Marine Le Pen
Marion Anne Perrine Le Pen (cunoscută sub numele de Marine Le Pen, Pronunție în franceză: /ma.ʁin lə.pɛn/; n. 5 august 1968, Neuilly-sur-Seine, Hauts-de-Seine) este o avocată și politiciană franceză. Din 16 ianuarie 2011 este președinta Frontului Național.[5][6] BiografieMarine Le Pen este cea mai mică dintre cele trei fiice ale lui Jean-Marie Le Pen și a primei sale soții, Pierrette Lalanne. După terminarea facultății de Drept la Universitatea Panthéon-Assas din Paris, ea a primit diploma în 1992 și a lucrat, până în 1998, ca avocat. Marine Le Pen a fost căsătorită din 1997 până în 2000 cu omul de afaceri Franck Chauffroy, care a activat de asemenea în partidul Frontul Național, și are din această căsătorie o fiică, Jehanne, născută în 1998, iar 1999, gemenii Louis și Mathilde. S-a recăsătorit în 2002, fiind a doua soție a lui Éric Lorio. A divorțat de acesta în 2006. Ea este în prezent împreună cu vicepreședintele Frontului Național, Louis Aliot.[7] Este mătușa deputatei Marion Maréchal-Le Pen.
Activitatea politicăÎn 1986, în vârsta de 18 ani, a aderat la Frontul Național (FN), din 2003 și-a exercitat funcția de vice-președintele executiv al partidului. În 2011 a preluat conducerea Frontului Național de la tatăl său Jean-Marie Le Pen câștigând alegeri interne în partid cu un scor de 67.65% (11,546 de voturi). Între anii 1992 și 1998 a fost avocată, iar în 1998 fost aleasă în calitate de consilier regional. În perioada 2008–2011 a activat în calitate de consilier municipal în Hénin-Beaumont. Din 2004 este membru al Parlamentului European din partea Franței. A participat în campania prezidențială din 2012, plasându-se pe locul al treilea cu peste 6 milioane de voturi (17,90%). Le Pen a fost clasată de către Time 100 printre cei mai influenți oameni din lume în 2011 și 2015[8][9], iar în 2016 ea fost cotată ca fiind cel mai influent deputat în Parlamentul European după președintele Parlamentului European Martin Schulz[10]. La alegerile din 2017, a candidat pentru președinția Franței și a ajuns în turul al doilea, în care a fost învinsă de Emmanuel Macron. Le Pen a fost învinsă pe 24 aprilie de Emmanuel Macron în al doilea tur al alegerilor din 2022. Note
Legături externeInterviuri
|
Portal di Ensiklopedia Dunia