|
Literatura română neomodernă
Calea spre curentul neomodernist în România a fost deschisă în anul 1941 prin apariția revistei Albatros condusă de Geo Dumitrescu în care se afirma o nouă direcție în literatura română. Anul 1943 constituie o nouă etapă în evoluția fenomenului neomodernist, odată cu înființarea Cercului Literar de la Sibiu. Membrii acestui cerc adresează actul de înființare[1] scris de Ion Negoițescu și semnat printre alții de Victor Ionescu, Ștefan Augustin Doinaș, Radu Stanca lui Eugen Lovinescu, afirmându-și intenția de a se întoarce către modernismul interbelic, fără însă a neglija propriile deziderate estetice și fără a încerca sincronizarea cu spiritul veacului. După această etapă în istoria poeziei postbelice se disting trei perioade:
Caracteristici ale neomodernismuluiPoeții neomoderni au debutat în jurul anului 1960 și au intenționat să redea poeziei atributele firescului și libertatea alegerii formelor de exprimare. Acest demers a fost posibil în contextul dezghețării ideologice de la începutul aniilor '60, când autoritățile manifestă o oarecare toleranță în privința formelor de expresie fără a abandona însă ideea abordării unor teme corespunzătoare ideologiei comuniste. Poeți neomoderniștiPrimul poet neomodernist poate fi considerat Nicolae Labiș,deși numai în anumite aspecte ale operei sale poetice. Eugen Simion îl numea pe Labiș buzduganul unei generații. Adevărații neomoderniști sunt Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Mircea Dinescu, care au reînnodat legătura dintre nou și tradiția lirică interbelică. Aceștia încearcă revenirea la metafore subtile și la imagini insolite, bazate pe un limbaj ambiguu. În dulcele stil clasicNichita Stănescu Dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnișoară. Dintr-o frunză verde, pală pasul tău de domnișoară.
pasul tău de domnișoară. Dintr-o pasăre amară pasul tău de domnișoară.
eu l-am fost zărit în undă. El avea roșcată fundă. Inima încet mi-afundă.
parcă pe timpanul meu blestemat și semizeu căci îmi este foarte rău.
Domnișoară, mai nimic pe sub soarele pitic aurit și mozaic.
Să lăsăm să cadă cuvinteleAna Blandiana Să lăsăm să cadă cuvintele Numai ca fructele, numai ca frunzele, Numai cele în care moartea s-a copt. Să le lăsăm să cadă Aproape putrede, Abia îmbrăcând în carnea lor Osul sfânt. Sâmburul gol desfăcut, Ca din veștezi nori luna..
Teme cultivateTemele cultivate în operele neomoderniste sunt: condiția omului, forța logos-ului, moartea, iubirea, nostalgia după optimismul tinereții, reflecția filozofică. Poeții neomoderniști adoptă o atitudine ludică, ironică sau chiar parodică. Neomoderniștilor li se adaugă poeții generației mai vechi, cărora le fusese interzis să publice anterior (Emil Bota, Șt.Aug. Doinaș, Geo Dumitrescu) și unii poeți ce renunță la realismul socialist și se întorc la adevărata poezie (Maria Banuș, Eugen Jebeleanu, Dan Deșliu).
Referințe
Bibliografie
Legături externe |
||||||||||||||
Portal di Ensiklopedia Dunia
