomerarea urbană Marsilia-Aix-en-Provence.
Massalia
Figurează printre cele mai vechi orașe ale Franței,[5] fiind fondată sub numele de Massalía (în greacă vecheΜασσαλία), spre anii 600 î.Hr., de către marinari și negustori greci originari din Phocaea. Vechiul nume grecesc, Massalía, provine din cuvântul grecesc Mασα (citit masa), ce înseamnă „jertfă”.
În anul 49 î.Hr., orașul a trecut în subordinea romanilor, primind numele de Massilia, care, prin evoluție fonetică, a devenit numele actual al orașului, în occitană, Marselha, iar în franceză, Marseille.
Spiritualitate
Marsilia a fost evanghelizată începând cu secolul I. Potrivit legendei, predicator ar fi fost Lazăr din Betania, Marta și Maria, cei trei frați prieteni ai lui Isus Cristos.
În secolul IV se stabilește la Marsilia monahul Sfântul Ioan Casian, de origine din Dobrogea, care pune pe picioare monahismul galic. Acesta s-a născut în anul 365 într-o așezare situată la gurile Dunării. A fost călugăr la Betleem, călugăr pelerin în Egipt, diacon la biserica St. Ioan Gură-de-aur în Constantinopol, preot la Roma. În primăvara anului 416, el ajunge la Marsilia și se stabilește acolo. Construiește o criptă peste mormintele a doi martiri pentru a sărbători Euharistia. Era un obicei al Bisericii să alăture sărbătoarea Sacrificiului lui Isus cu sărbătoarea sacrificiului celor care au murit pentru el, iar mormintele pe care se ține slujba erau întotdeauna ale unor martiri. Absida acestei cripte a dispărut, cripta fiind modificată în secolul al XIII-lea, însă din perioada paleocreștină au rămas numeroase urme ale venerării: stâlpi decorați, sculpturi, încrustații ca figuri biblice, monograme ale lui Isus. Sfântul Casian a murit în anul 435.
Clima
Date climatice pentru Observatorul Longchamp din Marsilia.